Violența domestică digitală: Când agresorii transformă internetul într-o cușcă invizibilă
0De la mesaje amenințătoare trimise nonstop și monitorizare obsesivă a activității digitale până la distribuirea fără consimțământ a imaginilor intime și urmărirea prin tehnologie, agresorii exploatează mediul virtual pentru a-și menține controlul asupra victimelor.
Violența domestică nu mai are nevoie de uși încuiate sau de patru pereți pentru a controla, a intimida și a distruge vieți. Agresorii s-au adaptat erei digitale, iar abuzul s-a mutat online, acolo unde victimele nu mai au unde să fugă. Atacul nu mai vine dintr-un colț întunecat al casei, ci dintr-un ecran care pâlpâie amenințător, zi și noapte. În era digitalizării accelerate, în care viața cotidiană se împletește inevitabil cu tehnologia, spațiul virtual a devenit o prelungire a realității noastre sociale. Însă, cu toate beneficiile pe care ni le aduce, mediul online devine, pentru agresori, și o nouă arenă în care violența domestică capătă forme din ce în ce mai diverse și greu de controlat. Studiile arată că între 5% și 10% dintre femeile din Europa au fost victime ale cyberstalkingului de la vârsta de 15 ani, însă, atât în general, cât și în România, aceste forme de abuz sunt de multe ori subraportate și dificil de sancționat, din cauza lacunelor legislative și a dificultăților întâmpinate în procesul de colectare a probelor concludente.
Mediul online, o cușcă invizibilă
Violența domestică nu se rezumă doar la comentarii răutăcioase sau mesaje insistente, ci este un abuz sistematic, o armă invizibilă care poate distruge vieți. Unele dintre cele mai întâlnite forme ale acestui tip de agresiune sunt hărțuirea digitală, cyberstalkingul, doxxingul, deepfake-urile și revenge pornul, dar și controlul victimei prin diverse mijloace tehnologice.
O insultă, o amenințare, o ploaie de mesaje toxice trimise fără încetare. Pe WhatsApp, pe Instagram, în secțiunea de comentarii, pe e-mail: „nu mai scapi de mine“, „știu unde ești“, „o să regreți“. Pentru victime, fiecare notificare devine un motiv de teamă. Dar hărțuirea digitală nu este doar despre cuvinte urâte – este despre intimidare, invadarea unui spațiu care ar trebui să fie sigur, distrugerea liniștii psihice, încercarea de a te umili și a te reduce la tăcere. Este despre a trăi constant în frică.
73% dintre jurnalistele din întreaga lume au fost atacate sau hărțuite online în timpul carierei.
Dacă cineva îți expune public date personale – adresa, numărul de telefon sau chiar informații financiare – fără consimțământul tău explicit, atunci agresorul vrea să te facă vulnerabilă și să-ți distrugă siguranța personală. Acest fenomen poartă numele de doxxing și expune victima la amenințări, hărțuire, apeluri nesfârșite de la necunoscuți sau chiar atacuri în viața reală. Într-o secundă, intimitatea dispare, iar agresorul dă cheia unor străini, transformând victima într-o țintă.
Cyberstalking sau urmărirea digitală
Pentru unele victime, fiecare mesaj, fiecare apel, fiecare mișcare online sunt supravegheate de agresor – un ochi nevăzut te urmărește, chiar și atunci când crezi că ești singură. Prin aplicații de urmărire instalate pe ascuns în telefon, prin verificarea locației în timp real, prin monitorizarea postărilor și a activității online, agresorii reușesc să își țină victima sub control absolut. Uneori, nici măcar nu ai idee că ești urmărită – până când agresorul „ghicește“ exact unde ai fost, cu cine și la ce oră. Cyberstalking sau urmărirea digitală poate ajunge să fie un adevărat coșmar în care mediul digital este transformat într-o cușcă invizibilă.
Totuși, acest coșmar poate fi oprit. „Deși poate părea imposibil de demonstrat, există totuși modalități prin care anchetatorii pot face legătura dintre agresor și fapta comisă. De exemplu, în cazul unui dispozitiv montat pe o mașină, există situații în care investigațiile au dus la descoperirea bonului de achiziție în locuința suspectului. Prin verificarea vânzătorului, a metodei de plată și a altor detalii, poliția a reușit să probeze cine a cumpărat și montat dispozitivul“, explică „Weekend Adevărul“ Giulia Crișan, avocată specializată în violența de gen, care se concentrează pe sprijinirea victimelor violenței domestice prin dezvoltarea de servicii și implicarea în politicile publice.
Tinere cu vârste între 18 și 29 de ani sunt cele mai vulnerabile în fața abuzurilor online.
În cazul aplicațiilor de tracking instalate pe telefon, lucrurile sunt mai complexe, dar pot fi dovedite. Chiar dacă agresorul nu lasă urme vizibile la prima vedere, majoritatea acestor aplicații nu sunt create de utilizatori obișnuiți, ci sunt cumpărate sau descărcate de pe anumite platforme. Astfel, poliția poate solicita informații de la dezvoltatorul aplicației sau de la distribuitor pentru a afla cine a achiziționat-o și cum a fost instalată. „Trebuie raportată orice suspiciune, iar organele de cercetare penală vor găsi modalități de investigare. Fie că este vorba despre un dispozitiv fizic sau o aplicație instalată ilegal, există metode prin care adevărul poate ieși la iveală“, subliniază avocata. Deși este un proces mai complex, acest tip de abuz poate fi dovedit și sancționat, mai ales dacă victima acționează rapid și colaborează cu autoritățile pentru strângerea de probe.
Cenzură prin hărțuire
În fapt, femeile tinere, cu vârste între 18 și 29 de ani, sunt cele mai vulnerabile în fața abuzurilor online, la fel cum se întâmplă și în cazul violenței din viața reală. Atât la nivel european, cât și în România, violența online (hărțuirea și abuzul pe internet) a devenit un aspect tot mai îngrijorător al violenței de gen. Conform Agenției UE pentru Drepturi Fundamentale (FRA), deja din 2014 11% dintre femeile din UE declarau că au fost supuse unei forme de hărțuire online (mesaje ofensatoare, avansuri indecente pe rețele sociale, e-mailuri sau SMS-uri sexuale nedorite) de la vârsta de 15 ani. Tendința este în creștere odată cu extinderea mediului digital: un sondaj FRA din 2019 relevă faptul că 13% dintre femei fuseseră victimele hărțuirii cibernetice în ultimii cinci ani.
Mai mult, femeile cu vizibilitate publică devin ținte sigure pentru agresori: 73% dintre jurnalistele din întreaga lume au fost atacate sau hărțuite online în timpul carierei lor. Nici femeile din politică nu sunt scutite – ele se confruntă constant cu amenințări și insulte, ceea ce poate avea un efect de descurajare asupra implicării lor în viața publică. Pe lângă suferința personală a victimelor, acest tip de violență are un impact mai larg: reduce prezența femeilor în spațiul digital și civic, transformând internetul într-un loc ostil, unde hărțuirea devine o formă perversă de cenzură. De exemplu, jurnalistele și activistele sunt nevoite deseori să renunțe la subiecte sensibile doar pentru că prețul de a spune adevărul devine prea mare. Iar acest lucru nu afectează doar victimele, ci și întreaga societate: când femeile sunt reduse la tăcere prin hărțuire, spațiul public digital devine mai sărac, mai dezechilibrat, mai lipsit de perspective diverse. Violența cibernetică nu este doar o problemă individuală – este o amenințare la libertatea de exprimare și la egalitatea de șanse în dezbaterile care contează.
De cealaltă parte, unele femei aleg să se retragă complet din mediul online, să își șteargă conturile sau să renunțe la a mai vorbi public despre anumite subiecte, doar ca să evite un nou val de abuzuri. Însă această auto-cenzură forțată înseamnă mai mult decât protejarea propriei siguranțe, înseamnă pierderea unor oportunități, cariere frânte și voci reduse la tăcere.
Se încarcă comentariile...
