Efectele ascunse ale violenței digitale împotriva femeilor: frică, depresie și o viață distrusă
0Pentru o victimă a violenței digitale, fiecare vibrație a telefonului poate fi o amenințare, fiecare log in pe rețelele sociale poate însemna o nouă umilință publică.
Fie că este vorba despre un fost partener obsedat de control sau despre necunoscuți care profită de vulnerabilitate, victima ajunge să trăiască în alertă continuă. „Va mai apărea o poză compromițătoare? Va afla agresorul unde locuiesc? Cine mă mai crede?“.
Abuzul online își sapă adânc rădăcinile în psihicul victimelor. Anxietatea devine insuportabilă, frica paralizează, iar depresia se instalează. Studiile arată clar: femeile care trec prin astfel de experiențe dezvoltă simptome similare celor din sindromul de stres posttraumatic – insomnie, atacuri de panică, neîncredere în sine și chiar tendințe suicidare. „Pentru o victimă, gândul nu este doar ce se întâmplă acum?, ci mai ales ce urmează? Va fi denigrată? Respinsă de familie și prieteni? Va avea probleme la locul de muncă? Se va spune despre ea ceva ce nu este adevărat?“, explică avocata Giulia Crișan, specializată în violența de gen, pentru „Weekend Adevărul”.
O diferență majoră față de alte tipuri de violență este faptul că abuzul online se propagă rapid, iar victima nu are nicio posibilitate reală de a se apăra. „Dacă cineva lansează o minciună despre tine în mediul digital, nu ai cum să te explici. Pe rețelele sociale, oamenii nu sunt interesați de apărarea ta, ci doar de senzaționalul poveștii. Victima ajunge să se întrebe continuu: Ce se va întâmpla dacă agresorul chiar postează? Dacă distribuie materialele? Cum mă va afecta asta pe termen lung?“, spune avocata. Victima trăiește de fapt într-o teamă constantă ce implică consecințe reale asupra vieții de zi cu zi. Multe femei ajung să se izoleze complet, refuză să mai iasă din casă, evită locul de muncă sau facultatea de teamă că toți cei din jur știu. „Am avut cazuri de fete care au încetat să mai răspundă la telefon sau la mesaje, pentru că fiecare apel putea însemna că cineva a aflat. Își imaginau că toată lumea vorbește despre ele, chiar dacă, în realitate, poate doar câteva persoane au văzut acele imagini“, explică avocata.
„Victimele nu trebuie să aștepte ca lucrurile să escaladeze – este important să raporteze amenințările încă de la primele semne și să ceară sprijin legal și psihologic.“ - Giulia Crișan
Mai grav este faptul că nu există o soluție reală pentru repararea imaginii victimei, chiar dacă în instanță se demonstrează că fotografiile au fost trucate sau că acuzațiile au fost false. „Putem merge în tribunal și dovedi că materialele nu erau reale, dar ce rezolvăm? Odată ce imaginile s-au răspândit, ele rămân acolo. Justiția poate dicta ștergerea lor, dar ele au fost deja văzute, discutate, interpretate, iar victima rămâne cu stigmatul“, concluzionează Giulia Crișan. Aceasta este una dintre cele mai dure realități ale violenței digitale: chiar și atunci când victima este complet nevinovată, reputația ei poate fi distrusă ireversibil, iar legea nu poate repara daunele emoționale și sociale.
Când abuzul te face să dispari
Pentru a evita hărțuirea și umilința, multe victime aleg să se retragă din spațiul online, să își șteargă conturile, să evite prietenii, să își închidă telefonul. Dar asta înseamnă și pierderea conexiunii cu cei dragi, cu sprijinul pe care l-ar putea primi. În cazurile cele mai grave, teama de a fi urmărite le face să își schimbe locuința, să își piardă locul de muncă sau să rupă legături esențiale. Un singur e-mail falsificat, o fotografie distribuită fără permisiune sau o serie de recenzii negative fabricate pot dărâma ani de muncă și efort. Pentru femeile active profesional, abuzul digital nu se oprește doar la umilință – el atacă și imaginea publică, afectându-le cariera și sursa de venit. În anumite domenii, o simplă acuzație lansată în mediul online, fie ea falsă sau trunchiată, poate însemna sfârșitul unui parcurs profesional muncit pe parcursul unor ani întregi, care, de multe ori, implică mari sacrificii.
Complexitatea violenței cibernetice
Însă nu toate victimele își dau seama că sunt victime. „Un exemplu care ilustrează această realitate este cazul fraților Tate, unde metoda loverboy a fost folosită la un nivel extrem de sofisticat. Spre deosebire de alte cazuri de trafic sau exploatare, în acest caz, multe dintre victime au fost atât de bine manipulate și seduse, încât nu doar că refuză să depună mărturie, dar unele chiar își apără agresorii. În unele cazuri, acestea refuză să coopereze cu autoritățile nu neapărat din frică, ci pentru că sunt convinse că bărbații care le-au controlat și exploatat sunt, de fapt, niște protectori sau eroi“, explică avocata Giulia Crișan. În astfel de situații, intervin factori psihologici foarte puternici, precum sindromul Stockholm, prin care victima ajunge să se identifice cu agresorul și chiar să îi justifice acțiunile.
Pe de altă parte, există și situații în care victimele sunt pur și simplu paralizate de teamă. Chiar dacă și-au dat seama că au fost manipulate și folosite, amenințările, șantajul emoțional sau frica de represalii le împiedică să vorbească. Într-un astfel de climat, agresorii pot continua să își joace rolul de victime, pozând în persoane persecutate de stat și susținând că acuzațiile împotriva lor sunt nefondate. „Aceasta este una dintre marile provocări ale justiției când vine vorba de violență și exploatare – cum demonstrezi o infracțiune atunci când victima nu recunoaște că este o victimă? Și, mai ales, cum protejezi aceste femei de agresorii care continuă să le controleze, chiar și după ce cazul ajunge în fața instanței?“, subliniază avocata.
Violența digitală trece granița în lumea reală
Deși este invizibilă pentru mulți, violența digitală lasă urme – izolare, excluziune socială, oportunități pierdute la serviciu, frică permanentă și o țintă imensă pe spate pentru prejudecăți. Efectele ei sunt la fel de reale și de dureroase ca orice altă formă de abuz, agresorii lovind acolo unde doare cel mai tare: în minte, în suflet, în siguranța de zi cu zi. Partea cea mai periculoasă? De multe ori, abuzul digital este doar primul pas către amenințări, abuzuri sau agresiuni fizice reale – vânătăi pe față, buze sau arcade sparte, cucuie sau mâini frânte, dar nu numai.
„Când un agresor cunoaște rutina victimei, poate folosi această informație pentru a-i face viața un calvar.“ - Giulia Crișan
Un exemplu cutremurător este cazul unei femei hărțuite de fostul soț, care folosea rețelele sociale și spațiul public pentru a o umili și teroriza. „Amenințările nu îi erau transmise direct, pentru că ea nici măcar nu avea cont de Facebook, însă mesajele ajungeau la ea prin alte persoane. Pe pagina lui de social media, fostul soț posta mesaje de tipul «o să te prind eu cu cutărescu și o să-ți fac și o să-ți dreg», ceea ce, din punct de vedere legal, este o amenințare clară. Însă, mai grav de atât, agresorul nu s-a oprit la mesaje online“, explică avocata Giulia Crișan. Folosindu-se de informațiile pe care le avea despre victimă – traseul ei zilnic, zona în care locuia și cea în care lucra – agresorul a început o campanie de hărțuire în lumea reală. A printat afișe cu poza femeii, numărul ei de telefon și mesaje false, în care pretindea că ea oferă servicii sexuale gratuite. Aceste afișe au fost lipite în blocul în care locuia victima, pe stâlpii de pe traseul ei zilnic, în apropierea locului de muncă – oriunde putea fi văzută și recunoscută de oameni care o cunoșteau. „Acesta este un exemplu clar al modului în care violența digitală și hărțuirea online pot escalada într-un abuz real, cu efecte directe asupra vieții victimei. Nu mai este doar o amenințare virtuală, ci o formă gravă de denigrare publică și de încercare de distrugere a reputației. Când un agresor cunoaște rutina victimei, poate folosi această informație pentru a-i face viața un calvar“, explică avocata. Iar un astfel de abuz are consecințe devastatoare asupra victimei. Teama de a fi privită și judecată de cei din jur, umilința de a fi expusă în mod public și sentimentul că nu ai niciun control asupra propriei vieți pot duce la anxietate severă, depresie și chiar renunțarea la locul de muncă sau mutarea din oraș, doar pentru a scăpa de această teroare.
Astfel de cazuri ne demonstrează că hărțuirea digitală nu este o problemă minoră și nu trebuie tratată cu superficialitate. „Victimele nu trebuie să aștepte ca lucrurile să escaladeze – este important să raporteze amenințările încă de la primele semne și să ceară sprijin legal și psihologic“, subliniază avocata Giulia Crișan
Se încarcă comentariile...
