Video LIVEBLOG. Alegeri SUA 2020. Trump sau Biden? Numărătoarea voturilor continuă, procesul electoral riscă să ajungă în justiţie
0Rezultatul alegerilor prezidenţiale din SUA este încă indecis. Ambii candidaţi, democratul Joe Biden şi republicanul Donald Trump, spun că vor câştiga, deşi voturile din cinci state cheie se numără încă. Trump a ameninţat cu o contestaţie la Curtea Supremă. Mai sunt de numărat milioane de voturi exprimate prin corespondenţă sau înaintea zilei alegerilor. Eventuale contestaţii ar putea face ca rezultatele să se afle peste câteva zile.
UPDATE Facebook a închis joi - invocând conţinut înşelător - un grup care militează în favoarea preşedintelui american Donald Trump, intitulat "Opriţi furtul", şi care cere "întreruperea numărării" şi "oprirea furtului votului" de către democraţi, relatează France Presse.Twitter i-a suspendat permanent contul lui Bannon. Începând de aseară şi televiziunile au început să taxeze declaraţiile preşedintelui american.
UPDATE Un judecător federal american a respins cererea în regim de urgenţă din partea echipei de campanie a lui Donald Trump de oprire a numărării buletinelor de vot la Philadelphia atât timp cât nu sunt de faţă observatori republicani, transmite vineri Reuters. Echipa sa a pierdut de asemenea joi contestaţiile depuse în instanţe în statele puternic disputate Georgia şi Michigan.
UPDATE Donald Trump Jr, fiul cel mare al preşedintelui american în exerciţiu Donald Trump, a făcut apel ca tatăl său să ducă un "război total" în legătură cu acuzaţiile, nesusţinute de dovezi, de fraudă electorală, relatează AFP.
UPDATE Doi senatori apropiaţi de Donald Trump, Lindsey Graham şi Ted Cruz, au avertizat joi, într-o emisiune la Fox News, că republicanii ar putea respinge legitimitatea rezultatelor la alegerile prezidenţiale dacă ele îi sunt defavorabile preşedintelui american.
UPDATE Ultimele date arată că preşedintele american Donald Trump pierde teren în Pennsylvania, stat care reprezintă 20 de voturi în colegiul electoral, având un avans de mai puţin de 50.000 de voturi la fiecare nouă tranşă de buletine de vot, relatează dpa.
UDATE Serviciul poştal al Statelor Unite (USPS) a informat că aproximativ 1.700 de buletine de vot au fost identificate la centre de procesare a corespondenţei în statul Pennsylvania, în timpul a două verificări întreprinse joi, şi că buletinele sunt în curs de a fi predate autorităţilor electorale, transmite vineri Reuters.
UPDATE Poliţia din Philadelphia a anunţat vineri că anchetează un presupus plan de atacare a Centrului de convenţii Pennsylvania din oraş, unde se numără buletinele de vot din alegerile prezidenţiale. Poliţia locală a primit o informaţie că un vehicul de tip Hummer având la bord oameni înarmaţi se îndrepta din Virginia cu intenţia de a ataca acest centru, a declarat un reprezentant al poliţiei.
UPDATE Mai multe televiziuni americane au decis joi seară să întrerupă difuzarea în direct a declaraţiilor preşedintelui Donald Trump, considerând că acesta dezinformează populaţia, relatează AFP.
UPDATE Candidatul democrat pentru Casa Albă, Joe Biden, a declarat joi că nu are „nicio îndoială” cu privire la victoria sa asupra lui Donald Trump, odată ce toate rezultatele vor fi cunoscute, în timp ce rivalul său republican contestă în justiţie operaţiunile de numărare a voturilor, relatează AFP.
UPDATE Trump mută bătălia pentru Casa Albă în instanţă. Echipa de campanie a lui Donald Trump urmează să anunţe joi proceduri judiciare cu privire la o presupusă fraudă electorală în Nevada, în timp ce acest stat care a votat cu Hillary Clinton în 2016 continuă să numere buletinele de vot, declară o sursă apropiată dosarului pentru Reuters.
UPDATE Coordonatorul misiunii OSCE pentru monitorizarea alegerilor din SUA l-a acuzat joi pe preşedintele în exerciţiu Donald Trump de „abuz flagrant de putere” din cauza faptului că acesta a solicitat oprirea numărării voturilor. „Acuzaţiile de manipulare formulate de domnul Trump sunt lipsite de temei”, apreciază deputatul german Michael Georg Link într-un interviu acordat cotidianului „Stuttgarter Zeitung” şi preluat de AFP.
UPDATE Rezultatul alegerilor prezidenţiale americane este în continuare în suspans, fiind aştepate rezultatele în cinci state-cheie. Cursa este prea strânsă pentru a se declara un învingător, relevă AFP, care prezintă situaţia în aceste state.
UPDATE În timp ce numele învingătorului alegerilor prezidenţiale americane se lasă aşteptat, sondajele efectuate la ieşirea la urne lămuresc preferinţele alegătorului în funcţie de categorie socială, gen sau origine. Donald Trump a fost ales în mare parte de albi, bogaţi şi locuitorii din zonele rurale. La fel ca în 2016, minorităţile au votat în mare parte pentru candidatul democrat. Totodată, Joe Biden a marcat puncte în rândul electoratului feminin. France TV Info face o trecere în revistă a acestor date culese de Edison Research.
UPDATE Donald Trump i-a trimis în Pennsylvania pe fiul său Eric şi pe avocatul personal Rudy Giuliani pentru a urmări îndeaproape procesarea voturilor în acest stat devenit aproape decisiv pentru Casa Albă. Într-o conferinţă de presă, Eric Trump şi Rudy Giuliani susţin că preşedintele în exerciţiu a câştigat cursa din Pennsylvania, dar nu oferă dovezi în acest sens. Ei îi acuză pe democraţi că intenţionează să întoarcă rezultatul în favoarea lor. „Încearcă să trişeze”, a spus Eric Trump.
UPDATE Sondajele au subevaluat diin nou, după eşecul din 2016, rezistenţa fenomenală a bazei trumpiste, iar Donald Trump consideră ratarea instituţiilor de sondare „istorică”, comentează AFP.
UPDATE Joe Biden nu a revendicat încă în mod oficial victoria în alegerile prezidenţiale în Statele Unite de marţi şi aşteaptă rezultatele, însă echipa sa de campanie i-a lansat deja site-ul de tranziţie, intitulat sobru Biden-Harris Transition, relatează BFMTV. Adresa site-ului este buildbackbetter.com (să reconstruim mai bine), unul dintre sloganurile de campanie ale lui Joe Biden, vizează să pregătească tranziţia între cele două administraţii.
UPDATE În tabăra republicanilor la acest moment se apelează la orice ajutor care i-ar putea asigura un nou mandat lui Trump la Casa Albă. Inclusiv la forţa divină. Consilierul spiritual al lui Donald Trump, Paula White-Cain un televangelist controversat, numită la conducerea Iniţiativei pentru credinţă şi oportunitate a Casei Albe a organizat o rugăciune cu iz de incantaţie pentru a favoriza un rezultat favorabil pentru Donald Trump.
UPDATE Joe Biden nu a revendicat încă în mod oficial victoria în alegerile prezidenţiale în Statele Unite de marţi şi aşteaptă rezultatele, însă echipa sa de campanie i-a lansat deja site-ul de tranziţie, intitulat sobru Biden-Harris Transition.
UPDATE Zece persoane au fost arestate în marja manifestaţiilor post-electorale din noaptea de miercuri spre joi la Portland, în Oregon, unde guvernatoarea Kate Brown a chemat Garda Naţională pentru a pune capăt la ceea ce a calificat drept „violenţă generalizată”. Alte manifestaţii post-electorale au avut loc la New York, unde poliţia a reţinut circa 50 de persoane, dar şi la Atlanta, Detroit şi Oakland, unde persoanele ieşite în stradă cereau ca operaţiunile de numărare a voturilor să continue fără piedici. La Phoenix, în Arizona, susţinători ai preşedintelui în exerciţiu, dintre care unii înarmaţi, s-au strâns în faţa unei secţii de votare în urma unor zvonuri precum că buletinele în favoarea liderului lor ar fi fost arse intenţionat. Operaţiunea de procesare a voturilor a fost înreruptă pentru scurt timp, pentru ca poliţia să-i pună la adăpost pe reprezentanţii Comisiei Electorale. Totodată, jurnaliştii Fox News de la faţa locului au fost nevoiţi să părăsească incinta sub escortă. „Ruşine Fox News”, au strigat unii manifestanţi pro-Trump, deranjaţi de fapt că l-a dat deja câşigător pe Biden în acest stat tradiţional conservator.
UPDATE Un judecător american a transmis miercuri că vrea să se asigure că sunt livrate toate buletinele de vot rămase nenumărate în alegerile extrem de strânse din SUA şi i-a cerut directorului Poştei, Louis DeJoy, să răspundă la întrebările despre motivele pentru care serviciile poştale nu au respectat o dispoziţie a instanţei de a căuta toate buletinele de vot care nu au fost expediate autorităţilor electorale, relatează Reuters.
UPDATE Preşedinta democrată a Camerei Reprezentanţilor din Congresul SUA, Nancy Pelosi, a declarat că Joe Biden se îndreaptă spre Casa Albă, chiar dacă nicio sursă media nu estimează deocamdată că el va fi câştigătorul alegerilor. ''Poporul american a ales clar la urne şi îi trimit pe Joe Biden şi Kamala Harris la Casa Albă'', a afirmat Nancy Pelosi într-o scrisoare.
UPDATE Observatorii internaţionali ai Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) au criticat aspru miercuri ''acuzaţiile nefondate'' ale preşedintelui Donald Trump privind fraude în alegerile prezidenţiale din SUA, subliniind că acestea ''slăbesc încrederea publicului în instituţiile democratice''.
UPDATE Candidatul democrat la Casa Albă Joe Biden s-a angajat ca în prima zi a preşedinţiei sale să revină la acordul de la Paris privind clima, din care SUA s-au retras oficial miercuri, relatează AFP.
UPDATE Numărul record de alegători care au optat să voteze anticipat şi prin poştă şi-a pus amprenta pe cursa prezidenţială din 3 noiembrie, dintre preşedintele republican în funcţie, Donald Trump, şi democratul Joe Biden. Soarta alegerilor prezidenţiale din SUA a ajuns, joi dimineaţă, să depindă de rezultatul din cinci state ce au, în total, 60 de voturi în colegiul electoral. Trump conduce în 4 dintre ele, dar Biden a recuperat din diferenţă.
UPDATE Preşedintele american Donald Trump a declarat că va cere Curţii Supreme să se implice în alegerile prezidenţiale, dar experţi în legislaţie electorală consideră că s-ar putea ca instituţia să nu fie ultimul arbitru în acest scrutin, transmite Reuters.
Experţi în legislaţia alegerilor au spus că este îndoielnic ca instanţele să accepte cererea lui Trump de oprire a numărătorii voturilor exprimate înainte de ziua alegerilor, sau că orice contestaţie pe care o va analiza justiţia ar modifica traiectoria cursei electorale în state intens disputate, precum Michigan şi Pennsylvania.
UPDATE Joe Biden a ţinut un discurs în care a rezumat situaţia cursei electorale din acest moment. Candidatul democrat nu s-a declarat câştigător, spunând doar că statele obţinute până acum indică un drum clar către victorie şi că sunt cele mai multe voturi obţinute de un candidat la preşedinţie din istorie.
UPDATE Joe Biden e pe cale să câştige Michigan. Au rămas doar şase state în care se numără numără voturile: Arizona, Alaska, Carolina de Nord, Pennsylvania, Georgia şi Nevada. Biden conduce în Arizona şi Nevada, în ambele are un avans destul de important. Trump conduce în restul, dar pierde tot mai mult teren în fiecare dintre ele, cel mai strâns scor fiind în Georgia. În Pennsyvania încă se numără sute de mii de voturi, iar Trump a ajuns de la 55% la 51,6%.
Şansele lui Trump se reduc dramatic, o cale spre victorie mai rămâne doar dacă ar întoarce cumva Arizona.
UPDATE Senatoarea republicană Susan Collins, o moderată cu o atitudine independentă, a obţinut o victorie suprinzătoare în alegerile din Maine, întărind şansele Partidului Republican de a păstra controlul asupra Senatului SUA.
UPDATE Echipa de campanie a lui Trump va cere renumărarea voturilor în Wisconsin. Biden a câştigat acest stat cu o margine de 0.6%.
UPDATE Joe Biden este pe cale să câştige Wisconsin, având circa 20.000 de voturi avans. Donald Trump continuă să denunţe pe Twitter voturi frauduloase pentru Biden.
UPDATE Joe Biden a câştigat statul Maine, care are 4 electori.
UPDATE Numărarea voturilor a fost suspendată în statul american Nevada, urmând să fie reluată joi dimineaţa (ora locală), au anunţat miercuri autorităţile locale, relatează Reuters. Joe Biden conduce în Nevada.
UPDATE Manifestanţi înarmaţi cu puşti de asalt au ars steaguri americane şi au defilat în Porland, Oregon. Majoritatea dintre ei nu ţin cu niciunul din candidaţi, dar sunt mai ostili faşă de o eventuală victorie a lui Trump.
UPDATE Echipa de campanie a lui Donald Trump a declarat pentru CNN că au încredere în calculele lor şi în şansele de victorie.
UPDATE Donald Trump a reacţionat acum câteva momente pe Twitter după ce a început să piardă teren în Michigan şi Wisconsin, sugerând că se numără voturi depuse după ziua alegerilor: „Noaptea trecută eram în frunte în multe state-cheie, aproape toate conduse şi controlate de democraţi. Apoi unul câte unul au început să dispară ca prin magie pe măsură a început numărătoarea unor buletine surpriză. Foarte ciudat”.
UPDATE Cursă din ce în ce mai strânsă în Michigan: Joe Biden a trecut în faţă cu 49.3% versus 49.1% Trump, după numărarea a 90% din voturi. Biden conduce în Wisconsin, Nevada şi are un avans important în Arizona. Trump conduce în Pennsylvania, dar mai sunt de numărat 1.4 de milioane de voturi prin corespondenţă considerate favorabile lui Biden.
UPDATE Comisia Europeană a îndemnat miercuri la răbdare până când autoritatea electorală din SUA va anunţa rezultatul final al alegerilor prezidenţiale americane, după ce preşedintele Donald Trump şi-a declarat victoria înaintea încheierii numărării voturilor în statele-cheie.
.
UPDATE Utilizatorii reţelelor de socializare din China au urmărit ziua alegerilor din Statele Unite cu amuzament şi dispreţ, după ce preşedintele Donald Trump a deplâns "o fraudă majoră în ţara noastră" şi s-a declarat victorios în alegeri deşi milioane de voturi nu fuseseră numărate.
UPDATE Pariurile cu privire la numele viitorului locatar al Casei Albe sunt în continuare deschise, în timp ce toate privirile sunt aţintite asupra a opt state americane - Alaska, Arizona, North Carolina, Georgia, Michigan, Nevada, Pennsylvania şi Wisconsin -, de ale rezultate căror depinde acest nume. Joe Biden este favoritul caselor de pariuri.
UPDATE Doar şapte state mai aşteptau miercuri rezultatul alegerilor prezidenţiale americane de marţi şi ele vor decide învigătorul scrutinului, potrivit presei americane, care prezintă situaţia în aceste state:Alaska, Arizona, North Carolina, Georgia, Michigan, Nevada, Wisconsin .
UPDATE Nevada va relua numărarea voturilor joi dimineaţă, la ora locală 09.00 (miercuri ora 19.00, ora României), potrivit Edison Research, preluat de Reuters. Nevada are 6 voturi electorale. Potrivit estimărilor NYT, după numărarea a 86% dintre voturi, Biden are 49,3%, iar Trump 48,7%. Diferenţa dintre cei doi este mai mică de 8.000 de voturi.
UPDATE Prim-ministrul sloven Janez Jansa este primul şef de guvern din Uniunea Europeană care l-a felicitat pe Donald Trump pentru victoria clamată de acesta la alegerile prezidenţiale din SUA, transmite Reuters. „Este destul de clar că poporul american i-a ales pe @realDonaldTrump @Mike_Pence pentru #încă4ani“, a scris miercuri pe Twitter premierul Sloveniei, ţara unde s-a născut Melania Trump, Prima Doamnă a Statelor Unite.
UPDATE Echipa de campanie a candidatului democrat la preşedinţia SUA, Joe Biden, l-a atacat miercuri pe preşedintele în exerciţiu, republicanul Donald Trump, care a părut să ameninţe cu o bătălie în instanţă pentru a opri înregistrarea voturilor, avertizând că şi democraţii au avocaţi care vor lupta pentru numărarea fiecărui vot.
UPDATE CNN, Fox News, BBC, Asociated Press şi multe alte instituţii de presă previzionează că Joe Biden va câştiga cele 270 de voturi electorale necesare pentru a ajunge la Casa Albă. Cursa este încă foarte strânsă şi va fi tranşată de voturile pentru corespondenţă.
UPDATE Cât de reală este însă această posibilitate de fraudare a votului prin corespondenţă pe care o reclamă Donald Trump fără a aduce argumente pentru acuzaţiile făcute? Studiile citate de CNN şi făcute în multe dintre cele 50 de state americane arată că posibilitatea fraudării acestui tip de vot este infimă, mai mică de 0.0009%. Peste 100 de milioane de americani au ales să-şi exprime astfel opţiunea la scrutinul din acest an, iar votul s-a desfăşurat în măsuri de siguranţă luate de fiecare dintre cele 50 de state americane. Pentru a împiedica furtul buletinelor de vot autorităţile au verificat dacă acestea provin de la adresele înregistrate ale alegătorilor şi dacă necesită semnături suplimentare pe plicuri.
UPDATE Mai mulţi republicani de top şi comentatori conservatori îşi exprimă dezaprobarea cu privire la comentariile preşedintelui în exerciţiu pe care le califică drept nefondate. Într-un interviu la ABC News, fostul guvernator de New Jersey şi consilierul Trump, Chris Christie, a descris discursul preşedintelui drept „o mişcare greşită - atât în plan strategic, cât şi în calitate de preşedinte.” "Este o decizie strategică proastă", a spus el. „Este o decizie politică proastă“. Rick Santorum, fost senator republican din Pennsylvania, s-a declarat „foarte supărat” de comentariile lui Trump. El a declarat la CNN: "Folosirea cuvântului fraude ... cred că este greşit".
UPDATE Mai multe state americane au profitat marţi de referendumurile care însoţesc în mod tradiţional alegerile prezidenţiale americane pentru a-şi relaxa legislaţia privind drogurile, începând cu Oregon, care a dezincriminat deţinerea aşa-numitelor droguri "dure" pentru uz personal, o premieră în Statele Unite, potrivit presei locale. Patru state noi - Arizona, Montana, New Jersey şi Dakota de Sud - se vor alătura listei celor în care consumul recreativ de canabis este legal, numărul total al acestora urmând să ajungă la cincisprezece.
UPDATE Ministrul apărării german, Annegret Kramp-Karrenbauer, a apreciat miercuri că situaţia post-electorală din Statele Unite ale Americii este explozivă şi s-a declarat îngrijorată că aceasta ar putea duce la o criză constituţională.
UPDATE Guvernatorul democrat al statului Pennsylvania, Tom Wolf, a calificat miercuri declaraţiile preşedintelui Donald Trump privind "o fraudă majoră" în numărarea voturilor ca fiind "un atac partizan" şi a declarat că statul său munceşte din greu pentru a număra peste un milion de buletine de vot prin corespondenţă. "Să fie clar: Acesta este un atac partizan asupra alegerilor din Pennsylvania, voturilor noastre şi democraţiei", a declarat Tom Wolf într-un mesaj pe Twitter. "Comitatele noastre lucrează neobosit pentru a procesa voturile la fel de repede ŞI de exact posibil. Pennsylvania va avea alegeri corecte şi vom număra fiecare vot", a mai spus guvernatorul Wolf.
UPDATE Retorica anti-socialistă a lui Donald Trump a dat roade în Florida, unde alegătorii hispano-americani de dreapta, în frunte cu cubanezii anti-castrişti, au fost decisivi în victoria actualului preşedinte republican în aşa-numitul „Sunshine State“. Florida, cu ai săi 29 de mari electori, este celebră pentru rezultatele strânse în alegerile prezidenţiale americane. Potrivit analiştilor, victoria lui Trump aici este rezultatul sprijinului de care el beneficiază în lumea rurală albă, precum şi al discursului său anti-comunist, care i-a convins pe hispanicii care trăiesc în Florida, cunoscuţi pentru ostilitatea lor faţă de regimurile de stânga din America Latină.
UPDATE Un candidat la Camera Reprezentanţilor din partea statului american Dakota de Nord a câştigat marţi alegerile cu toate că politicianul în cauză a decedat în urmă cu aproape o lună din cauza unor complicaţii asociate coronavirusului, David Andahl infectându-se în timpul campaniei electorale. Presa locală din regiunea Bismarck a informat în legătură cu victoria defunctului, care era membru al Partidului Republican şi care a murit la 6 octombrie la vârsta de 55 de ani la scurt timp după ce a fost internat de urgenţă în spital. Triumful lui Andahl se explică prin creşterea-record a voturilor prin corespondenţă la acest scrutin desfăşurat în plină pandemie, în contextul în care multe buletine de vot au sosit înainte de tragica veste.
UPDATE Proiecţii: Fox News şi AP îi oferă lui Joe Biden victoria în Arizona, stat câştigat de Donald Trump în 2016. El este primul democrat care câştigă Arizona din 1996 de la Bill Clinton. Arizona are 11 electori. Donald Trump a insistat că Arizona este încă în joc şi voturile trebuie să fie numărate atent până la final. New York Times îi oferă lui Joe Biden victoria în Hawaii (4 electori).
UPDATE Ion M. Ioniţă moderează o ediţie specială a Dezbaterii Historia Live, la care sunt invitaţi Cristian Diaconescu, fost ministru de Externe, şi gen. (ret) Alexandru Grumaz. Puteţi urmări emisiunea mai jos, începând cu ora 11.00
UPDATE Mai sunt de numărat voturile din Pennsylvania, Michigan, Wisconsin, Carolina de Nord, Georgia (în toate conduce Donald Trump pe rezultatele parţiale) şi din Nevada şi Arizona (conduce Biden). Arizona a fost declarat de unele publicaţii pentru Joe Biden, cu mai puţin de 20% de voturi rămase de numărat. Potrivit analiştilor, dacă Joe Biden păstrează avansul din Arizona şi Nevada, mai are nevoie să câştige două dintre statele Pennsylvania, Michigan sau Wisconsin pentru a îşi asigura 270 de electori.
UPDATE Vicepreşedintele american în exerciţiu Mike Pence declară miercuri că republicanii sunt pe cale să obţină o victorie în alegerile prezidenţiale de marţi. ”Cred, la fel ca voi, că noisuntem pe calea bună către victorie şi că Statele Unite vor fi din nou o mare naţiune”, a declarat vicepreşedintele american în exerciţiu după ce Donald Trump a părut să revendice victoria în alegeri.
UPDATE Preşedintele american, Donald Trump, s-a declarat învingător în alegerile prezidenţiale înainte ca toate voturile să fie numărate în mai multe state importante precum Georgia, Wisconsin, Michigan, Pennsylvania, Arizona sau Carolina de Nord. Trump a spus din nou că se „încearcă fraudarea votului”.
„Vreau să mulţumesc poporului american pentru sprijinul lor. Milioane de oameni au votat pentru noi iar un alt grup trist de oameni a încercat să îi oprească din a vota.
Ne pregătim pentru o petrecere, rezultatele sunt fenomenale şi sunt pregătiţi să sărbătorim acest succes, cetăţenii acestei ţări au ieşit în număr mare pentru a sprijini această mişcare. Am câştigat în Florida, am câştigat în marele stat Ohio. E destul de clar că am câştigat în Georgia. Nu ne mai pot prinde din urmă. De asemenea, am câştigat cu siguranţă în Carolina de Nord.
Ne pregăteam să câştigăm aceste alegeri. Sincer, am câştigat aceste alegeri. Acum încercăm să păstrăm integritatea alegerilor”, a spus Donald Trump.
UPDATE Grupurile-cheie de votanţi pentru Trump sunt albii fără studii superioare, femeile albe şi independenţii. Pentru Biden - vârstnicii, foşti susţinători ai lui Trump, albii cu studii superioare, votanţii de culoare şi latino, în special bărbaţi. Una dintre surprizele acestei runde de alegeri este numărul mai mare de hispanici decât în 2016 care au votat cu Donald Trump. Potrivit unui exit poll realizat de CNN, în câteva dintre statele cheie, actualul preşedinte a obţinut mai mult de 2 din 5 voturi în rândul comunităţii latino, mult mai mult decât în 2016.
UPDATE După, Florida unalt stat-cheie, îi revine lui Donald Trump, Texasul, un bastion republican disputat, care-i dă cei 38 de mari electori preşedintelui în exerciţiu. Însă rezultatele în nouă state erau în continuare necunoscute, şi anume Pennsylvania, Michigan, Wisconsin, North Caroline, Nevada, Arizona, Géorgie, Maine şi Alaska. De ele depinde victoria luiJoe Biden sau Donald Trump
.
UPDATE Investitorii mondiali din Asia continuă să mizeze pe revenirea economiei chineze şi amână orice schimbare majoră a portofoliilor în condiţiile în care rezultatele preliminare privind alegerile din SUA nu arată un câştigător clar, transmite Reuters.
UPDATE Donald Trump câştigă statul Montana. Scorul în colegiul electoral este de 220 (Biden) la 213 (Trump)
UPDATE O candidată pro-Trump, apropiată de mişcarea complotistă QAnon, care susţine ideea că Trump desfăşoară un război secret împotriva unei secte mondiale formate din pedofili satanişti, a fost aleasă marţi în Camera Reprezentanţilor din SUA, unde va reprezenta statul Georgia, un bastion republican.
UPDATE Estimările de la acest moment sunt de 238 voturi la 213 în favoarea lui Biden (Fox News) şi 220 la 210 (CNN): Pentru câştigarea alegerilor sunt necesare 270 de voturi în Colegiul Electoral al SUA.
Trump, dat câştigător în Indiana, Kentucky, Tennessee, Virginia de Vest, Arkansas, Oklahoma, Alabama, Mississippi, Missouri, Nebraska, Louisiana, Wyoming, Dakota du Nord şi Sud, Utah, Kansas, Idaho, Ohio, Texax, Montana
Biden, dat câştigător în Massachusetts, DC, Maryland, Vermont, Delaware, Maine, Virginia, Connecticut, Maryland, New Jersey, Rhode Island, Illinois, New York, Colorado, New Hampshire, Hawaii, Arizona, Minnesota
UPDATE La ora României 08:00, după ce au fost închise secţiile de votare şi din Alaska, democratul Joe Biden avea 215 dintre voturile electorilor, iar republicanul Donald Trump, 171, conform proiecţiilor CNN.
UPDATE Joe Biden, candidatul democrat la alegerile prezidenţiale din Statele Unite, a susţinut marţi noaptea un scurt discurs din Wilmington (Delaware) în care le-a cerut susţinătorilor lui să aibă răbdare şi s-a arătat optimist privind rezultatul.
UPDATE Donald Trump şi-a început deja acuzaţiile de furt la adresa democraţilor. Imediat după discursul lui Biden, preşedintele în exerciţiu i-a acuzat pe democraţi că „încearcă să fure” alegerile. Twitter a marcat conţinutul mesajului ca fiind neadecvat.
UPDATE „Suntem pe drumul cel bun să câştigăm alegerile”, a declarat Joe Biden în faţa susţinătorilor săi, mizând pe victorii importante în Arizona şi Pennsylvania.
UPDATE Donald Trump a câştigat statul-cheie Florida şi este dat învingător în Ohio. Biden ar urma să ia electorii din Arizona.
UPDATE Mai mulţi protestatari au fost reţinuţi în apropiere de Casa Albă, unde situaţia este tensionată.
UPDATE Ziua electorală din Statele Unite a ajuns aproape la final cu închiderea colegiilor electorale din statele California, Oregon, Washington şi Idaho. Se mai votează în Alaska şi Hawaii. Rezultatele exit-poll-urilor ar urma să fie anunţate cu întârziere în comparaţie cu precedentele alegeri. În pofida avansului lui Biden, cursa rămâne strânsă.
UPDATE Exit-poll-urile anunţate până acum pentru 31 de state indică un avans important pentru Biden, cu 192 de electori, faţă de Trump 114. Însă preşedintele în exerciţiu poate recupera, mai ales în unele state-cheie.
UPDATE Joe Biden a câştigat în California, statul cu cei mai mulţi electori (55).
UPDATE Potrivit proiecţiilor, democraţii îşi vor păstra majoritatea în Camera Reprezentanţilor.
UPDATE Deşi Florida, Ohio, Texas şi Iowa sunt urmărite îndeaproape, Pennsylvania ar putea avea cuvântul final la aceste alegeri. Rezultatele votului prin corespondenţă ar urma să se lase aşteptate în acest stat. Este un vot care l-ar putea favoriza pe Biden.
UPDATE Indiferent de estimări, Trump intenţionează să ţină un discurs de la Casa Albă, spun surse apropiate preşedintelui în exerciţiu american.
UPDATE În timp ce Donald Trump pare că se îndreaptă spre victorie în Florida, suspansul rămâne total în Texas (38 electori).
UPDATE Potrivit estimărilor New York Times, Trump este într-o poziţie bună să câştige Florida. Dacă va reuşi acest lucru, şi-ar păstra şansele să obţină un al doilea mandat la Casa Albă. Anterior, Joe Biden afirma că va câştiga sigur alegerile dacă va ieşi învingător în Florida.
UPDATE Conform primelor zece exit-poll-uri confirmate de BBC, Biden are 44 de electori, iar Trump 42.
UPDATE Donald Trump este declarat învingător în Virginia de Vest.
UPDATE Potrivit Associated Press, Joe Biden este învingător în Rhode Island, New Jersey, Massachusetts, Maryland, Illinois, Delaware, Connecticut Washington DC, iar Donald Trump în Alabama, Mississippi, Tennessee şi Oklahoma. Aceste rezultate nu constituie o surpriză.
UPDATE În timp ce Joe Biden este dat câştigător în Vermont (3 mari electori), bastion democrat, Donald Trump este acreditat cu victoria în Kentucky (8 mari electori). Cursa se anunţă foarte strânsă în Florida.
UPDATE Donald Trump a câştigat cursa în primul stat luat în calcul, şi anume Indiana (11 mari electori). Rezultatul nu este o surpriză, Indiana fiind un stat dominat de republicani.
UPDATE Potrivit experţilor, prezenţa la vot ar urma să fie cea mai ridicată de un secol încoace, situându-se la circa 67% din alegătorii înscrişi.
UPDATE Donald Trump se declară optimist într-o postare pe Twitter: „Stăm bine în întreaga ţară. Mulţumesc”.
UPDATE Sondaj CNN. Alegătorii republicani au votat în proporţie de 81% pentru Trump şi 16% împotriva lui Biden. De cealaltă parte, alegătorii democraţi au votat în proporţie de 64% pentru Biden şi 31% împotriva lui Trump. Domeniile prioritare, potrivit Edison Research: economia - 34%, inegalitatea etnică - 21% şi pandemia de COVID-19 - 18%.
UPDATE Candidatul democrat la Casa Albă, Joe Biden, a comis marţi, la Philadelphia, o serie de confuzii jenante, încurcându-şi nepoatele. „Acesta este fiul meu Beau Biden, pe care mulţi dintre voi l-aţi ajutat să fie ales în Senatul din Delaware. Aceasta este nepoata mea Natalie”, a spus el luând-o de umeri de fapt pe o altă nepoată, Finnegan.
UPDATE Acţiunile de pe Wall Street au încheiat tranzacţiile de marţi, ziua alegerilor prezidenţiale americane, în creştere puternică, investitorii anticipând că rezultatul va veni fără un proces îndelungat, ceea ce va duce la un acord rapid pentru un nou program de stimulare fiscală, transmite Reuters.
UPDATE Joe Biden apreciază că votul din Florida este decisiv pentru bătălia sa cu republicanul Donald Trump. „Dacă am câştiga Florida, ar fi bine, ar fi finalul”, a declarat Biden la întoarcerea la domiciliul său de la Wilmington, Delaware.
UPDATE Joe Biden a scris un mesaj pe un perete al casei în care a copilărit în speranţa că îi va purta noroc. „De la această casă, la Casa Albă, prin harul lui Dumnezeu”, a scris candidatul democrat cu un stilou negru pe peretele sufrageriei, semnându-se şi adăugând data de 3 noiembrie. Scena a adus aminte un moment similar petrecut dîn 2008. În acel an, Biden, aflat la a doua sa încercare de a obţine nominalizarea pentru candidatura Partidului Democrat la preşedinţie, s-a semnat pe peretele unei camere din aceeaşi casă din Scranton, Pennsylvania.
UPDATE Joe Biden s-a întâlnit marţi cu susţinători de-ai săi din Pennsylvania, unul dintre statele care s-ar putea dovedi a fi decisive în bătălia Donald Trump. „Alegem speranţa în dauna fricii, alegem adevărul în dauna minciunilor, alegem ştiinţa în dauna ficţiunii”, a declarat fostul vicepreşedinte american.
UPDATE Americanii aflaţi în carantină sau testaţi pozitiv cu noul coronavirus au avut permisiunea să voteze în persoană. Statele au încercat să se adapteze, permiţându-le să voteze, de exemplu, direct din maşini, cum a fost cazul în St Louis, Missouri. Fotojurnalistul Robert Cohen a surprins acest moment demn de analele istoriei.
UPDATE Biroul Federal de Investigaţii (FBI) al SUA examinează o serie de apeluri telefonice misterioase la care un robot îi îndeamnă pe americani să stea acasă în ziua alegerilor. Există semnale de alarmă în legătură cu cel puţin două astfel de campanii de apel automate, ale căror origine şi scop exact nu sunt clare, scrie Reuters.
UPDATE Donald Trump a declarat marţi că „nu s-a gândit deocamdată la un discurs de renunţare sau la un discurs de acceptare”. „Să sperăm că vom face doar una din acestea două şi, ştiţi, când câştigi este uşor. Când pierzi nu este niciodată uşor, nu pentru mine”, a spus Trump în faţa echipei sale de campanie în Arlington, statul Virginia, potrivit DPA.
UPDATE Rezultatele sunt aşteptate pe rând, începând de la miezul nopţii, odată cu închiderea urnelor în Georgia. Vor urma Ohio şi Carolina de Nord, două state care au basculat scrutinul din 2016 în favoarea lui Trump.
UPDATE Joe Biden a încheiat o vizită în oraşul său natal Scranton, Pennsylvania. Fostul vicepreşedinte american le-a prezentat nepoatelor sale locurile unde a crescut până la opt ani şi a semnat pereţii casei unde a copilărit: „Din această casă la Casa Albă cu voia lui Dumnezeu. Joe Biden, 3.11.2020”. Biden a vizitat şi un sindicat al tâmplarilor.
UPDATE Candidatul democrat la preşedinţia SUA, fostul vicepreşedinte Joe Biden, a început marţi ziua scrutinului cu o vizită la mormântul fiului său Beau, decedat în anul 2015 la vârsta de 46 de ani din cauza unui cancer cerebral. În dimineaţa răcoroasă a zilei alegerilor, Biden şi soţia sa, Jill, s-au oprit şi la biserica Sf. Iosif, în valea Brandywine, biserica la care el obişnuieşte să mergă pentru slujba de duminică atunci când se află la casa sa din oraşul Wilmington.
UPDATE Melania Trump a votat la o secţie de votare din Palm Beach, Florida. Întrebată de ce nu a votat împreună cu soţul său, Prima Doamnă a răspuns că a dorit să-şi exprime opţiunea în ziua alegerilor.
UPDATE Donald Trump a declarat marţi într-un interviu telefonic pentru Fox News că se va declara victorios când va exista o victorie, negând relatări din presa americană că plănuieşte să facă asta prematur: „Nu are rost să ne jucăm”
UPDATE Donald Trump şi-a încheiat campania electorală cu o ultimă postare pe Twitter, chiar în ziua alegerilor prezidenţiale din SUA, în care adresează americanilor îndemnul de a merge la vot. Postarea este însoţită şi de un clip în care Trump dansează pe piesa „YMCA” de la The Village People. Deşi aceste dansuri ale lui Trump s-au viralizat în ultimele săptămâni pe unele reţele sociale, unii dintre membrii formaţiei Village People i-au cerut în mod repetat candidatului republican să nu mai folosească melodia lor în timpul acţiunilor sale politice din campania pentru alegerile prezidenţiale din SUA.
UPDATE Joe Biden s-a dus într-o vizită fulger în oraşul în care s-a născut, Scranton, Pennsylvania, fost oraş industrial, aflat acum într-o criză economică. Partidul Democrat era câştigător tradiţional în acest stat, însă din 2016, după victoria lui Donald Trump, statul este considerat unul dintre cele mai competitive. Pennsylvania este stat decisiv pentru victoria la prezidenţiale, Donald Trump susţinând şi el în ultima zi de campanie mai multe mitinguri în această zonă.
UPDATE Bursele europene au deschis în creştere, marţi, după ce investitorii au pariat pe o victorie clară a lui Biden. Analiştii spun că o victorie a Democraţilor este considerată de bun augur pentru acţiunile europene, având în vedere că este de ateptat o mai bunp relaţie comercială cu SUA în eventualitatea unei victorii a lui Joe Biden.
UPDATE După ce Curtea Supremă din Texas a refuzat să anuleze aproape 200 000 de mii de voturi la cererea Partidului Republican, Donald Trump a trecut la ameninţări şi a spus că va fi „fizic periculos” dacă autorităţile federale vor insista să numere toate voturile, chiar şi după ziua alegerilor.
Trump le-a spus jurnaliştilor, după ultimul său miting de campanie, că dacă în Pennsylvania se vor număra voturile prin corespondenţă timp de trei zile după ce se termină alegerile, acest lucru ar însemna fraudarea alegerilor. El a cerut Curţii Supreme să renunţe la prelungirea numărării voturilor.
UPDATE Donald Trump a spus marţi în cadrul unui interviu pentru Fox News că cei mai greu i-a fost ca preşedinte să aibă de-a face cu politicienii democraţi, nişte oameni „îngrozitori”, SUA fiind de departe cea mai dificilă ţară din acest punct de vedere - la mare distanţă de Rusia, Coreea de Nord şi China.
UPDATE Primele rezultate. Joe Biden a câştigat alegerile în Dixville Notch, un cătun cu 12 locuitori din nord-estul Statelor Unite, aproape de graniţa cu Canada, care a fost prima localitate din SUA care a deschis urnele în ziua alegerilor, chiar la miezul nopţii, ceea ce i-a adus titlul de „First in the Nation” (Primul din ţară). Joe Biden a obţinut 5 voturi, Donald Trump zero, a anunţat minuscula comunitate pe Twitter.
Şi în satul Millsfield, aflat la graniţa cu Canada, au fost numărate voturile. 16 au fost pro-Trump, în timp de Biden a obţinut 5.
UPDATE Sondatorul de opinie care a prezis victoria lui Donald Trump în 2016, şi anume The Trafalgar Group, e de părere că scenariul unui vot popular masiv în favoarea oponentului său s-ar putea repeta şi în aceste alegeri, şi de fapt tot Trump să câştige. Motivul: votanţii timizi
UPDATE Soarta alegerilor prezidenţiale din SUA ar putea fi decisă în ultimă instanţă la Curtea Supremă dacă voturile prin corespondenţă vor fi contestate şi sunt îndeplinite o serie de condiţii, ceea ce aduce în prim-plan majoritatea conservatoare obţinută de republicani prin confirmarea judecătoarei Amy Coney Barrett şi temerile democraţiilor privind o victorie ilicită a lui Trump.
UPDATE Preşedintele Donald Trump le-a declarat apropiaţilor că îşi va declara victoria în noaptea alegerilor dacă va avea un avans, spun trei surse familiare cu comentariile sale, relatează The Week care citează Axios.
Donald Trump s-ar ţine de acest plan chiar dacă ar rămâne de numărat voturi în state cruciale precum Pennsylvania care i-ar asigura în următoarele ore sau zile victoria lui Biden.
Foto Getty Images
UPDATE Cele zece state-cheie care pot decide lupta pentru Casa Albă. În timp ce democraţii mizează pe recâştigarea statelor Wisconsin, Michigan şi Pennsylvania, candidatul lor Joe Biden speră la rândul său la o reuşită majoră, şi anume să cucerească Texasul.
UPDATE Perspectivele slabe ale dolarului pe termen lung nu se vor îmbunătăţi indiferent cine va câştiga alegerile prezidenţiale de marţi, susţin investitorii şi analiştii intervievaţi de Reuters.Mulţi participanţi de pe piaţă se aşteaptă ca o victorie a lui Joe Biden să afecteze evoluţia monedei americane, deoarece fostul vicepreşedinte este aşteptat să demareze politici pe care investitorii le consideră negative pentru dolar, inclusiv stimulente fiscale robuste.
De asemenea, încă un mandat de patru ani pentru Donald Trump ar putea oferi o traiectorie mai puţin clară pentru dolar. Deşi continuarea abordării beligerante a lui Trump faţă de China ar putea creşte alura de valoare de refugiu a dolarului, aceste câştiguri ar putea fi contracarate de factori precum continuarea randamentelor reale negative pentru obligaţiunile americane.
UPDATE Milenialii alături de alte generaţii tinere au votat masiv anul acesta în alegerile prezidenţiale americane în ceea ce pare o mobilizare a tinerilor, spre deosebire de 2016, când au votat mai mulţi aşa-numiţi boomers, persoane de peste 65 de ani. Milenialii răzbună amorţirea lor de acum patru ani când aşteptau să câştige Hillary Clinton şi au rămas acasă.
UPDATE Tensiuni în marile oraşe americane, în aşteptarea rezultatelor. Există temerile că alegerile din acest an ar putea fi urmate de proteste violente ale grupărilor de extrema dreaptă sau stânga, într-o societate profund polarizată în ultimii patru ani motiv pentru care multe magazine din marile oraşe s-au baricadat, şi o serie de guvernatori au pus în alertă Garda Naţională.
UPDATE Peste 100 de milioane de americani au votat deja anticipat: 35.720.830 în persoană şi 63.936.249 prin corespondenţă. Nivelul votului a ajuns la 70% din voturile total exprimate în 2016. O prezenţă mai mică la votul anticipat, la 40%, s-a înregistrat în Pennsylvania, unul din statele decisive, şi ar putea fi un indicator unui vot în persoană mai masiv în ziua alegerilor.
UPDATE Alegătorii din Dixville Notch, un cătun cu doisprezece locuitori din nord-estul Statelor Unite, au dat startul simbolic alegerilor prezidenţiale în noaptea de luni spre marţi, informează France Presse.
Acest sat pierdut în pădurile din New Hampshire, lângă graniţa canadiană, a continuat o tradiţie stabilită din 1960, care i-a adus titlul de "First in the Nation" (Primul din ţară). În afară de satul din apropiere Millsfield, care votează de asemenea în timpul nopţii, majoritatea secţiilor de votare de pe Coasta de Est se vor deschide marţi la 6:00 sau 7:00 (11:00-12:00 GMT).
UPDATE Twitter a anunţat luni că va eticheta postările candidaţilor şi campaniilor din SUA care îşi vor anunţa victoria în alegeri înainte de rezultatele oficiale. Anunţul a fost făcut în timp ce reţeaua de socializare se pregăteşte pentru nişte alegeri neobişnuite, din cauza numărului mare de voturi exprimate prin poştă, care ar putea duce la întârzierea rezultatelor finale. Twitter a declarat că începând din noaptea alegerilor şi până la inaugurare, va plasa etichete de avertizare precum ”sursele oficiale au finalizat aceste alegeri diferit” sau ”sursele oficiale s-ar putea să nu fi declarat rezultatul alegerilor când a fost publicat tweetul”.
UPDATE Un judecător federal a respins o cerere a republicanilor de invalidare a peste 100.000 de voturi exprimate în centre drive-thru (din maşină) în comitatul democrat Harris din Texas, într-un caz intens urmărit pentru că ar fi avut potenţialul să influenţeze cursa prezidenţială, transmite Reuters.
Bătălia pentru Casa Albă se dă pe fondul pandemiei care a îngenungheat America, fake news, violenţe, acuzaţii dure şi grave aruncate în spaţiul public atât de republicani cât şi democraţi şi un un electorat polarizat: Întreaga lume urmăreşte cu interes alegerile din cea mai mare putere mondială.
Orele de deschidere a centrelor de vot sunt stabilite de oficialităţile locale, în unele state din estul SUA votul urmând să înceapă la 13:00, ora României. În plus, peste 97 de milioane de cetăţeni americani au votat deja în 34 de state care permit votul anticipat sau prin poştă.
Primele secţiile de votare se vor închide pe coasta de est a SUA, începând cu ora locală 07:00, miercuri ora 2 ora României şi ultimele se vor închide în Alaska, miercuri, la 13:00 ora României, iar reţelele de televiziune americane vor anunţa rezultatele în fiecare stat.
Statele cărora li se va acorda cea mai mare atenţie sunt aşa-numitele "swing states", adică statele indecise, unde cursa dintre cei doi candidaţi este extrem de strânsă. Aceste state sunt Ohio, Florida şi Carolina de Nord, dar sunt considerate state indecise şi New Hampshire, Pennsylvania, Virginia, Iowa, Nevada şi Colorado. Alte state care ar putea avea un cuvânt de spus în această competiţie electorală sunt două state tradiţional republicane, Arizona şi Georgia, şi două state tradiţional democrate, Michigan şi Wisconsin.
Mass media va începe să-şi facă o idee despre cum au votat americanii abia marţi, ora locală 19:00, 02:00 miercuri ora României, când se vor fi închis toate secţiile de vot din Georgia, Carolina de Nord, Virgina, Vermont, Indiana şi Kentucky.
Pentru a ajunge la Casa Albă, la 20 ianuarie 2021, unul dintre cei doi candidaţi trebuie să obţină numărul magic de 270 de electori, adică o majoritate simplă din cei 538 de mari electori. În 48 de state, scrutinul este de tipul "winner take all" – câştigătorul ia totul, altfel spus, candidatului care obţine majoritatea voturilor populare în stat îi sunt alocate toate voturile electorale ale statului.
Orice cetăţean american de peste 18 ani are drept de vot, dar pot să voteze doar cei care s-au întregistrat în prealabil. Numărul alegătorilor eligibili este estimat în jurul a 220 de milioane.
Preşedintele Donald Trump a promis o revenire economică rapidă, susţinere pentru lege şi ordine şi are, în continuare, o poziţie puternică referitoare la imigrarea ilegală. Contracandidatul său, Joe Biden, a avut o campanie centrată pe asigurări de sănătate extinse, investiţii în energia curată şi salarii mai mari pentru angajaţi. Iată ce propun candidaţii în materie de politică internă.
Ce mai votează americanii
Tot astăzi americanii vor vota pentru reînoirea celor 435 de mandate din Camera Reprezentanţilor şi 33 dintre cele 100 de locuri din Senat. Alegătorii din 32 de state americane şi Districtul Columbia vor avea ocazia la 3 noiembrie să se pronunţe nu doar în legătură cu cine va locui la Casa Albă în următorii patru ani, ci şi într-o largă gamă de probleme, mergând de la chestiuni de ordin electoral până la dreptul de avort, taxe sau legalizarea ciupercilor "magice", relatează marţi Reuters.