Mamele moderne, prinse în capcană: presiuni sociale, așteptări imposibile și sprijin aproape inexistent

Dacă în trecut femeia era percepută aproape exclusiv prin prisma rolului ei matern și casnic, astăzi mamele jonglează cu responsabilitățile profesionale și cele familiale încercând să găsească un echilibru care, de multe ori, se dovedește a fi greu de atins, mai ales atunci când se confruntă cu lipsa sprijinului, fie el din partea propriei familii sau a statului.

Între așteptări imposibile și realitatea dură, multe mame simt că nu sunt niciodată „destul de bune”

Deși femeile au acum dreptul să muncească, să aleagă dacă vor să devină mame, să își crească copiii așa cum consideră potrivit, să își urmeze pasiunile și să-și construiască o carieră de succes, în realitate, asupra lor apasă o presiune imensă. Încă din copilărie, fetele sunt deseori „modelate“ să reprezinte perfecțiunea întruchipată – eleve de nota 10, apoi studente strălucite, profesioniste de succes, mame devotate, soții impecabile, tot timpul ca scoase din cutie. Chiar dacă și acest tip de mentalitate începe să fie mai puțin prevalent în societate, acolo unde în continuare există pare mai puternic ca niciodată, fiind amplificat de discursurile așa-zișilor „guru masculini“.

În fapt, presiunea socială asupra mamelor atinge noi culmi în era social media, unde fiecare decizie parentală este supusă unei judecăți publice. De la a fi „mame perfecte“ care alăptează și gătesc organic la „mame carieriste“ care sunt acuzate că își neglijează copiii, standardele sunt mereu fluctuante, dar implacabile. Pe grupurile de parenting, o simplă întrebare despre diversificare poate atrage zeci de răspunsuri acuzatoare, iar pe Instagram, influencerițele afișează vieți aparent ideale, unde copiii lor dorm toată noaptea și mănâncă doar preparate sănătoase, fără tantrumuri. Pe TikTok, clipurile cu „mom shaming“ devin virale, iar în comentarii, mamele sunt sfâșiate între două extreme – fie sunt considerate prea permisive, fie prea stricte. Astfel, rețelele sociale ajung nu doar un mijloc de a găsi sprijin și inspirație pentru mame, dar și un catalizator pentru un fenomen toxic: sentimentul că, oricât ai încerca, ca mamă, nu vei fi niciodată suficient de bună pentru standardele altora.

România, pe ultimele locuri în Europa

În cursa pentru idealul femeii „de succes“, puține femei beneficiază de sprijin real sau suficient, deși 57,4% dintre românce sunt angajate, potrivit datelor furnizate de EURES, în 2022. Chiar dacă în ultimii ani au fost adoptate politici menite să sprijine mamele și copiii, România rămâne în urma altor state europene în ceea ce privește facilitățile oferite părinților.

Sprijinul real pentru părinți în creșterea și educarea copiilor pare să fie mai degrabă un ideal îndepărtat decât o realitate concretă. În ultimele trei decenii, numărul grădinițelor de stat s-a prăbușit dramatic, lăsând părinții în fața unui sistem insuficient pregătit pentru nevoile familiilor moderne. Dacă în 1990 existau peste 12.000 de grădinițe și creșe de stat, în 2020 mai funcționau doar 1.153, ceea ce a dus la o supraaglomerare fără precedent. Dacă în urmă cu trei decenii, o grădiniță găzduia, în medie, 55 de copii, astăzi, acest număr a explodat, ajungând chiar și la peste 400 de copii per unitate, părinții confruntându-se cu imposibilitatea de a găsi locuri pentru cei mici. În ceea ce privește creșele, situația este și mai alarmantă: doar 12,3% dintre copiii sub 3 ani beneficiază de educație și îngrijire timpurie, România situându-se astfel printre ultimele locuri în Europa la acest capitol, potrivit celui mai recent raport al Comisiei Europene privind acest subiect.

În timp ce multe state europene investesc semnificativ în sprijinul financiar acordat familiilor, România rămâne codașă la acest capitol, oferind unele dintre cele mai mici alocații pentru copii din Uniunea Europeană. Cu doar puțin sub 300 de lei pe lună (aproximativ 50 de euro) pentru copiii între 2 și 18 ani și 719 lei pentru cei sub 2 ani sau cu dizabilități, sprijinul din partea statului este departe de a asigura un trai decent pentru cei mici. Prin comparație, în Germania, părinții primesc peste 250 de euro pe lună pentru fiecare copil; în Luxemburg, alocația de bază este de aproximativ 300 de euro, iar în Olanda poate ajunge la 380 de euro pentru adolescenți. Austria aplică un sistem progresiv, începând de la aproximativ 130 de euro pentru copiii mici și ajungând la aproape 200 de euro pentru cei mai mari. Această discrepanță uriașă nu doar că reflectă decalajele economice dintre România și restul Uniunii Europene, dar ridică o întrebare esențială: cum ne putem aștepta ca natalitatea și economia să crească, când sprijinul oferit familiilor este atât de redus? Dincolo de asta, femeile care își cresc singure copiii se confruntă cu dificultăți și mai mari: sprijinul financiar este insuficient, iar accesul la servicii de suport, cum ar fi consilierea psihologică sau centrele pentru părinți singuri, este în continuare unul limitat.

De cealaltă parte, România continuă să acorde unul dintre cele mai lungi concedii postnatale plătite din Europa: până la doi ani, oferind și taților posibilitatea de a intra în concediu paternal. Dar, în această perioadă, părinții beneficiază de o indemnizație lunară echivalentă cu 85% din media veniturilor nete realizate în ultimele 12 luni, având un plafon maxim de 8.500 de lei.

Reversul medaliei: prejudecata mamei casnice

Totuși, percepția asupra mamelor casnice nu a dispărut – în multe comunități, femeile care aleg să rămână acasă pentru a-și crește copiii se confruntă cu prejudecăți sociale, fiind fie idealizate ca „mame devotate“ care sacrifică totul pentru familie, fie criticate pentru că „nu muncesc“ și „trăiesc pe banii soțului“. Într-o societate tot mai orientată spre independență financiară și succes profesional, decizia de a se dedica exclusiv familiei este adesea privită ca un pas înapoi, iar presiunea de a demonstra că „fac destul“ devine una sufocantă.

Într-o societate în care echilibrul dintre carieră și maternitate este de multe ori un act de echilibristică, iar (pre)judecățile vin din toate părțile, poate că adevărata revoluție nu constă în a alege între familie și carieră, ci în a redefini succesul dincolo de tiparele impuse. Fie că este vorba despre mame care își croiesc un drum în boardroom-uri sau despre cele care își dedică timpul exclusiv creșterii copiilor, sprijinul real ar trebui să vină nu doar din partea statului, ci și din partea noastră, a întregii societăți.