Fostul bancher care a demascat legăturile dintre Epstein și secretarul american al Comerțului a fost găsit mort. Dezvăluirile îi ruinaseră cariera
Simon Andriesz, fost bancher britanic și avertizor de integritate cunoscut pentru informațiile furnizate despre presupusele legături dintre actualul secretar american al Comerțului, Howard Lutnick, și infractorul sexual condamnat Jeffrey Epstein, a fost găsit mort, potrivit The Banker, o publicație din grupul Financial Times.
Andriesz s-ar fi sinucis, potrivit unor apropiați.
Decesul fostului director executiv din cadrul grupului financiar BGC Group a fost confirmat de Andy Agathangelou, fondatorul organizației Transparency Task Force, care a colaborat cu Andriesz în cadrul unor evenimente dedicate protecției avertizorilor de integritate.

„Cu mare tristețe vă aducem la cunoștință că Simon Andriesz, un membru apreciat al comunității noastre, a încetat din viață săptămâna trecută”, a transmis Agathangelou.
În vârstă de 57 de ani, Andriesz a lucrat peste 35 de ani pe piețele financiare și a devenit cunoscut după ce a susținut că a descoperit dovezi care ar indica existența unei relații de afaceri între Lutnick și Epstein, după perioada în care actualul oficial american afirmase că a rupt legăturile cu acesta.
În februarie, Howard Lutnick a confirmat în fața Congresului american că a vizitat insula lui Jeffrey Epstein în 2012, contrazicând declarații anterioare potrivit cărora relațiile cu Epstein încetaseră cu ani înainte.
„Am luat prânzul cu el în timp ce mă aflam pe o ambarcațiune, în timpul unei vacanțe de familie. Soția mea era cu mine, la fel și cei patru copii ai noștri și bonele lor. (...) Am luat prânzul pe insulă. Este adevărat. Timp de o oră”, a declarat Lutnick în cadrul audierilor din Senat.
Anterior, Simon Andriesz declarase pentru BBC că a identificat un schimb de e-mailuri din 2018 care arăta că Howard Lutnick și Jeffrey Epstein discutau despre perspectivele unei companii startup în care erau implicați amândoi.
Cazul a fost prezentat în luna iulie de emisiunea de investigații a BBC, File on 4 Investigates, într-un episod intitulat The Epstein Files: Lutnick, the Royals and the British Whistleblower.
Andriesz mărturisise că dezvăluirile i-au afectat cariera
După difuzarea documentarului, Andriesz a participat la un eveniment organizat de Transparency Task Force, unde a vorbit despre ceea ce considera a fi modul în care autoritățile de reglementare britanice tratează avertizorii de integritate.
El a descris atunci impactul personal pe care l-a avut decizia de a face publice informațiile, afirmând că aceasta i-a afectat cariera, sănătatea și viața de familie.
În trecut, Howard Lutnick a condamnat în termeni categorici activitățile lui Jeffrey Epstein:
„Condamn fără echivoc comportamentul atribuit lui Jeffrey Epstein și tuturor celor care au participat la activitățile sale ilegale. Supraviețuitorii crimelor sale merită respectul și sprijinul nostru”.




















































