Alegeri SUA 2020: Trump sau Biden. De ce aşteaptă cu inima strânsă americanii rezultatele votului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Americanii se tem de perioada post-electoral[
Americanii se tem de perioada post-electoral[

Alegeri sub înaltă tesiune în SUA. Americanii îşi aleg marţi preşedintele, foarte mulţi au votat déjà anticipat, în persoană sau prin corespondenţă:  peste 93 de milioane până sâmbătă la prânz. Dar ceea ce-i îngrijorează cel mai mult este perioada post-electorală

28% dintre ei - preponderent afro, hispano-americani şi originari din Asia - n-au votat în 2016. Peste două duzini de state permit votul până-n preziua scrutinului, deci numărul celor care îşi vor exprima opţiunea cu anticipaţie poate depăşi, în acest ritm, suta de milioane, record absolut. În 2016, au votat în total 139.000.000 de americani. Candidatul democrat Joe Biden s-a aflat duminică în Pennsylvania şi luni, în ultima zi de campanie în Ohio, stat-cheie, ca şi Arizona, Michigan, Wisconsin, Florida şi Carolina de Nord. 

Pe plan naţional, fostul vice-preşedinte are un avans mediu de 8,6 puncte, cel mai mare din 1996. Preşedintele în funcţie Donald Trump, care candidează pentru un nou mandat din partea republicanilor a avut duminică cinci mitinguri în 5 state, şi şi-a încheiat campania,luni, cu alte cinci opriri, ultima, ca-n 2016, la Grand Rapids în Michigan. Cei doi candidaţi caută să influenţeze câţiva alegători indecişi şi să-i stimuleze pe oameni să vine să voteze pe 3 noiembrie. Sondajele de opinie îl arată pe Biden în faţa lui Trump la nivel naţional cu cel puţin 8 puncte procentuale, dar cu un avans mic în mai multe state cheie, care îi oferă potenţial lui Trump de a găsi o cale către obţinerea celor 270 de electori necesari pentru a câştiga Colegiul Electoral care determină învingătorul.

Americanii, stresaţi

De parcă pandemia de coronavirus nu le-ar fi dat deja suficientă anxietate americanilor, alegerile prezidenţiale a crescut acest sentiment odată cu diviziunile politice care au atins maximele istorice. Un sondaj care examinează sănătatea mintală arată că 55% dintre americani consideră că ziua alegerilor din 2020 va fi cea mai plină de stres din viaţa lor. Sondajul OnePoll a examinat sănătatea mentală actuală a 2.000 de adulţi, concentrându-se pe stresul cauzat de COVID-19 şi cursa prezidenţială. Aproape şase din 10 oameni nu îşi pot imagina că fi fost mai stresaţi decât au fost în acest an, în timp ce 67 la sută doresc ca anul să se încheie acum.

Studiul, comandat de Feelmore Labs and Cove, dezvăluie că 61% dintre mileniali  şi 58 % din membrii generaţiei X simt tensiunea din ziua alegerilor mai mult decât oricine altcineva. Doar o treime din Baby Boomers simt la fel în ceea ce priveşte scrutinul . 

Comercianţii au tras obloanele magazinelor

Semn al tensiunii ce domină la finalul acestei campanii de o agresivitate fără precedent, comercianţi din mai multe oraşe americane, între care New York şi capitala Washington, au tras obloanele magazinelor de teama unor manifestaţii violente. Întrebat despre speculaţiile din media cu privire la posibilitatea de a-şi declara victoria marţi seara dacă rezultatele vor fi indecise, Donald Trump a dezminţit categoric. „Nu, nu, aceasta este o informaţie falsă“, a afirmat el în timp ce cobora din Air Force One în Carolina de Nord. „De îndată ce alegerile se vor fi încheiat, avocaţii noştri vor fi pregătiţi“, a ţinut el să adauge totuşi, lăsând să se întrevadă o lungă bătălie judiciară. „Răspunsul meu este că preşedintele nu va fura aceste alegeri“, a declarat la rândul său Joe Biden. 

56% dintre americani se aşteaptă la izbucniri de violenţă post-electorale; 31%  dintre susţinătorii lui Joe Biden declară că nu vor recunoaşte o eventuală victorie Trump, iar 40% dintre americani îi consideră "malefici" pe adversarii politici. Pastorul Frank Amedia din Canfield, Ohio, credincios trumpian, prooreceste că Biden va aduce "marxism progresist şi zoofilie". Tele-evanghelistul Pat Robertson prezice război şi sfârşitul lumii. Alţi profeţi ai Apocalipsei îşi conduc discipolii în buncărele reţelei Fortitude Ranch, iar armele de foc zboară din magazine cu o viteză nemaivăzută: mai bine de 18 milioane vândute în acest an, 75% peste ani de terorism sau omucideri în masă precum 2012, 2015 sau 2016.

Pentru Rosa Brooks, co-fondatoarea grupului de analiză şi prognoză Proiectul Tranziţiei Integre (PTI),  perioada post electorală este o "terra incognita".

„Forţele armate vor rămâne în garnizoane,  nu  se vor supune unor eventuale ordine ilegale de acţiune împotriva interesului naţional. Mă întreb însă ce se poate întâmpla dacă Trump îşi cheamă suporterii în ajutor. Baza sa posedă  60-70% din totalul celor 300-400 de milioane de arme de foc aflate în mâini civile. Dacă răspund chemării şi ies înarmaţi în stradă va fi nevoie de intervenţia armatei, şi atunci nu se ştie cât sânge ar putea fi vărsat", considera colonelul în rezervă Lawrence Wilkerson, fost şef de cabinet la Pentagon şi membru al grupului PTI. „Puţini ştiu ce se poate întâmpla dacă maşinăria democraţiei este folosită pentru a împiedica  un deznodământ corect  al prezidenţialelor", reamintea istoricul de la universitatea Princeton Julian Zelizer.

„Dacă Biden câştigă la o diferenţă mică, e foarte clar că preşedintele va contesta fiecare vot, în fiecare stat, va prelungi numărarea încercând să anuleze cât mai multe buletine posibil. Va crea o situaţie fără precedent,  în care succesorul  pierde legitimitatea.///În  2000 Al Gore s-a înclinat în faţă deciziei Curţii Supreme, a luat un glonţ pentru ţară; Trump va trage un glonţ ÎN ţară pentru a rămâne la putere.  Dacă văd că Trump încearcă să fure,  alegătorii Democraţi vor ieşi în stradă în număr extrem de mare, şi se va lăsa cu violenţă", anticipa Thomas Friedman, editorialist la New York Times. 

"Dacă Biden câştigă la o diferenţă mică, e foarte clar că preşedintele va contesta fiecare vot, în fiecare stat, va prelungi numărarea încercând să anuleze cât mai multe buletine posibil. Va crea o situaţie fără precedent,  în care succesorul  pierde legitimitatea.///În  2000 Al Gore s-a înclinat în faţă deciziei Curţii Supreme, a luat un glonţ pentru ţară; Trump va trage un glonţ ÎN ţară pentru a rămâne la putere.  Dacă văd că Trump încearcă să fure,  alegătorii Democraţi vor ieşi în stradă în număr extrem de mare, şi se va lăsa cu violenţă", anticipa Thomas Friedman, editorialist la New York Times.

Fiecare etapă a inter-regnului de 76 de zile de la alegeri până la învestitura de pe 20 ianuarie 2021 poate fi un prilej de înfruntare tensionată, de la contabilizarea votului şi certificarea statală a numărătorii pe 14 decembrie, la validarea şi anunţarea învingătorului de către noul Parlament la 6 ianuarie 2021.

„Avocaţii specializaţi în alegeri ştiu trucul: clientul să-ţi fie în avantaj şi apoi numărătoarea să se oprească. Asta-i strategia pe care Bush Jr. a adoptat-o în Florida  în 2000. A fost un efort de a câştiga cu orice preţ. Singura ripostă este prezenţa la urne. Dacă votăm şi câştigăm la o diferenţă suficientă, instanţele nu intervin", opina Ron Klain, care a coordonat contraofensiva juridică a campaniei Gore.

Jeb Bush, pe atunci guvernator al Floridei, şi-a exercitat prerogativa acordată de Amendamentul 12 la Constituţie şi de legea numărării voturilor din 1887, declarându-şi învingător fratele. Asta se  întâmpla la 26 noiembrie, 16 zile înaintea sentinţei Curţii Supreme care, cu vot partizan 5 ¬- 4,  a oprit numărarea când Bush Jr. avea un avans de numai 537 de voturi. Ron Klain închiriase o încăpere în clădirea vechiului Parlament floridian, unde aleşii statali Democraţi plănuiau să se întâlnească pentru a-l desemna învingător pe Gore. N-a mai fost necesar. La 13 decembrie, o zi după decizia Curţii Supreme, candidatul Democrat s-a recunoscut învins deşi, ca vice-preşedinte în exerciţiu, mai avea cărţi de jucat.

Istoria se poate repeta, în forme mult mai întunecate. Şase dintre statele care vor înclina balanţa, Arizona, Florida, Pennsylvania, Michigan, Wisconsin şi Carolina de Nord au Parlament majoritar Republican; cu două excepţii, guvernatorii sunt Democraţi.  La orice adiere, cât de firavă, de incertitudine, sau sub presiunea scadenţelor,  guvernatorii şi Parlamentele pot înainta Washington-ului, spre validare, certificări concurente. Dacă Senatul federal rămâne în mâinile Republicanilor, orice este posibil.

Trump, petrecere cu 400 de invitaţi la Casa Albă

Potrivit New York Times, Donald Trump ar intenţiona ca în noaptea alegerilor să se înconjoare la Casa Albă cu până la 400 de invitaţi. Joe Biden se va adresa naţiunii din fieful său din Wilmington, în Delaware. Sondajele îl dau în pole-position. Atmosfera din seara alegerilor va depinde în mare parte de ordinea în care statele-cheie vor vota pentru unul sau altul. O victorie a lui Joe Biden în Florida, unde rezultatele ar putea fi anunţate destul de repede, ar putea pune capăt rapid suspansului din seara alegerilor. Cei doi candidaţi septuagenari se află practic la egalitate în acest mare stat din sud-estul ţării. Particularitatea sistemului american: marii alegători, ci nu votul popular decid rezultatul alegerilor. În 2016, Donald Trump a obţinut cu aproape trei milioane de voturi mai puţin decât Hillary Clinton, dar a câştigat majoritatea celor 538 de mari alegători.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite