Un fost premier moldovean, audiat în dosarul lui Plahotniuc privind furtul miliardului: ,,Nu mi-am dat demisia la timp”

0
Publicat:

Iurie Leancă, fost premier al Republicii Moldova, a fost audiat în dosarul privind furtul miliardului, în care este vizat oligarhul Vladimir Plahotniuc. Audierea a avut loc în cadrul primei ședințe de judecată din acest an, Leancă fiind martor din partea apărării.

Iulie Leancă a fost martorul din partea apărării. FOTO: Unimedia.info
Iulie Leancă a fost martorul din partea apărării. FOTO: Unimedia.info

Iurie Leancă, care a deținut funcția de premier al Republicii Moldova în perioada cuprinsă între 30 mai 2013 și 10 decembrie 2014, a afirmat că are un singur regret legat de furtul miliardului.

„Pot să-mi reproșez doar că nu mi-am dat demisia la timp”, a adăugat acesta.

Fostul premier a mai spus că a aflat despre problemele de la Banca de Economii, una dintre cele trei instituții bancare devalizate în urma furtului miliardului, încă din anul 2013.

„Despre dimensiunea reală și faptul că Guvernul trebuie să vină cu garanții, discuțiile au început în iulie. Până atunci nu se punea problema ca statul să intervină într-o manieră atât de drastică. În 2013 aflam deja și știam că la Banca de Economii nu este bine”, a spus Leancă.

Totodatodată, acesta a menționat că are suspiciuni potrivit cărora atacurile raider din sistemul bancar moldovenesc ar fi început mai devreme. Leancă a subliniat că unul dintre beneficiari a fost oligarhul fugar Ilan Șor, însă a refuzat să ofere alte nume.

„Nu sunt convins că domnul Șor a fost unicul care a beneficiat în mare parte. Așa-zisele atacuri raider au început în 2011, dacă nu mă înșel. Ceea ce bănuiesc este că în spate au fost și actori din Republica Moldova, dar și din afara țării. Nu mă faceți acum să dau nume, pentru asta există acest dosar”, a menționat fostul premier.

Prima ședință din acest an

Ședința de judecată a avut loc la câteva zile după aniversarea lui Vladimir Plahotniuc, marcată pe 1 ianuarie. Întrebat ce cadouri a primit cu această ocazie, petrecută după gratii, oligarhul a răspuns: „Diferite”.

Vladimir Plahotniuc este acuzat de ,,crearea și conducerea organizației criminale, sustragerea surselor financiare și spălarea banilor care rezultă din această infracțiune”, conform responsabililor Procuraturii Generale (PG) din Republica Moldova. Astfel, fugarul este judecat pentru că ar fi beneficiat de peste 39.000.000 de dolari și alte peste 3.518.000 de euro din sistemul bancar moldovenesc.

În cazul în care i se va demonstra vinovăția, oligarhul fugar Vladimir Plahotniuc riscă o pedeapsă de până la 20 de ani de închisoare.

Între timp, Vladimir Plahotniuc se află după gratii, fiind deținut în Penitenciarul nr.13 din centrul Capitalei țării vecine.

Totodată, acesta este acuzat de ,,abuz de serviciu în interesul unei organizații criminale și spălare de bani, în cadrul unei cauze penale inițiate de Procuratura Generală în octombrie 2021, legată de „procurarea frauduloasă a blanchetelor pentru pașapoarte”.

De asemenea este cercetat într-o cauza penală pornită ,,de Procuratura Anticorupție în anul 2022, în care este învinuit de corupere pasivă, această cauză fiind ulterior conexată la dosarul penal cunoscut drept „Kuliok”. În această anchetă, Vladimir Plahotniuc i-ar fi oferit până la un milion de dolari lui Igor Dodon când era la conducerea Republicii Moldovei. În schimbul mitei, prorusul Igor Dodon s-ar fi angajat să întreprindă mai multe acțiuni, printre care lipsirea de răspundere penală a lui Vladimir Plahotniuc pe teritoriul Federației Ruse, acuzații pe care Dodon le neagă.

În același timp, Vladimir Plahotniuc figurează cu ,,statut de învinuit și în cauza penală „Metalferos”, retrasă de la PCCOCS, în cadrul căreia i se impută crearea și conducerea unei organizații criminale, escrocherie și spălarea banilor”.

Prins în Grecia

În data de 25 septembrie, oligarhul fugar Vladimir Plahotniuc a fost extrădat din Grecia în Republica Moldova, fiind adus în cătușe pe cale aeriană, la șase ani de la fuga sa din țara vecină.

Republica Moldova

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite