Analiză Cât ne costă tăcerea Bucureștiului în sondajele din Ucraina. Lecțiile unei diplomații deficitare

Polonia și România înregistrează procente surprinzător de mici în preferințele ucrainenilor, relevă ultimele sondaje făcute în Ucraina. Politologul Radu Albu Comănescu explică, pentru „Adevărul”, unde am greșit în raport cu Ucraina și contrazice mitul ingratitudinii ucrainene.  

Nicușor Dan și Volodomir Zelenski la Summitul B9 Foto: Inquam / Octav Ganea

Conform celui mai recent sondaj din Ucraina, simpatia publică din țară este îndreptată către Franța, Germania, Marea Britanie (în mare parte peste 60-80%), primele fiind cele mai puțin susținătoare ale Ucrainei la începutul conflictului.

România și Polonia, în ciuda faptului că sunt cruciale din punct de vedere logistic pentru livrările occidentale în Ucraina și sunt susținători pe termen lung ai Ucrainei, au un procent de 56% (România) și 50% (Polonia). „Pe fond, această atitudine ucraineană pare o imensă ingratitudine și va servi ca argument vocilor anti-ucrainene și pro-ruse din aceste două țări”, spune profesorul clujean Radu Albu Comănescu.

În opinia sa, deși procentele României și Poloniei nu sunt foarte mari, ar fi greșit de concluzionat că ucrainenii ar fi ostili celor două țări. Interesant ar fi, din perspectiva sa, și faptul că până și Republica Moldova, care nu a fost în măsură să ajute foarte mult Ucraina, se bucură de un capital de simpatie mai ridicat (68%).

„Trebuie să explorăm motivele unui nivel atât de scăzut de simpatie pentru România și Polonia. Sondajul Rating Group de altfel e interesant tocmai pentru că arată o diferență între contribuția materială, proximitatea geopolitică și prietenia sau afinitatea percepută. Strict obiectiv, 56% pentru România și 50% pentru Polonia nu sunt cifre ostile: ambele sunt încă considerate prietenoase de majoritatea ucrainenilor. Dar ceea ce e izbitor e faptul că sunt mult sub Franța (81%), Marea Britanie (80%), Germania (77%) și Lituania (77%)”, explică politologul.

Două întrebări diferite

Există mai multe motive care se suprapun, consideră profesorul de la Universitatea Babeș-Bolyai. Nu este însă vorba despre lipsă de recunoștință din partea ucrainenilor, ci faptul că România, deși a ajutat această țară, a refuzat să facă informațiile publice. În acest fel, nu doar că autoritățile de la București le-au dat muniție anti-ucrainenilor din țară, dar au făcut și ca ucrainenii înșiși să nu fie conștienți de faptul că sunt ajutați.

„Primul ar fi că sondajul măsoară atitudinea politică percepută, nu contribuția statului în cauză la securitatea Ucrainei. E cea mai importantă distincție. Un respondent ucrainean nu are în faţă întrebarea «care țară a făcut cel mai mult pentru noi?», ci «care țară (par)e prietenoasă față de Ucraina?». Două întrebări diferite”, susține Comănescu.

Ajutor vital, dar invizibil

În ce privește contribuția României, aceasta este una esențială pentru Kiev. Profesorul Radu Albu Comănescu explică ce a făcut România pentru Ucraina, dar și de ce au ajuns țările vest-europene să fie mult mai simpatizate.

„Contribuția României a fost şi rămâne importantă din punct de vedere logistic și infrastructural: Marea Neagră, Constanța, tranzitul, asistența umanitară, logistica militară, exporturile de cereale etc.; dar o mare parte din aceasta este structural invizibilă. O linie de cale ferată, un port, un coridor vamal sau o rută de tranzit militar nu generează aceeași asociere emoțională cu imaginea unui Macron stând lângă Zelenski, sau un Starmer sosind la Kiev, sau cu sistemele germane de apărare aeriană discutate în mod repetat în mass-media ucraineană. Franța, Marea Britanie și Germania au devenit patroni politici de înaltă vizibilitate internaţională ai Ucrainei: Macron are un rating pozitiv de 79%, în timp ce Merz are 64%”, explică politologul clujean.

Consecvență versus spectacol

El compară direct România și Franța, ultima fiind mult mai bine văzută:

„Apare un fenomen pe care l-aş numi aproape clasic: cu cât un mecanism de asistență devine mai important din punct de vedere strategic, cu atât poate fi mai puțin vizibil pentru publicul care îl primește. Prin urmare, România este o țară logistică de importanţă vitală pentru Ucraina, dar nu are reputație”.

Radu Albu Comănescu Foto: Arhivă personală

Franța, deși suferise o degradare a imaginii din cauza încercărilor lui Macron din 2022 de a menține legătura cu Putin, a reușit o repoziționare spectaculoasă.

„Oferind Franţei 81% simpatii, opinia publică ucraineană nu recompensează pe cel care a ajutat primul: răspunde la poziționarea politică actuală. În schimb, România a fost extraordinar de consecventă, dar discretă, şi aceasta dă naştere unei asimetrii cu valențe de lecţie morală: consecvența generează mai puțin dividend reputațional decât gesticulaţia şi vizibilitatea politică”, subliniază el.

Fricțiunile istorice cu Polonia

În cazul Poloniei, situația este complicată de istorie și politica internă. Deși a fost unul dintre cei mai fervenți susținători după februarie 2022, relațiile polono-ucrainene au acumulat fricțiuni: criza cerealelor, protestele fermierilor, disputele privind memoria istorică (Volînia) și discursul tot mai naționalist de la Varșovia. „Cireaşa de pe tortul rupturii de simpatie a fost un sondaj european recent care a constatat că Polonia are una dintre cele mai înalte rate de opoziție față de aderarea Ucrainei la UE”, explică expertul.

Paradoxul ajutorului normalizat

Există și o explicație psihologică pentru aceste percepții.

„Asistența enormă a Poloniei a creat așteptări. Asistența odată normalizată, ea încetează să genereze recunoștință şi bunăvoinţă proporțională cu importanța inițială. Se aplică şi României, cu atât mai mult cu cât România a fost extrem de discretă în vizibilitate. Relațiile noastre au avut istoric un grad sporit de ostilitate reciprocă”, punctează profesorul.

Deficitul acut de comunicare

Marea problemă rămâne faptul că autoritățile române au refuzat transparența și nu au comunicat strategic sprijinul oferit.

„România suferă de o problemă acută de vizibilitate şi comunicativitate. O comparaţie cu Marea Britanie ilustrează perfect deficitul de imagine al României: un pachet de arme britanic este anunțat sonor, internaţional, articulat, sfidător. O realizare logistică românească nici măcar nu e menţionată altfel decât «Ucraina exportă milioane de tone de grâu prin rute alternative». «Alternativa» este crucială, dar atribuirea națională nu se prea face. Simbolismul câștigă sondajele de opinie”, explică politologul.

Modelul lituanian

În contrast absolut se află Lituania, care obține 77% simpatie, deși nu se compară economic sau logistic cu România ori Polonia.

„Lituania a dezvoltat o identitate constantă şi coerentă ca avocat internaţional al Ucrainei; şi-a transformat claritatea strategică în capital de reputație. România a contribuit mai material, dar nu a transformat contribuția într-o narațiune corespunzătoare”, punctează Comănescu.

O oportunitate diplomatică

Rezultatul sondajului este un avertisment pentru București. Nu înseamnă că România ar trebui să oprească sprijinul, ci să înceapă să-l facă cunoscut.

„56% pentru România nu e dovada unui sentiment anti-românesc: e totuşi o majoritate. Răspunsul la un asemenea sondaj nu implică mai multă asistență, ci o mai bună conversie a asistenței în semnificație politică și memorie publică. S-ar putea ca sondajul să fie mai puțin o poveste despre ingratitudinea ucraineană decât o poveste despre diferența dintre utilitatea strategică și vizibilitatea diplomatică”, conchide Radu Albu Comănescu.