Duane „Keffe D” Davis, găsit vinovat de orchestrarea uciderii rapperului Tupac Shakur, după aproape 30 de ani
Duane „Keffe D” Davis a fost găsit vinovat luni, 31 august, de orchestrarea uciderii rapperului Tupac Shakur, împușcat mortal în Las Vegas, pe 7 septembrie 1996. Procurorii au susținut că Davis, fost lider al bandei de stradă South Side Compton Crips, a ordonat atacul și a furnizat arma folosită de nepotul său, Orlando Anderson, pentru a deschide focul, deși nu a tras el însuși.

Potrivit BBC, Davis, în vârstă de 63 de ani, a rămas impasibil în sala de judecată din Las Vegas în timp ce verdictul era citit, după care a declarat că va face apel. Anderson a murit într-un alt atac armat, în 1998, și a negat că ar fi fost implicat în uciderea lui Shakur.
Tupac Shakur avea 25 de ani când a fost ucis, în apogeul carierei sale, fiind una dintre cele mai influente voci din lumea rapului. A vândut peste 75 de milioane de albume la nivel mondial.
Cazul uciderii lui Tupac Shakur a rămas nesoluționat timp de aproape 30 de ani și a alimentat numeroase teorii ale conspirației. Procurorii au susținut că Davis a ordonat atacul ca răzbunare, după o altercație între Orlando Anderson și Shakur, cu câteva ore înainte de crimă.
Principala probă împotriva lui Davis au fost propriile sale declarații.
Acesta a recunoscut în repetate rânduri că se afla în Cadillacul din care s-a tras și a oferit detalii despre rolul său atât într-un interviu cu poliția din 2008, cât și în memoriile sale din 2019.
Cartea sa și interviurile acordate presei au dus la pierderea protecției oferite printr-un acord încheiat anterior cu autoritățile, care împiedica formularea unor acuzații penale împotriva sa.
Instanța a decis astfel că înregistrarea interviului său cu poliția putea fi folosită ca probă împotriva lui în procesul pentru crimă.
„El este cel care dă ordinele – în fiecare situație, în fiecare versiune a poveștii, el este liderul South Side Crips. Când cel care dă ordinele stă pe scaunul din dreapta al mașinii în momentul în care sunt trase focurile de armă, nu există nicio îndoială că este responsabil”, le-a spus procurorul Binu Palal juraților.
Apărarea a susținut că declarațiile lui Davis despre uciderea lui Tupac erau exagerări inventate pentru a-și vinde cărțile și a face bani.
Avocatul său a insistat că nu există dovezi împotriva clientului, însă juriul l-a găsit vinovat după doar câteva ore de deliberări. Sentința urmează să fie pronunțată pe 13 octombrie.
„Aș vrea să-mi primesc lucrurile”, i-a spus el judecătoarei, referindu-se la câteva obiecte personale, inclusiv telefonul.
Apoi a continuat: „Aș vrea să fac apel în acest caz.” Judecătoarea i-a explicat că acest lucru va fi posibil după pronunțarea sentinței.
Filmul uciderii lui Tupac
Pe 7 septembrie 1996, la ora 23:15, Tupac Shakur a fost împușcat într-un atac din mers în Paradise, Nevada.

Incidentul a avut loc în timp ce mașina în care se afla Shakur era oprită la un semafor, la intersecția dintre East Flamingo Road și Koval Lane.
Shakur a fost lovit de patru gloanțe trase cu un pistol Glock 22 de calibru 40: două în piept, unul în braț și unul în coapsă. Șoferul mașinii, Suge Knight, proprietarul casei de discuri Death Row Records, a fost și el atins de un glonț. Shakur a murit șase zile mai târziu, din cauza rănilor suferite.




















































