O nouă împărțire a banilor europeni din SAFE. România ar putea intra în cursa pentru miliarde de euro | adevarul.ro

O nouă împărțire a banilor europeni din SAFE. România ar putea intra în cursa pentru miliarde de euro

Publicat:
0
1 live

O nouă rundă de finanțare europeană ar putea aduce bani în plus pentru înzestrarea Armatei României. Aproape 20 de miliarde de euro ar urma să fie disponibile pentru redistribuire prin programul SAFE, iar interesul unor state pentru fondurile suplimentare ar putea intensifica disputa pentru bani.

Tehnică de tip MLI - Batalionul 911 Infanterie ”Capidava”
Tehnică de tip MLI - Batalionul 911 Infanterie ”Capidava” Foto: arhivă, MApN

Italia ar urma să aibă aproximativ 6 miliarde de euro neutilizate, în timp ce Ungaria ar putea rămâne cu o sumă cuprinsă între 10 și 11 miliarde de euro. Fondurile disponibile ar putea fi redistribuite către statele care doresc să își suplimenteze investițiile în industria de apărare, potrivit TVRinfo.

În cursul acestui an este așteptat un nou apel la nivel european, prin care statele membre vor fi întrebate dacă doresc să acceseze fondurile rămase disponibile. Ulterior, solicitările vor fi analizate, iar autoritățile europene vor decide cum vor fi redistribuite sumele neutilizate.

România ar putea încerca să obțină finanțare suplimentară, însă acest lucru va depinde de proiectele propuse și de prioritățile stabilite de autoritățile române. Polonia și-a exprimat deja interesul pentru accesarea unor fonduri în plus, ceea ce ar putea intensifica competiția între statele membre.

România are deja o alocare de 16,68 miliarde de euro prin SAFE

România beneficiază deja de o alocare de 16,68 miliarde de euro prin instrumentul european SAFE, fiind pe locul al doilea în Uniunea Europeană după Polonia.

Până în prezent, țara noastră a primit efectiv 2,5 miliarde de euro, reprezentând prima tranșă, echivalentă cu 15% din suma totală alocată.

Instrumentul SAFE (Security Action for Europe) a fost creat pentru a sprijini investițiile în industria europeană de apărare, pentru a consolida capacitatea de producție militară și pentru a facilita achizițiile din acest domeniu.

Top articole

Partenerii noștri