America, prinsă între MAGA și extrema stângă. De ce riscă moderații din ambele partide să rămână fără voce | adevarul.ro

Analiză America, prinsă între MAGA și extrema stângă. De ce riscă moderații din ambele partide să rămână fără voce

Analize Adevărul
Publicat:
0
1 live

Politica SUA se polarizează tot mai mult spre două extreme, de la mișcarea MAGA, pe dreapta, și curentul progresist-woke, pe stânga. Moderații din cele două partide, republican, respectiv democrat, riscă să rămână fără voce. 

Dușmani neîmpăcați, Trump și Mamdani
Primarul marxist al New York-ului, Zohran Mamdani, alături de Donald Trump Foto: Captura video abcnet

Înainte de a-i face față mișcării MAGA, partidul democrat din SUA e măcinat de un război civil ideologic. Democrații moderați pierd teren în fața extremiștilor de stânga. Politologul Alina Maierean (Wilkes University) explică riscul ca moderații să fie marginalizați de extrema stângă. În ce-i privește pe democrați, tendința e evidentă deja din alegerile primare dinaintea midterm, încheiate de curând.

În timp ce în Europa se vorbește doar despre ascensiunea partidelor și a facțiunilor politice de extremă dreapta, în Statele Unite ale Americii se discută tot mai mult despre succesele zdrobitoare ale extremiștilor de stânga. Tot mai mulți analiști politici de peste Atlantic consideră că facțiunea progresistă a partidului democrat este pe val, ceea ce îi îngrijorează inclusiv pe membrii marcanți ai partidului care se străduiesc să țină ideologia și formațiunea politică mai aproape de centru. Părerile sunt totuși împărțite, pentru că există și voci care susțin că în timp ce extremiștii de stânga au înregistrat câteva victorii răsunătoare și intens mediatizate, cum ar fi câștigarea unor nominalizări importante pentru Senat în state cheie precum Michigan și Minnesota, centriștii și moderații au dominat în cea mai mare parte a curselor la nivel național.

Victoria aripii progresiste la New York și temerile liderilor democrați

Dezbaterea este alimentată și de faptul că New York-ul a demonstrat că aripa stângă a partidului poate să detroneze politicieni vechi, foarte bine finanțați și influenți în Congresul de la Washington. Potrivit BBC, victoria stângii susținute de primarul neomarxist al New York-ului, Zohran Mamdani, în alegerile primare democrate din New York City, a provocat diviziuni în cadrul Partidului Democrat. Liderii democrați la nivel național se tem acum că promovarea acestor platforme radicale din New York, cum ar fi taxarea drastică a marilor averi sau pozițiile dure privind imigrația și politica externă, va fi folosită ca muniție electorală de republicani în districtele mult mai conservatoare și competitive din restul țării.

Semnalul de alarmă al moderaților după alegerile primare

Detaliul a fost remarcat și de Politico, care a scris că democrații moderați au tras un semnal de alarmă deja după pierderile masive din alegerile primare din New York. Aceștia se tem că sunt pe punctul de a pierde războiul civil ideologic al partidului, ceea ce ar afecta șansele partidului, după ce candidații de extremă stânga au câștigat trei locuri în Camera Reprezentanților din New York. Mai mult, potrivit sursei citate, după o serie de victorii progresiste în primarele anterioare, moderații arată foarte clar că seria de victorii a stângii abia acum începe.

Andreea Maierean crede că există riscul ca moderații să piardă lupta și în partidul democrat
Politologul Andreea Maierean e conferențiar și cercetător la Wilkes University, Pennsylvania Foto: Arhivă personală

În ceea ce-i privește, progresiștii din New York susțin că victoria obținută în alegerile primare din iunie 2026 reprezintă doar începutul și transmite un mesaj cu privire la modul în care vor avea loc alegerile primare pentru desemnarea viitorului candidat pentru Casa Albă. Alegerile de jumătate de mandat, midterms, din 3 noiembrie nu fac decât să amâne confruntarea dintre moderați și radicali, în partidul democrat. Ultimii susțin acum că succesul din New York s-a datorat în special sprijinului masiv acordat de noul primar democrat-socialist al New York City, Zohran Mamdani, ale cărui nominalizări au învins lideri importanți din tabăra establishment-ului. Această performanță a fost descrisă drept o „curățenie generală” (clean sweep) și reprezintă principalul motiv pentru care tabăra moderată a intrat în alertă la nivel național.

La nivel național, candidații noi susținuți direct de rețelele progresiste au înregistrat o rată de succes de aproximativ 45% în confruntările interne ale democraților din acest ciclu.

Extrema stângă în Europa. Liniștea dinaintea furtunii?

Subiectul este trecut cu vederea în Europa, deși există voci care susțin că și aici apar tot mai multe semne că, după ani de creștere pentru extrema dreaptă, extrema stângă se află pe un trend ascendent. Totuși, dacă peste Ocean această „insurgență” de stânga generează o serie de probleme strategice, electorale și de guvernare pentru nucleul centrist și establishmentul partidului democrat, în Europa este încă liniște. Însă, ar spune gurile rele, ar putea fi liniștea dinaintea furtunii.

„Ar risca Parisul totul pentru București și Varșovia”? Motivul pentru care România amână decizia privind umbrela nucleară a Franței

„Adevărul” abordează tema avansului stângii extreme în rândul democraților cu politologul Andreea Maierean, conferențiar și cercetător la Wilkes University, Pennsylvania. Experta se referă și la tabăra MAGA și la felul în care, atât în rândul republicanilor, cât și al democraților, moderații sunt tot mai puțin siguri pe ei, iar societatea americană devine tot mai polarizată. 

În opinia ei, Statele Unite ale Americii nu mai sunt neapărat o democrație consolidată, ceea ce explică în mare parte succesul pe termen lung al unei mișcări de tip MAGA.

„Statele Unite nu mai sunt o democrație consolidată în sensul cunoscut al termenului, adică un sistem în care puterea executivă este supusă unor limite clare și independența instituțiilor este protejată. În ultimul an, Statele Unite au căzut în toate clasamentele care evaluează starea democrației, cum ar fi Freedom House, V-Dem sau Economist Intelligence Unit. În toamnă va mai urma un test important în care vom vedea dacă alegerile rămân libere și opoziția are posibilitatea reală de a câștiga”, spune experta.

De ce are succes mișcarea MAGA pe termen lung

În fața dilemei dacă succesele MAGA reprezintă doar un fenomen legat de figura lui Donald Trump sau marchează chiar o schimbare structurală a sistemului bipartid american, românca are un răspuns interesant.

„Succesul pe termen lung al MAGA se explică în primul rând prin transformarea profundă a Partidului Republican. Într-un sistem cu doar două partide, o mișcare poate ajunge la putere preluând unul dintre ele, controlând alegerile primare și hotărând cine candidează sub umbrela republicană. MAGA a reușit acest lucru. Totuși, mișcarea rămâne profund dependentă de figura lui Donald Trump. El a reușit să unească grupuri cu interese foarte diferite, de la conservatori religioși și naționaliști economici până la izolaționiști și lideri din tehnologie”, mai spune Andreea Maierean.

Nu este evident care va fi viitorul MAGA după încheierea celui de-al doilea mandat al lui Donald Trump. Andreea Maierean crede că mișcarea va supraviețui, însă forța sa va depinde de viitorii lideri.

„Trump este liderul care stabilește cine aparține mișcării, ce idei sunt acceptabile și cine este exclus. MAGA va supraviețui probabil după retragerea sa, pentru că are deja organizații, surse de finanțare și un ecosistem media propriu. Rămâne însă de văzut dacă un alt lider va putea păstra unită această largă coaliție.”

Asemănări și diferențe între extremele politice

În ce privește tensiunile ideologice inclusiv din interiorul partidului democrat, unde aripa mai progresistă, chiar ultraprogresistă devine pe zi ce trece mai puternică, Andreea Maierean crede că există riscul ca populiștii din ambele tabere să-i marginalizeze pe moderații clasici.

Moștenirea otrăvită care îl așteaptă pe Luca Niculescu. Ce soluții propune un celebru economist

„Auzim tot mai des că în lumea de astăzi extremele par a se uni și atacă centrul. Ideile radicale sunt tot mai zgomotoase și au ajuns să domine discursul public. Ideea nu este nouă. Hannah Arendt scria la mijlocul secolului trecut că extrema dreaptă și extrema stângă au folosit mecanisme asemănătoare pentru a elimina pluralismul și a controla societatea. Trebuie însă să fim atenți la nuanțe: asemănările dintre extreme nu înseamnă că obiectivele sau influența lor politică sunt identice”, explică Andreea Maierean.

MAGA versus Woke

Dacă MAGA are un lider autoritar în persoana lui Donald Trump, în cealaltă extremă lucrurile se prezintă diferit, consideră experta.

„În contextul american, este important să spunem că formula «MAGA versus Woke» pare a pune pe același plan două fenomene foarte diferite ca organizare și mai ales ca influență asupra propriului partid. MAGA este o mișcare politică organizată, cu un lider, o bază electorală, surse de finanțare, instituții și control asupra Partidului Republican. «Woke» este un termen mai degrabă vag, folosit mai ales de adversari pentru a eticheta puncte de vedere progresiste. Nu există un lider al mișcării «Woke», o organizație centrală sau o preluare comparabilă a Partidului Democrat. Aripa progresistă are vizibilitate, dar partidul democrat rămâne o coaliție în care progresiștii și moderații continuă să concureze pentru direcția partidului”, mai afirmă Andreea Maierean.

Cu toate acestea, fenomenul prin care extremiștii încep să acapareze partidul democrat nu poate fi exclus, ba chiar reprezintă „o posibilitate reală”, este părerea Andreei Maierean.

„Pentru următorii ani, marginalizarea moderaților rămâne totuși o posibilitate reală. Pentru mine, acest lucru este încă surprinzător și trist, după decenii în care cele două partide americane au fost percepute ca formațiuni pragmatice, cu aripi moderate puternice și disponibilitatea de a negocia între ele”, conchide Andreea Maierean.

Top articole

Partenerii noștri