Cum influențează societatea felul în care vor să arate elevii. Avertismentul unei diriginte despre piercinguri, tatuaje și machiaj la elevi
O profesoară, dirigintă la o clasă de a VIII-a, a transmis un mesaj adresat părinților, în care vorbește despre schimbările pe care spune că le observă în ultimii ani în ceea ce privește aspectul elevilor și influența tendințelor din societate asupra copiilor.

Cadrul didactic afirmă că, de-a lungul carierei, nu a observat o schimbare atât de evidentă în privința modului în care elevii se prezintă la școală.
În clasa pe care o coordonează există mai mulți băieți care poartă piercinguri, inclusiv în nas, iar doi dintre elevi au deja tatuaje deși sunt clasa a opta. În cazul fetelor, profesoara spune că majoritatea au extensii de gene și unghii tehnice și vin la școală machiate.
„Vin zi de zi machiate și, uneori, îmbrăcate într-un mod care mi se pare nepotrivit pentru vârsta lor și pentru mediul școlar. Indecente, provocatoare”, a scris ea pe platforma latabla.ro.
Diriginta susține că, în toate aceste situații, elevii au acordul părinților. Ea atrage atenția că școala nu poate exclude un copil pentru astfel de motive, întrucât i-ar fi încălcat dreptul la educație. În același timp, spune că există reguli privind ținuta și decența în mediul școlar, însă consideră că multe dintre aceste aspecte țin de educația primită acasă și de limitele stabilite de familie.
„Profesorii nu pot înlocui educația de acasă”
Profesoara povestește și despre cazul unei colege care ar fi încercat să discute cu părinții elevilor despre acest subiect și care, potrivit relatării sale, a fost criticată în comunitate și catalogată drept „babă depășită”, „frustrată” sau „invidioasă”.
„Direcția în care mergem este evidentă, iar unele lucruri sunt din ce în ce mai greu de controlat. Dar, vă rog, nu mai puneți întreaga responsabilitate pe umerii profesorilor. Profesorii nu pot înlocui educația de acasă!”, este mesajul principal transmis de cadrul didactic.
Aceasta consideră că discuțiile purtate la școală despre „decență, echilibru, limite și posibile riscuri” sunt dificil de susținut atunci când, acasă, copiii primesc un mesaj diferit din partea părinților.
„Degeaba le vorbesc elevilor, la dirigenție, despre decență, echilibru, limite și posibilele riscuri, dacă acasă părinții transmit un mesaj complet diferit, îi contrazic pe profesori sau îi încurajează să facă tot ceea ce își doresc, indiferent de vârstă, punându-le la dispoziție și banii necesari. Tocmai de aceea, m-am hotărât să scriu acest mesaj în atenția părinților”, se arată în mesaj.
Diriginta le recomandă părinților să se informeze înainte de a permite copiilor să recurgă la anumite proceduri estetice și atrage atenția că, la vârste mici, unele dintre acestea pot ridica inclusiv probleme de sănătate, nu doar chestiuni legate de imagine.
„Copiii au nevoie de limite, de repere și de adulți care să le spună și «nu», atunci când este cazul. Nu orice lucru pe care și-l doresc trebuie să fie făcut imediat și nu orice tendință trebuie urmată doar pentru că este populară. Dacă argumentele legate de educație și de vârsta potrivită nu sunt suficiente, poate merită să vă gândiți și la faptul că unele dintre aceste alegeri vă pot costa, în timp, mult mai mult decât bani”, mai transmite profesoara.




















































