Interviu Adrian Asoltanie avertizează că 2027 ar putea fi un an greu pentru români: „Ce s-a întâmplat până acum e doar un fel de aperitiv”
Piața muncii s-a schimbat, companiile sunt mai prudente, iar oamenii au început să țină mai mult de bani. Adrian Asoltanie, expert în educație financiară, spune că adevăratele efecte ale perioadei economice dificile s-ar putea vedea în 2027. La „Interviurile Adevărul”, acesta a explicat de ce consideră că România se află la începutul unei „ierni economice” și ce ar trebui să facă oamenii care nu mai sunt siguri că se pot baza pe actualul loc de muncă.

De la angajații care se tem că și-ar putea pierde locul de muncă până la cei care constată că ofertele de angajare nu mai vin la fel de ușor ca în urmă cu un an, schimbările din economie se văd deja în deciziile oamenilor.
Adrian Asoltanie, expert în educație financiară, spune că perioada actuală seamănă cu începutul unei „ierni economice”, iar problemele din piața muncii sunt unul dintre semnalele care ar trebui urmărite.
„Cam așa stau lucrurile în perioadele de contracție economică și eu mi-aș dori ca toată lumea să înțeleagă că economia funcționează ca anotimpurile, adică avem primăvară, vară, toamnă și iarnă și noi suntem, după părerea mea, cam în prag de iarnă, la cum arată lucrurile”, a declarat Adrian Asoltanie la „Interviurile Adevărul”.
Expertul financiar vorbește despre un cumul de probleme, de la inflație și dobânzi ridicate până la dificultățile din piața muncii și instabilitatea economică. În aceste condiții, recomandarea sa este ca oamenii să fie mai atenți la veniturile pe care se bazează și să se gândească inclusiv la surse suplimentare de bani.
De la oferte în inbox la zeci de CV-uri trimise
Una dintre schimbările pe care Adrian Asoltanie spune că le observă este situația angajaților din IT. Dacă în trecut aceștia puteau găsi rapid un alt loc de muncă, acum perioada de căutare poate fi mult mai lungă.
„Cei din zona de IT, care acum șase luni sau un an erau asaltați de oferte, acum se trezesc că trimit ei 50-100 de CV-uri și nu-i caută nimeni. Și asta este foarte frustrant, să vezi că a secat balta, cum se zice, de unde erai la mare căutare”, declară el.
La cursurile de educație financiară pe care le ține în companii, acesta îi întreabă pe angajați cât timp cred că le-ar lua să găsească un job similar, cu venituri apropiate, dacă și-ar pierde actualul loc de muncă.
Dacă înainte răspunsul primit de la oameni din IT era că și-ar găsi de lucru chiar de a doua zi, spune el, acum unii estimează că ar putea avea nevoie de două sau șase luni.
Tocmai de aceea, consideră că deciziile financiare importante – cumpărarea unui apartament, schimbarea locului de muncă sau o investiție – ar trebui cântărite mai atent în această perioadă.
„Provocarea adevărată va fi în 2027”
Întrebat dacă problemele din piața muncii s-ar putea accentua, Adrian Asoltanie a indicat anul 2027 drept momentul în care, în opinia sa, efectele actualelor dificultăți s-ar putea vedea mai puternic.
„Așa cum văd eu ciclul economic, cred sincer că provocarea adevărată va fi în 2027, de fapt”, spune specialistul.
Întrebat dacă ceea ce s-a întâmplat până acum este „doar un fel de aperitiv”, expertul a răspuns: „Eu cred că suntem, cumva, în zona de început al iernii economice, cum îi spun eu. 2027 va suporta, de fapt, toate consecințele acestor blocaje și acestor frâne, și acestor complicații care sunt și economice, și politice, și inflație.”
De altfel, Adrian Asoltanie atrage atenția și asupra unei confuzii legate de inflație: o rată mai mică a inflației nu înseamnă că prețurile scad, ci că ritmul în care acestea cresc este mai redus.
În același timp, pesimismul poate ajunge să influențeze economia prin comportamentul consumatorilor. Oamenii care se tem de ceea ce urmează cheltuiesc mai puțin, ceea ce reduce consumul și afectează, la rândul său, veniturile altor persoane și companii.
„Cu cât auzi mai multe știri negative și mediul devine complicat, oamenii tind să țină de bani și mai mult. Iar când ții de bani și mai mult, de fapt scazi consumul și mai mult. Este ca un bulgăre de zăpadă”, explică Adrian Asoltanie.




















































