Aliații își intensifică zborurile avioanelor-spion deasupra Mării Negre și a litoralului românesc
0Intrate deja în cotidian, operațiunile avioanelor de spionaj aliate deasupra Mării Negre și în Dobrogea s-au derulat și în cursul zilei de vineri, dar intensitatea misiunilor demonstrază nevoia de informații strategice pe frontul din Ucraina.
În primul rând, decolată din Sicilia, o puternica dronă americană Northrop Grumman RQ-4B Global Hawk cu indicativul FORTE10 a supravegheat zona zburând prin partea sudică a Mării Negre, la câteva sute de kilometri de Crimeea.
Northrop Grumman RQ-4B Global Hawk dispune de o mutitudine de senzori electro-optici și infraroșu, dar și de un radar de mare acuratețe care permit supravegherea a 100.000 km2 de teren pe zi, o zonă de dimensiunea Coreei de Sud sau a Islandei.
Drona, care costă 220 de milioane de dolari o unitate, este operată de la sol de trei oameni, are o autonomie de peste 32 de ore și execută misiuni de monitorizare a ţintelor aflate în aer, la sol sau pe mare.
Apoi, tot deasupra Mării Negre a patrulat și un avion de recunoaștere Boeing RC-135W Rivet Joint al Royal Air Force sub indicativul RRR7229.
În fine, conform flightradar24.com, un Lockheed EP-3E Aries II („Airborne Reconnaissance Integrated Electronic System”), un avion de supraveghere electronică al US Navy, a zburat ore bune sub indicativul SL20 la o altitudine de peste 8.000 de metri pe toată coasta litoralului românesc.