Burse școlare 2024. Ce bani vor primi elevii în anul școlar viitor și în ce condiții
0Metodologia de acordare a burselor școlare pentru anul 2024-2025 a fost publicată în Monitorul Oficial, iar Ministerul Educației a prezentat principalele noutăți.
Tipuri de burse școlare
Elevii din clasele primare vor lua doar burse sociale. Elevii din ciclurile gimnazial și liceal beneficiază de următoarele tipuri de burse:
Bursă de excelență olimpică I
Bursa de excelenţă olimpică I se acordă elevilor care obţin distincţii, respectiv premiile I, II, III şi menţiune, la olimpiadele şcolare internaţionale, respectiv campionatele sportive şcolare internaţionale recunoscute de Ministerul Educaţiei şi la Jocurile Olimpice în parteneriat cu Comitetul Olimpic şi Sportiv Român. Bursele de excelenţă olimpică I se acordă lunar elevilor de gimnaziu şi liceu, pe întreaga durată a anului şcolar următor obţinerii distincţiei.
Bursă de excelență olimpică II
Bursa de excelenţă olimpică II se acordă elevilor care obţin distincţii, respectiv premiile I, II şi III la olimpiadele şcolare naţionale organizate şi finanţate de Ministerul Educaţiei. Bursele de excelenţă olimpică II se acordă lunar elevilor de gimnaziu şi liceu, pe întreaga durată a anului şcolar următor obţinerii distincţiei.
Bursă de merit
Pentru bursele de merit se iau în calcul premiile I, II și III obținute la etapele județene ale olimpiadelor. Din anul școlar 2024-2025, bursa de merit va fi acordată și elevilor de gimnaziu și liceu dacă vor avea media anuală peste 9,50.
Bursă de reziliență
Se acordă elevilor care obțin peste media 7, pentru a-i motiva pe elevii care au în acest moment rezultate medii, să progreseze. Practic, vor primi aceste burse elevii care au medii între 7 și 9,50 dar care, în același timp se încadrează în 30% dintre primii elevi ai clase care au medii între 7 și 10.
Bursa socială
Bursa socială se acordă elevilor din învățământul special și de masă cu dizabilități/nevoi speciale.
Bursă tehnologică
Se acordă tuturor elevilor din învățământul profesional, de masă sau special.
Bursa de excelență, bursa de merit, bursa de reziliență și bursa tehnologică sunt acordate și sub condiția ca elevul beneficiar să fi obținut media 10 la purtare sau calificativul foarte bine la purtare la finalul anului școlar anterior. În situația în care elevii acumulează 10 sau mai multe absențe nemotivate într-o lună, nu primesc bursa de excelență, bursa de reziliență, bursa de merit, bursa socială, respectiv bursa tehnologică, după caz, pentru luna respectivă.
Burse școlare 2024-2025. Noutăți
Câteva dintre noutățile din metodologie:
- De bursa de excelență olimpică I și II beneficiază și elevii aflați în mobilitate internațională, pe durata mobilității, dar nu mai mult de anul școlar în care a fost acordată bursa.
- Bursele de merit, reziliență și tehnologice se acordă pe perioada cursurilor școlare, inclusiv pe perioada pregătirii practice și pe timpul pregătirii și susținerii Evaluării Naționale de către absolvenții clasei a VIII-a. Acestea se acordă în perioada primei sesiuni a examenului național de bacalaureat sau a examenului de certificare a calificării profesionale, până la comunicarea rezultatelor finale.
- Pentru elevii din anii terminali, bursele sociale se acordă și în perioada primei sesiuni a examenului național de Bacalaureat sau a examenului de certificare a calificării profesionale, până la comunicarea rezultatelor finale.
Câți bani primesc elevii
Pentru anul școlar 2024—2025, cuantumul minim al burselor este:
Bursa de merit — 450 lei/lună;
Bursa de reziliență — 300 lei/lună;
Bursa socială — 300 lei/lună;
Bursa tehnologică — 300 lei/lună.
Bursa pentru mame minore - 700 de lei pe lună.
Bursa de excelență olimpică I - 750 - 3.000 lei
Bursa de excelență olimpică II - 700 lei
Când vor primi elevii banii
Termenul de plată este data de 20 a fiecărei luni, iar prima plată se va face pe 20 noiembrie. Este vorba despre banii de burse aferente lunilor septembrie și octombrie, primele două luni de cursuri din anul școlar viitor.
Bursa socială, cea de excelență olimpică și pentru mamele minore se va acorda pe tot timpul anului școlar, inclusiv în vacanțe. Pentru celelalte tipuri de burse – de merit, tehnologică și de reziliență – suma minimă stabilită de lege nu poate fi respectată. Motivul? Aceste burse sunt calculate în funcție de numărul de zile de vacanță și de cursuri.
Calendarul anului școlar 2024-2025 arată că, în afară de lunile martie și mai 2025, în fiecare lună de cursuri există cel puțin o zi de vacanță, ceea ce înseamnă că nu vor fi acordate cuantumurile minime ale acestor burse.
Structura anului școlar 2024-2025
Iată, pe scurt, calendarul anului școlar viitor
Intervale de cursuri
- de luni, 9 septembrie 2024, până vineri, 25 octombrie 2024;
- de luni, 4 noiembrie 2024, până vineri, 20 decembrie 2024;
- de miercuri, 8 ianuarie 2025, până vineri, 7 februarie 2025, respectiv vineri, 14 februarie 2025, sau vineri, 21 februarie 2025, după caz, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în urma consultărilor cu beneficiarii primari ai educației, cu părinții/reprezentanții legali ai acestora și cu cadrele didactice, realizate la nivelul unităților de învățământ;
- de luni, 17 februarie 2025, respectiv luni, 24 februarie 2025, sau luni, 3 martie 2025, la decizia inspectoratelor școlare județene/ al municipiului București, după caz, până joi, 17 aprilie 2025;
- de luni, 28 aprilie 2025, până vineri, 20 iunie 2025;
Intervale de vacanță
- de sâmbătă, 26 octombrie 2024, până duminică, 3 noiembrie 2024;
- de sâmbătă, 21 decembrie 2024, până marți, 7 ianuarie 2025;
- o săptămână, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în perioada 10 februarie — 2 martie 2025;
- de vineri, 18 aprilie 2025, până duminică, 27 aprilie 2025;
- de sâmbătă, 21 iunie 2025, până duminică, 7 septembrie 2025.