Alegeri SUA 2020. Statul considerat decisiv de către Joe Biden

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Joe Biden, candidadul democrat la Casa Albă, apreciază că votul din Florida este decisiv pentru bătălia sa cu republicanul Donald Trump.

„Dacă am câştiga Florida, ar fi bine, ar fi finalul”, a declarat Biden la întoarcerea la domiciliul său de la Wilmington, Delaware.

Joe Biden şi-a încheiat cursa prezidenţială la casa părintească din Scranton, Pennsylvania.

Cu acest prilej, el a scris un mesaj pe un perete din sufragerie. „De la această casă, la Casa Albă, prin harul lui Dumnezeu”, a scris democratul, semnându-se şi adăugând data de 3 noiembrie.

Imagine indisponibilă

Scena a adus aminte un moment similar petrecut dîn 2008. În acel an, Biden, aflat la a doua sa încercare de a obţine nominalizarea pentru candidatura Partidului Democrat la preşedinţie, s-a semnat pe peretele unei camere din aceeaşi casă din Scranton, Pennsylvania.

Anterior, Biden s-a întâlnit cu susţinători de-ai săi din Pennsylvania. Alegem speranţa în dauna fricii, alegem adevărul în dauna minciunilor, alegem ştiinţa în dauna ficţiunii”, a declarat fostul vicepreşedinte american.

SUA



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite