Creatoarea de modă Adina Buzatu, vizată într-un dosar de evaziune fiscală
0Peste 60 de percheziţii au loc luni în mai multe judeţe din ţară, fiind vizate societăţi comerciale suspectate de evaziune fiscală şi spălare de bani. Prejudiciul estimat: peste 100 de milioane de lei. Potrivit unor surse judiciare, printre firmele suspectate ar fi şi cea a creatoarei de modă Adina Buzatu.
UPDATE DIICOT a anunţat oficial că se efectuază 65 de percheziţii în cadrul unei acţiuni ce vizează destructurarea unei grupări infracţionale organizate formată din 20 de persoane, specializată în infracţiuni de evaziune fiscală şi spălare de bani.
„În cauză, există suspiciunea că membrii grupării, structurată pe mai multe paliere, au creat un circuit financiar prin care 120 de societăţi comerciale au înregistrat în contabilitate facturi fictive, beneficiind de reduceri importante de impozit pe profit şi TVA, ca urmare a interpunerii a 30 de firme fantomă în activitatea comercială derulată”, se arată în comunicatul DIICOT.
Astfel, potrivit anchetatorilor, o parte din membrii grupării deschideau conturi personale şi acceptau ca sumele provenite din infracţiuni să fie transferate în conturile respective, acestea fiind retrase ulterior şi predate altor membri ai grupului, fiind astfel ascunsă originea ilicită a sumelor.
Ulterior, o parte dintre societăţile comerciale de tip fantomă erau radiate în scopul ascunderii originii activităţilor infracţionale şi în acelaşi timp fie erau înfiinţate alte societăţi de tip fantomă, fie erau cesionate părţi sociale ale unor societăţi comerciale deja înfiinţate care erau transformate apoi în societăţi comerciale de tip fantomă.
Potrivit unor surse judiciare, anchetatorii efectuează percheziţii şi la mai multe staţii comerciale închiriate în Rin Grand Hotel.
Procurorii caută probe pentru a-şi sprijini acuzaţiile de evaziune fiscală şi de spălare de bani în acest caz, respectiv documente şi marfă nedeclarată. Anchetatorii au suspiciuni că în 65 de puncte de vânzare a anumitor produse ar fi fost comercializată marfă nedeclarată, iar din profitul câştigat nu se plăteau impozite către stat.