„Eu aduc banii, tu ai grijă de casă”. Când familia tradițională devine o capcană pentru unul dintre parteneri

Să rămâi acasă cu copiii, în timp ce partenerul lucrează, poate părea o alegere bună pentru familie. Dar ce se întâmplă după câțiva ani, când unul și-a continuat cariera, are propriul venit și o viață în afara casei, iar celălalt depinde financiar de el și simte că și-a pierdut independența? Mărturia unei mame cu trei copii a stârnit o dezbatere aprinsă în mediul online. Unii i-au reproșat că „ea l-a ales”, alții spun că problema nu este familia tradițională, ci relația dintre cei doi. Specialiștii explică pentru „Adevărul” când o astfel de înțelegere începe să creeze probleme în cuplu.

Când familia tradițională devine o capcană pentru unul dintre parteneri Foto: Pixabay

„Am 31 de ani, 3 copii și am realizat prea târziu că «familia tradițională» e cea mai mare țeapă dată femeilor din România”, începe postarea care a declanșat dezbaterea pe Reddit. Autoarea spune că a renunțat la independența financiară la 23-24 de ani, când a acceptat ca partenerul să aducă banii, iar ea să rămână acasă cu copiii.

După trei copii și șapte ani în afara pieței muncii, descrie însă o realitate foarte diferită de cea pe care și-o imaginase: „Nu mai am identitate. Nu mai sunt persoană, sunt doar «mama» și «femeia de serviciu gratis»”.

Reacțiile au fost împărțite. „Ce trăiești tu acasă nu este o «familie tradițională», ci un mariaj disfuncțional”, i-a răspuns cineva. Un tată cu trei copii a povestit că își petrece weekendurile cu familia, rămâne singur cu cei mici când soția pleacă în vacanțe cu prietenele și că cei doi își fac pe rând timp pentru propriile activități. Alți comentatori au pus întreaga responsabilitate asupra femeii, întrebând de ce și-a ales partenerul respectiv sau de ce a făcut trei copii cu el.

Ce se schimbă după câțiva ani

O astfel de înțelegere nu este problematică prin definiție, explică Denisa Zrobiș, psihoterapeut sistemic. Există familii în care un singur partener are un job plătit, iar celălalt se ocupă de copii și de casă, iar ambii consideră împărțirea echitabilă. Dificultățile apar când rolurile stabilite într-o anumită etapă nu mai pot fi discutate pe măsură ce viața familiei se schimbă.

„Un cuplu nu este o fotografie statică făcută în ziua nunții, ci un sistem viu care se reconfigurează continuu odată cu oamenii din el. Ceea ce funcționează la 24 de ani, cu un singur copil și resurse mari de energie, poate deveni deosebit de apăsător la 31 de ani, cu trei copii, ani întregi de pauză profesională, nopți fragmentate și senzația că întreaga existență a unuia dintre parteneri s-a redus la satisfacerea nevoilor celorlalți”, declară pentru „Adevărul” Denisa Zrobiș, psihoterapeut sistemic.

La rândul său, Alex Dincovici, lector asociat la SNSPA și Universitatea din București, atrage atenția asupra unei diferențe care poate deveni tot mai mare odată cu trecerea anilor.

„Cel care lucrează în afara casei adună vechime, salariu, relații profesionale, inclusiv ani de pensie, și beneficiază de dividende la care celălalt nu are acces. Partenera care rămâne acasă strânge o competență enormă, pe care însă nimeni nu o plătește și nimeni nu o trece în niciun fel de acte. După câțiva ani, diferența nu mai e doar una de roluri, ci de putere și de capacitate de negociere”, explică sociologul.

„Banii noștri” devin „banii mei”

Dezechilibrul nu apare neapărat printr-o ceartă majoră.

„Primele semne pot să apară în limbaj și în lucruri mici. «Banii noștri» devin «banii mei». Partenerul de acasă începe să fie nevoit să ceară voie pentru cheltuieli mărunte. Apare o competiție pe oboseală («eu chiar am muncit azi») care ajunge să macine relația, iar timpul liber dispare doar pentru unul dintre parteneri”, spune Alex Dincovici.

O parte importantă a muncii făcute acasă nici măcar nu poate fi numărată în vase spălate, mese pregătite sau ore petrecute cu copiii. Este vorba și despre programări, cumpărături, serbări, haine, vaccinuri și toate lucrurile pe care cineva trebuie să le anticipeze și să le țină minte.

„Munca de acasă devine invizibilă tocmai când e făcută bine. În general, lucrurile care țin lumea în funcțiune se văd de-abia atunci când se strică”, continuă Alex Dincovici.

Pentru Denisa Zrobiș, conflictul capătă o altă dimensiune atunci când această contribuție este tratată ca fiind mai puțin valoroasă: „Replica «Dar tu stai acasă» poate durea atât de profund. Ea încetează să mai fie o simplă descriere a statutului profesional și devine un mesaj implicit de devalorizare: «munca ta valorează mai puțin decât a mea». Când un om aude suficient de mult timp că «nu muncește», deși își consumă întreaga energie pentru familie, se instalează sentimentul treptat că nu mai are dreptul să ceară timp personal, resurse, odihnă sau recunoaștere.”

Când dependența financiară devine o problemă

Faptul că unul dintre parteneri nu are venit nu înseamnă automat că există abuz.

„Pragul periculos e momentul în care banii devin instrument de control. Într-o dependență funcțională poți cheltui fără să dai socoteală, dar în una coercitivă fiecare leu devine o lecție despre cine are puterea”, detaliază Alex Dincovici.

Denisa Zrobiș include printre semnalele abuzului economic situațiile în care un partener îi controlează celuilalt cheltuielile, îi ascunde informațiile financiare, decide dacă are voie să lucreze sau îi sabotează încercările de a deveni independent: „Nu faptul că un singur partener câștigă banii este problema, ci modul în care este gestionată puterea în cuplu. Cine decide? Cine are acces la resurse? Cine are libertatea de a spune «nu mai pot»?”

„Tu l-ai ales”

Printre reacțiile la postarea femeii, una dintre cele mai frecvente idei a fost că situația este consecința propriilor alegeri. „Cine te-a pus să faci 3 copii cu el?”, a întrebat un comentator. Altul i-a reproșat că situația pe care o reclamă este „suma deciziilor tale repetate”.

„Avem nevoie să credem că oamenii primesc ceea ce merită, pentru că asta ne liniștește și ne spune că nouă nu ni se poate întâmpla. Mai există și tendința de a explica suferința altora prin caracterul lor, și nu prin situația în care se află”, explică Alex Dincovici.

Denisa Zrobiș atrage, la rândul său, atenția că alegerile făcute la începutul unei relații nu pot anticipa toate schimbările care vor urma.

„Un copil, și cu atât mai mult trei, schimbă timpul disponibil, somnul, identitatea, cariera, corpul și modul în care partenerii se raportează unul la celălalt. A spune «trebuia să-ți dai seama de la început» este o concluzie comodă din exterior, dar nerealistă: oamenii nu pot anticipa la 23 de ani cum se vor simți la 31 de ani, după ani de izolare și presiune cronică”, adaugă specialista.

Cum poate funcționa o familie cu un singur venit

Echitatea nu presupune ca fiecare să spele exact jumătate dintre vase sau să petreacă același număr de minute cu copiii.

„Primul lucru de negociat sunt banii proprii. Aici nu vorbim despre o sumă cerută de la celălalt, ci despre bani care intră automat într-un cont personal și pentru care nu trebuie să dai socoteală. Felul în care circulă banii în cuplu contează la fel de mult precum suma”, spune Alex Dincovici.

La acestea adaugă economiile pentru partenerul care rămâne acasă, timpul liber garantat, împărțirea unor domenii întregi de responsabilitate și un plan pentru eventuala revenire pe piața muncii.

Pentru Denisa Zrobiș, problema centrală rămâne posibilitatea ca înțelegerea inițială să fie schimbată atunci când nu mai funcționează: „Aici este diferența dintre un rol și o capcană: rolul poate fi renegociat, capcana nu.”

„Un parteneriat echitabil nu presupune o împărțire contabilă de 50/50 a fiecărei sarcini din casă, ci menținerea unui sentiment că amândoi muncesc pentru aceeași familie și că niciunul nu cumpără, prin venitul său, dreptul de a deveni șeful celuilalt”, conchide ea.