Cum arăta, de fapt, o scandinavă de acum 6.000 de ani. Chipul ei răstoarnă tot ce credeam despre strămoșii europenilor

O descoperire aparent banală din Danemarca reușește să readucă la viață, prin metode științifice moderne, chipul unei femei din Epoca de Piatră. Mai mult decât atât, specialiștii au aflat și ce obișnuia să mănânce, dar și ce microorganisme purta în organism.

O tânără „daneză” de acum 6000 de ani Foto: Tom Björklund

Cum arătau strămoșii europenilor de astăzi? Ce culoare aveau ochii, părul, pielea celor care populau Europa în Epoca de Piatră? Până de curând, nimeni nu știa să răspundă cu exactitate, în mod științific, la aceste întrebări. În schimb, oamenii și-au dat frâu liber imaginației. Așa au apărut tot felul de reprezentări în care oamenii Paleoliticului erau niște brute îmbrăcate în blănuri, care abia articulau vorbele, aveau priviri tâmpe și mișcări greoaie. În perioada romantismului și, ulterior, a naționalismului, apare mitul „bunului sălbatic”, cu picturi sau reprezentări grafice care prezintă indivizi goi, musculoși, cu pielea albă, vânând sau petrecând în mijlocul naturii. Ei bine, noile studii, cu ajutorul tehnologiei moderne de prelucrare a ADN-ului prelevat din osemintele de om preistoric descoperite în diferite locuri din Europa, readuc la viață chipuri dintr-o lume dispărută. Pe scurt, putem vedea cum arătau oamenii de acum câteva mii sau zeci de mii de ani. Culmea, rezultatele reconstituirii faciale și corporale pe baza datelor și a analizelor de laborator prezintă o imagine a omului preistoric european la care puțini s-ar fi așteptat. Cei mai vechi europeni arătau total diferit de majoritatea celor de astăzi.

Lola și o gumă de mestecat care ne-a întors în timp cu aproape 6.000 de ani

În anul 2015, Syltholm, un sit neolitic situat în estul localității Rødbyhavn, pe insula Lolland, în sudul Danemarcei, era cercetat de o echipă de arheologi de la Muzeul Lolland-Falster, în cadrul lucrărilor pentru construirea tunelului Fehmarn. Syltholm era un sit unic. Totul era „sigilat” în tone de noroi, care nu lăsau aerul să pătrundă și să distrugă artefactele. Conservarea resturilor organice era extraordinară, ceea ce oferea posibilitatea descoperirii unor materiale bogate în ADN. În mlaștinile de la Syltholm, cercetătorii au găsit „smoală de mesteacăn”. Este cunoscută mai corect sub denumirea de gudron de mesteacăn (sau ulei rusesc), fiind un lichid vâscos, dens și de culoare neagră, obținut prin arderea fără oxigen a scoarței de mesteacăn. În preistorie și în Antichitate, această „smoală” era folosită ca lipici natural pentru fixarea uneltelor și a vârfurilor de suliță. În plus, era un antiseptic și cicatrizant foarte puternic, fiind utilizată și ca „gumă de mestecat” de oamenii preistorici. Aparent, nu este o descoperire excepțională, ba chiar e una banală.

Ceea ce conținea însă o astfel de „gumă de mestecat” preistorică a fost o adevărată „bombă” științifică. Specialiștii au dus materialul la Universitatea din Copenhaga, unde cercetătorii au reușit să identifice ADN-ul unei femei preistorice care mestecase smoala de mesteacăn. Potrivit cercetătorilor, aceasta reprezintă o nouă sursă, neexploatată până acum, de ADN antic. În plus, este pentru prima dată când un genom uman antic complet a fost extras dintr-un alt material decât oasele umane. Rezultatele cercetării au fost publicate în revista științifică „Nature Communications” pe 17 decembrie 2019. Cu ajutorul materialului genetic extras din „gumă”, specialiștii au reușit să reconstituie detaliat înfățișarea, alimentația și chiar microbiomul persoanei care a mestecat respectiva bucată de smoală de mesteacăn. Conform datelor prezentate în articol, este vorba despre o femeie, probabil o adolescentă sau o femeie tânără, de până la 23 de ani. Au numit-o Lola, iar ceea ce a urmat a reușit să uimească pe toată lumea.

Europeanca cu pielea închisă la culoare care mânca alune de pădure

Datele genetice arată că Lola a trăit acum aproximativ 6.000 de ani în zona Danemarcei de astăzi. Genomul ei nu prezenta nicio ascendență provenită de la fermierii neolitici, ceea ce indică faptul că făcea parte dintr-o comunitate de vânători-culegători din vestul Europei, care nu se amestecase încă cu populațiile agricole nou-sosite. Mai exact, era mai apropiată genetic de vânătorii-culegători din Europa continentală, precum cei din Spania și Belgia, decât de populațiile din Scandinavia centrală din aceeași perioadă. Potrivit lui Hannes Schroeder, coautor al studiului, această descoperire oferă dovezi convingătoare că două valuri distincte de populații ar fi putut coloniza Scandinavia după ultima eră glaciară. Lola avea pielea închisă la culoare, părul negru și ochii albaștri, o combinație deosebită, foarte rară în prezent. Lola avea o alimentație diversă, specifică vânătorilor-culegători din Paleolitic, acei oameni ai cavernelor, dar și populațiilor neolitice, adică primilor fermieri din Epoca de Piatră.

Cu alte cuvinte, se număra printre oamenii care făceau tranziția de la viața nomadă, determinată de urmărirea turmelor și a surselor de hrană, la traiul stabil al fermierilor. „Este cel mai mare sit din Epoca de Piatră descoperit în Danemarca, iar descoperirile arheologice sugerează că oamenii care au locuit aici au exploatat intens resursele sălbatice până în perioada neolitică, epoca în care agricultura și animalele domestice au fost introduse pentru prima dată în sudul Scandinaviei”, explică Theis Jensen, un specialist implicat în studiu, pentru SciTechDaily. În smoala mestecată de Lola, cercetătorii au identificat și urme de ADN provenite de la plante și animale, ale căror resturi fine rămăseseră între dinții sau în gura femeii. Așa au aflat specialiștii că Lola mânca atât alune de pădure, cât și carne de rață.

Boala de care suferea Lola

În plus, cercetătorii au reușit să extragă din smoală ADN provenit de la mai multe microorganisme din cavitatea bucală, inclusiv numeroase specii comensale și agenți patogeni oportuniști. „Gradul de conservare este incredibil de bun și am reușit să extragem ADN-ul mai multor specii de bacterii caracteristice microbiomului oral. Strămoșii noștri trăiau într-un mediu diferit și aveau un stil de viață și o alimentație diferite, astfel că este interesant să aflăm cum se reflectă toate acestea în microbiomul lor”, adaugă Hannes Schroeder pentru aceeași publicație. Cercetătorii au identificat, de asemenea, ADN care a putut fi atribuit virusului Epstein-Barr, cunoscut pentru faptul că poate provoca mononucleoză infecțioasă, numită și „febră glandulară”. Acest virus nu a provocat însă moartea Lolei, fiind perfect tratabil, fără consecințe majore. „Gumele de mestecat” preistorice din smoală de mesteacăn erau un adeziv universal pentru acei oameni și este posibil să le fi mestecat pentru a le face mai maleabile, mai ușor de utilizat. Totodată, erau mestecate și pentru curățarea danturii, dar mai ales pentru dezinfectarea cavității bucale.

Europenii cu pielea închisă la culoare și ochii albaștri

Lola nu este o excepție, spun specialiștii, în ceea ce privește culoarea pielii și a ochilor. În Paleolitic și în Mezolitic, indivizii Homo sapiens din Europa aveau pielea închisă la culoare și ochii albaștri. Primii Homo sapiens, sau oameni moderni, au ajuns în Europa încă de acum 54.000 de ani, în trei valuri. Cel puțin asta susține specialistul Ludovic Slimak în articolul „The three waves: Rethinking the structure of the first Upper Paleolithic in Western Eurasia”. Sunt luate în calcul două rute principale: prima, din Africa de Nord către Israelul de astăzi, Liban, Siria și Asia Mică; a doua, din Asia, cu acumulări de populație în zona Crimeei și, mai apoi, migrații către centrul și vestul Europei. Alți cercetători arată că ambele rute pot fi valabile. Trăsăturile lor erau asemănătoare cu cele ale oamenilor din prezent, doar că primii europeni erau mai robuști și aveau o capacitate craniană ușor mai mare.

Cheddar Man, reconstituire Foto: wikipedia

Un studiu întreprins de specialiștii Institutului de Biologie Evolutivă din Barcelona, Spania, a analizat scheletele a doi vânători paleolitici de acum aproximativ 10.000 de ani, găsite în peșterile din munții din nord-vestul Spaniei în anul 2006. A fost extras ADN-ul și, în urma analizelor, s-a ajuns la concluzia că cei doi vânători aveau pielea închisă la culoare și ochii albaștri. „Cea mai mare surpriză a fost să descoperim că acești indivizi aveau versiuni africane ale genelor care determină pigmentarea, ceea ce indică faptul că aveau pielea de culoare închisă”, precizează doctorul Lalueza-Fox, implicat în proiect. În plus, faimosul „Cheddar Man”, vânător paleolitic al cărui schelet vechi de 10.000 de ani a fost descoperit în Marea Britanie, în Somerset, avea aceleași caracteristici fizice. Cel puțin asta susțin cercetătorii de la Muzeul de Istorie Naturală din Londra, care au reușit să extragă ADN de la Cheddar Man și să-l analizeze.

De unde au europenii pielea albă și părul deschis la culoare

În primul rând, din amestecul genetic cu omul de Neanderthal, care avea pielea albă, părul roșcat și ochii deschiși la culoare. Apoi, în urmă cu aproximativ 8.500 de ani, valurile de fermieri din Anatolia și Orientul Mijlociu au adus în Europa genele pentru pielea deschisă (cum ar fi gena SLC24A5). Ulterior, la finele Eneoliticului și la începutul Epocii Bronzului, invazia triburilor Yamnaya din stepele nord-pontice (Ucraina și Rusia de astăzi) a adus, de asemenea, gene pentru pielea albă și părul deschis la culoare.

Războinici Yamnaya Foto: history maps.com

Se spune că războinicii Yamnaya i-au masacrat în special pe bărbații din comunitățile de vânători-culegători și le-au luat locul. Nu în ultimul rând, adaptarea la mediu a făcut ca pielea europenilor să se deschidă la culoare. Mai precis, pielea deschisă a devenit o necesitate biologică în nordul Europei, pentru ca organismul să poată sintetiza suficientă vitamină D în condiții de lumină solară redusă, gena SLC45A2 impunându-se treptat prin selecție naturală.