Situaţia de securitate din zona frontierelor României, discutată de ministrul român al Apărării cu omologul polonez

0
Publicat:

Ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, a avut miercuri, 4 septembrie, o întrevedere bilaterală cu omologul polonez, Mariusz Błaszczak, în marja Forumului de Securitate de la Varșovia.

Angel Tîlvăr a participat la Forumul de Securitate de la Varșovia. FOTO MAPN
Angel Tîlvăr a participat la Forumul de Securitate de la Varșovia. FOTO MAPN

Cei doi miniștri au discutat despre situația de securitate din zona frontierelor României cu Ucraina și a Poloniei cu Belarus, aspectele relevante de pe agenda NATO și UE, sprijinul pentru partenerii din Vecinătatea Estică, precum și coordonatele și perspectivele în planul aprofundării cooperării bilaterale în domeniul apărării, se arată într-un comunicat al MApN.

„Împărtășim aceeași percepție a amenințărilor de securitate din regiune și suntem angajați în valorificarea potențialului cooperării dintre țările noastre, atât la nivel bilateral, cât și regional, în cadrul Formatului B9”, a subliniat oficialul român.

Ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, a mulțumit pentru sprijinul constant și consistent pe care Polonia îl acordă României, reprezentat de forțe afiliate la Brigada Multinațională de la Craiova (MNBDE-SE) și ofițeri care încadrează comandamentele aliate multinaționale care operează în România.

Oficialul român a reafirmat angajamentul României de a continua participarea cu un detașament de Apărare Antiaeriană la Grupul de Luptă condus de SUA, ca parte a Apărării Avansate din Polonia, de la Baza militară din Bemowo Piskie.

Angel Tîlvăr a participat la Forumul de Securitate de la Varșovia. FOTO MAPN
Angel Tîlvăr a participat la Forumul de Securitate de la Varșovia. FOTO MAPN

Evoluții îngrijorătoare în regiunea Mării Negre

În cadrul discuțiilor, ministrul Apărării român a evidențiat evoluțiile îngrijorătoare din regiunea Mării Negre și efectele atacurilor Federației Ruse asupra porturilor ucrainene de la Dunăre – Reni, Ismail și Chilia.

Ministrul român al Apărării și omologul său polonez au subliniat importanța Parteneriatului Strategic româno-polon, pe componenta de apărare, pentru postura de apărare pe flancul estic și securitatea Euro-Atlantică și, în context, necesitatea materializării obiectivelor și proiectelor de cooperare bilaterală stabilite cu ocazia ședinței comune  a celor două guverne, de la București, din luna martie a acestui an.

Ministrul Tîlvăr, la Forumul de Securitate de la Varșovia. FOTO MAPN
Ministrul Tîlvăr, la Forumul de Securitate de la Varșovia. FOTO MAPN

În cadrul discuțiilor s-a subliniat și oportunitatea intensificării proiectelor comune în planul instruirii și exercițiilor, cu accent pe capabilitățile similare și aprofundarea interoperabilității.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite