Măsurile anunțate de Guvern după protestul violent al fermierilor din Piața Victoriei: „Manifestarea a degenerat în regretabile acte de violență”
Premierul Ilie Bolojan a discutat cu ministrul interimar al Agriculturii, Tánczos Barna, despre revendicările ciobanilor care au protestat marți, în Piața Victoriei. Guvernul anunță măsuri privind reluarea exporturilor de ovine și caprine, închirierea pajiștilor, despăgubirile pentru secetă și combaterea transporturilor ilegale de animale.

Potrivit Guvernului, o parte dintre revendicările depuse marți, 15 septembrie, au fost formulate și în cadrul celor șase întâlniri anterioare dintre reprezentanții sectorului ovin și cei ai Executivului.
„1. Eliminarea riscului de transmitere a pestei micilor rumegătoare sau a variolei prin sacrificarea animalelor a fost aplicată în mod excepțional și numai în situațiile în care nu au existat alte soluții alternative viabile. Autoritățile vor proceda în același mod și pe viitor.
2. Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor a transmis Comisiei Europene Planul de Acțiune pentru deblocarea exporturilor de ovine și caprine. Exporturile vor putea fi reluate după aprobarea acestui plan de către Comisia Europeană.
3. Închirierea pajiștilor se realizează de către unitățile administrativ-teritoriale (UAT-uri). Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a demarat un control tematic, ca urmare a petițiilor primite din partea fermierilor, în vederea identificării procedurilor de închiriere în cadrul cărora nu au fost respectate prevederile legale în vigoare.
4. În prezent, o parte semnificativă a acțiunilor sanitar-veterinare este deja finanțată de la bugetul de stat. Orice extindere a acestora presupune alocarea unor resurse bugetare suplimentare, motiv pentru care este necesară realizarea, în prealabil, a unei analize de impact financiar și bugetar.
5. Activitatea Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor este coordonată de viceprim-ministrul Tánczos Barna, ministrul interimar al agriculturii și dezvoltării rurale.
6. Ministerul Agriculturii a inițiat demersurile pentru dezvoltarea unui sistem informatic de trasabilitate în timp real a transporturilor de animale, în vederea combaterii transporturilor ilegale, sistem care trebuie dezvoltat de ANSVSA.
7. Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale susține revendicarea fermierilor privind despăgubirile pentru pagubele produse de secetă pe pajiști și a elaborat o propunere în acest sens. Măsura are însă un impact bugetar semnificativ și necesită identificarea resurselor financiare necesare.
8. MADR a elaborat, împreună cu asociațiile reprezentative ale crescătorilor de ovine, proiectul de lege privind compensarea costurilor suplimentare de furajare. În actualul context, în lipsa unui Guvern cu puteri depline, proiectul trebuie adoptat de Parlament.
9. Ministerul Agriculturii a menținut un dialog constant și constructiv cu organizațiile reprezentative ale oierilor și Autoritatea Națională Sanitar-Veterinară și a asigurat o platformă de dialog între crescătorii de ovine și ANSVSA în procesul de pregătire a unui plan de măsuri pentru gestionarea situației din sector și reluarea exporturilor.”, a transmis Guvernul.
Guvernul spune că nicio asociație reprezentativă nu a participat la protest
Executivul susține că la protestul organizat marți, 15 septembrie, în Piața Victoriei nu a participat nicio asociație reprezentativă a fermierilor din sectorul creșterii ovinelor.
„Guvernul României respectă dreptul legal la protestul pașnic al tuturor cetățenilor, dar protestul din Piața Victoriei a depășit acest cadru și a degenerat în regretabile acte de violență”, se arată în comunicatul Executivului.
Guvernul face apel la calm și la încetarea violențelor.
Protestul din Piața Victoriei a degenerat în confruntări între manifestanți și forțele de ordine. Jandarmii au folosit gaze lacrimogene după ce unii participanți, despre care autoritățile susțin că nu fac parte din sectorul agricol, au aruncat cu pietre și obiecte de mobilier stradal și au încercat să forțeze intrarea în sediul Guvernului.
Incidentele au dus la blocarea circulației pe mai multe artere importante din Capitală, aplicarea unor amenzi în valoare de 11.000 de lei și conducerea unor persoane la secțiile de poliție. Mai mulți manifestanți au avut nevoie de îngrijiri medicale.




















































