Analiză „Ar risca Parisul totul pentru București și Varșovia”? Motivul pentru care România amână decizia privind umbrela nucleară a Franței

De teama unui război cu Rusia, 10 state europene au acceptat deja umbrela nucleară oferită de Franța. Ioana Constantin-Bercean explică de ce CSAT amână o decizie crucială pentru România. România este blocată între garanțiile fragile ale SUA și incertitudinea alegerilor din Franța.

Franța și-a oferit scutul nuclear și României Foto: Shutterstock

Parisul își extinde doctrina nucleară pentru a proteja Europa, oferind aliaților exerciții comune și posibile staționări strategice. Totuși, analiștii avertizează că arsenalul francez nu poate înlocui complet scutul american, iar o eventuală victorie a lui Marine Le Pen în 2027 ar putea goli de conținut acest angajament.

Pe fondul avertismentelor privind un conflict sever cu Rusia, 10 state europene au acceptat deja „descurajarea avansată” propusă de Franța. Experta în probleme nucleare Ioana Constantin-Bercean explică de ce CSAT amână de jumătate de an o decizie crucială pentru România. România este, spune ea, blocată între garanțiile fragile ale SUA și incertitudinea alegerilor din Franța din 2027.

Germania și Europa riscă să intre într-un conflict violent pe măsură ce Moscova intensifică un „război din umbră” din ce în ce mai agresiv împotriva democraţiilor europene, a avertizat şeful serviciului de informaţii externe, Martin Jaeger. Confruntate cu aceste temeri, țări ca Germania aleg sub scutul nuclear francez. Problema, însă, nu e deloc simplă.

„Ar risca America New York-ul pentru Paris?”

Europenii caută o alternativă la o garanție nucleară americană care depinde de ciclul electoral de la Washington și o găsesc într-o garanție franceză care depinde de ciclul electoral de la Paris. Problema scutului nuclear francez, la care au aderat deja 10 țări, printre care și Germania și Marea Britanie, este amânată de CSAT deja de o jumătate de an. Autoritățile române au fost invitate de Paris să li se alăture, dar deocamdată ezităm și așteptăm rezultatele alegerilor din 2027.

„«Ar risca America New York-ul pentru Paris?», e întrebarea atribuită generalului de Gaulle, anii '60”, spune experta. Ea pornește de la această întrebare care a bântuit Franța în primii ani ai Războiului Rece și la care Parisul a răspuns dezvoltând propriul arsenal nuclear.

Arc peste timp, în urmă cu o jumătate de an, președintele Emmanuel Macron a venit cu un mesaj pentru întreaga Uniune Europeană. România a fost printre statele invitate de Paris să intre sub umbrela nucleară franceză, dar deocamdată nu a fost luată o decizie.

„Pe 2 martie 2026, de la baza submarinelor nucleare de pe Île Longue, lângă Brest, Emmanuel Macron a ținut cel mai important discurs despre arsenalul nuclear francez din ultimele decenii. A anunțat creșterea numărului de focoase, ceea ce intră în contradicție cu obligațiile din Tratatul de Neproliferare, care de acum nu va mai fi făcut public, construcția unui nou submarin, L'Invincible, pentru 2036, și un concept nou: «descurajarea avansată» (dissuasion avancée). Aliații europeni care doresc pot participa la exercițiile nucleare franceze, la semnalizarea strategică și, eventual, pot găzdui temporar elemente ale forțelor strategice franceze. Decizia de utilizare rămâne exclusiv a președintelui Franței. Zece state au răspuns pozitiv: Germania, Regatul Unit, Polonia, Țările de Jos, Belgia, Danemarca, Suedia, Grecia, Norvegia (mai) și Finlanda (14 septembrie). România a fost invitată în martie. Decizia este, de o jumătate de an, în analiză la CSAT”, mai spune Ioana Constantin-Bercean.

Ironia istoriei

Ironia istoriei e greu de ratat: întrebarea pe care de Gaulle o adresa Washingtonului se întoarce acum, după șase decenii, către Paris, explică ea. Ar risca Franța Parisul pentru Varșovia, pentru Talinn, pentru București? Ce ar trebui să se întâmple ca Franța să devină o putere nucleară ofensivă? Acestea două sunt întrebările la care Ioana Constantin-Bercean încearcă să găsească un răspuns, în analiza sa.

Ioana Constantin-Bercean consideră că scutul nuclear francez poate fi completar celui american Foto: Arhivă personală

„Doctrina franceză este «defensivă» nu pentru că ar exclude prima lovitură - Franța nu a promis niciodată că nu va folosi prima arma nucleară -, ci pentru că arma servește exclusiv apărării «intereselor vitale», într-o logică de «suficiență strictă», cu o singură treaptă intermediară: «avertismentul final», o lovitură limitată menită să restabilească descurajarea, nu să câștige un război. O postură ofensivă înseamnă altceva: capacitatea de a purta un război nuclear, de a lovi forțele adversarului, de a folosi arme tactice pe câmpul de luptă. Pentru asta ar fi nevoie de cinci condiții, niciuna îndeplinită astăzi”, punctează experta.

Ea enumeră cele cinci condiții pe care Parisul ar trebui să le îndeplinească pentru a ajunge aici.

„O schimbare de doctrină – juridic simplă, fiindcă decide președintele, politic uriașă. A doua, un arsenal de alt ordin de mărime, mii de focoase precise, nu câteva sute. A treia - relansarea producției de material fisil, oprită în anii '90 (Pierrelatte, Marcoule). A patra - revenirea armelor tactice, la care Franța a renunțat odată cu rachetele Pluton și Hadès și cu închiderea silozurilor de pe Plateau d'Albion (1996). A cincea - apărare antirachetă și avertizare timpurie la scară mare, pentru a supraviețui ripostei. Și la aceste scenarii se adaugă obligațiile din Tratatul de Neproliferare”, explică Ioana Constantin-Bercean.

Schimbarea din 2026 nu este una de natură (din defensiv în ofensiv), ci de geografie (din național în european), susține experta.

„De la Moscova, Maria Zaharova a numit discursul «extrem de destabilizator», iar Kremlinul cere ca arsenalele franceze și britanice să intre în orice negociere de dezarmare. Un Rafale cu capacitate nucleară staționat temporar în Germania sau în Polonia scurtează timpii de avertizare, iar în descurajare percepția contează aproape cât intenția”, mai spune ea.

Arsenalul nuclear al Franței

Conform cifrelor oficiale din 2020, Franța deține 290 de focoase, pe doi vectori. Ioana Constantin-Bercean dezvoltă:

„Componenta oceanică: patru submarine nucleare lansatoare de rachete balistice din clasa Le Triomphant, cu baza la Île Longue. Din 1972, cel puțin unul se află permanent în patrulare, nedetectat. Fiecare poartă 16 rachete M51. Versiunea M51.3, cu noul focos oceanic, este operațională din octombrie 2025. Raza depășește 8.000 km, iar fiecare rachetă poate purta mai multe focoase independente. Componenta aeriană: avioanele Rafale ale Forțelor Aeriene Strategice și Rafale Marine de pe portavionul Charles de Gaulle cu racheta de croazieră supersonică ASMPA-R (în serviciu din 2025, rază de ordinul a 500 km). Pentru 2035 urmează racheta hipersonică ASN4G pe Rafale F5, cu o nouă bază la Luxeuil. Pentru comparație: Rusia are circa 5.400 de focoase, SUA circa 5.200, Regatul Unit 225 (plafon ridicat la 260)”, afirmă experta.

La întrebarea de ce își extinde Franța umbrela, dacă nu poate egala Rusia, Ioana Constantin-Bercean are un răspuns pe înțelesul oricui.

„Pentru că descurajarea nu este o competiție de paritate. Logica franceză, formulată de generalul Pierre Gallois, este «descurajarea celui slab față de cel puternic»: nu trebuie să poți distruge Rusia de zece ori, ci să poți provoca o pagubă mai mare decât orice câștig pe care Moscova l-ar urmări atacând. Un singur submarin aflat în patrulare poate lovi marile centre ale Rusiei”, spune ea.

Motivele politice ar fi, potrivit Ioanei Constantin-Bercean, următoarele:

„Erodarea încrederii în garanția americană sub a doua administrație Trump, prevenirea proliferării în Europa – mai bine o umbrelă franceză decât o bombă germană sau poloneză. Leadershipul: după Brexit, Franța este singura putere nucleară a UE, iar descurajarea este cel mai puternic argument al său pentru „autonomia strategică" europeană. Un al doilea centru de decizie (și un al treilea, la Londra) complică socotelile Moscovei – lucru pe care NATO îl recunoaște oficial din 1974”.

Ca în orice analiză de calitate, Ioana Constantin-Bercean nu trece sub tăcere nici contraargumentele, după ce exprimă argumentele.

Contraargumentul cel mai puternic, spune ea, este că o promisiune nucleară necredibilă este mai periculoasă decât lipsa ei, pentru că invită a fi testată.

Ce poate face Franța

„Poate Franța să asigure, într-adevăr, protecția nucleară a Europei? Singură și în locul SUA, nu. Ca strat complementar, da, parțial. Limitele sunt structurale”, adaugă ea și enumeră contraargumentele Parisului:

„E vorba de un arsenal de ordinul sutelor față de unul de ordinul miilor de focoase nucleare. Lipsa opțiunilor graduale în fața armelor tactice rusești. Mai exact, între avertismentul final și lovitura strategică, Franța nu are trepte). O armată convențională mică, într-o Europă slabă convențional, unde pragul nuclear coboară periculos și, mai ales, problema voinței politice, adică exact întrebarea lui de Gaulle.”

Ioana Constantin-Bercean se referă și „Declarația de la Northwood” (iulie 2025), prin care Franța și Regatul Unit și-au coordonat pentru prima dată descurajarea, întărește construcția. „Arhitectura realistă a anilor următori este una stratificată: SUA, plus Franța, plus Regatul Unit – nu Franța în locul SUA. Chiar și cancelarul Merz a insistat că angajamentul alături de Paris «completează» partajarea nucleară din NATO, nu o înlocuiește.”

Ce se poate schimba după alegerile din 2027

Franța va avea alegeri în 2027, primul tur pe 18 aprilie 2027, iar al doilea pe 2 mai.

„Marine Le Pen este candidata Rassemblement National, după ce Curtea de Apel din Paris i-a menținut, pe 7 iulie 2026, condamnarea, dar i-a redat eligibilitatea. Recursul ei în casație ar putea fi judecat abia la începutul lui aprilie 2027. Sondajele plasează RN pe primul loc. Poziția partidului reiese limpede dintr-un text semnat de Le Pen și Jordan Bardella pe 4 martie 2026: «Descurajarea angajează Națiunea. Ea nu se deleagă.» RN acceptă exerciții comune și parteneriate industriale, dar respinge codecizia, cofinanțarea, «dispersarea» mijloacelor nucleare pe teritoriul european și transformarea descurajării într-un instrument al integrării europene”, mai afirmă Ioana Constantin-Bercean.

Ea se referă și la scenariile posibile în acest sens.

„Primul scenariu merge pe continuitate, ceea ce ar însemna că câștigă un candidat de centru sau al dreptei clasice. În acest caz, descurajarea avansată se adâncește, cu primele staționări temporare și cu noi parteneri. Al doilea scenariu e o victorie RN: nu o denuclearizare. RN vrea o descurajare națională puternică și va păstra, probabil, creșterea arsenalului. Ar fi și o «renaționalizare». Asta ar însemna umbrela redusă la exerciții și semnale, fără staționări pe teritoriul aliaților, cu o retorică gaullist‑suveranistă.”

Dilema României

Există și o vulnerabilitate, avertizează Ioana Constantin-Bercean: „Angajamentele lui Macron sunt politice și prezidențiale, nu tratate ratificate. Următorul locatar al Palatului Elysée le poate extinde sau le poate goli de conținut. Aici stă, de fapt, paradoxul. Europenii caută o alternativă la o garanție americană care depinde de ciclul electoral de la Washington și o găsesc într-o garanție franceză care depinde de ciclul electoral de la Paris”, mai spune ea.

În ce privește România, o decizie nu este simplă. Din acest motiv, de altfel, CSAT o amână de o jumătate de an.

„Pentru România, întrebarea nu este dacă umbrela franceză o poate înlocui pe cea americană - nu poate - ci dacă un strat suplimentar, chiar fragil, merită costul politic și riscul de a irita Moscova. O decizie pe care CSAT o amână de șase luni”, conchide Ioana Constantin-Bercean.