Noi dezvăluiri în scandalul mitei pentru ministrul Apărării. Armamentul sovietic urma să fie vopsit în România și revândut în Ucraina
0O structură străină a încercat să aducă muniție rusească în UE prin România, să o revândă în Ucraina și să investească în politicieni, susține fostul șef al Gărzii de Mediu, Octavian Berceanu. Potrivit acestuia, ar fi vorba de Kazahstan.

„O structură din afara României s-a gândit să aducă pe teritoriul european muniție făcută în Rusia sau de tip rusesc, pe care să o livreze unui stat european, acest stat să o cumpere cu bani din fondul SAFE și să o revândă pe piața din Ucraina pentru că au nevoie. În primul rând, în tabloul mare, noi vorbim de niște actori statali în această afacere și nu vorbim doar de persoane precum Isăilă”, a declarat Octavian Berceanu într-un interviu acordat Europa FM.
El a susținut totodată că cei implicați „au crezut că găsesc un punct slab din datele lor pe teritoriul României, ca membru NATO, și atunci s-au gândit că aceasta este o oportunitate de a introduce acest armament prin România, să-l revopsească pentru a dispărea cumva provenința muniției și să fie revândută” și că „în paralel, era vorba și de o altă afacere, de a crea o fabrică de armament sau de muniție, respectiv, pe teritoriul României de către această structură”.
Întrebat la ce se referă când spune că este vorba de actori statali, acesta a spus: „Din documentele pe care am reușit să le obțin pentru a produce probatoriu, vorbim de unde erau importate această muniție, vorbim de Kazahstan. Apare și în stenograme. Când mă refer la Kazahstan, nu mă refer la o firmă din Kazahstan, ci la actori statali. Nu pot să merg mai departe cu detaliile, pentru că sunt multe instituții care vor să afle adevărul. Ce n-am înțeles noi, poate, societatea din România este că războiul hibrid are mai multe aspecte care nouă ne scapă. Unul din aspecte este distrugerea încrederii cetățeanului în pilonii de bază ai societății”.
În ceea ce privește stenogramele, el a adăugat: „Nu știu dacă este clar din stenograme, pe lângă aceste investiții, investeau și în politicieni. Intenția lor asta era. Investeau în oameni care la un moment dat pot să ajungă în poziții care contează în statul respectiv”.
„Este o nuanță destul de puternică. Banii care mi-au fost oferiți mie în propunerea lor au fost de 10 milioane de euro (...) În stenograme scrie un milion, referire la domnul ministru, pe persona 10 milioane”, a mai spus Berceanu.
Fostul senator Marius Ovidiu Isăilă, în arest preventiv
Amintim că Tribunalul București a admis vineri cererea DNA de arestare preventivă pentru 30 de zile a fostului senator Marius Ovidiu Isăilă (reținut anterior), cercetat pentru cumpărare de influență, după ce ar fi promis intervenții la ministrul Apărării, în legătură cu încheierea unor contracte între o firmă privată și compania națională Romtehnica.
În ordonanța de reținere, procurorii au precizat că, „în datele de 09 și 15 octombrie 2025, în București, inculpatul I.M.O. ar fi promis indirect, printr-o persoană (martor în cauză), suma de 1 milion de euro pentru ministrul apărării, promisiuni care au fost reiterate în data de 24.10.2025, inculpatul având reprezentarea că ministrul apărării și-ar putea exercita influența asupra conducerii C.N. ROMTEHNICA S.A., cu acționar unic Ministerul Apărării, pentru a determina încheierea unor contracte comerciale între această societate de stat și o societate privată”, potrivit unui comunicat al DNA.
Ministrul Apărării, Ionuț Moșteanu, a dezmințit vineri, 7 noiembrie, orice implicare în faptele pentru care fostul senator PSD Marius Ovidiu Isăilă este anchetat de DNA, declarând că a refuzat categoric tentativa de cumpărare a influenței sale cu suma de un milion de euro.























































