Noul sistem 112 aduce o premieră europeană: localizarea nu mai este condiţionată de semnalul telefonului mobil. Ce alte facilități sunt posibile

0
Publicat:

Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS) a prezentat marţi, 10 februarie, un nou sistem de localizare a apelanților la numărul 112, dar şi o opţiune pentru persoanele cu deficienţe de auz de a solicita serviciile de urgenţă.

Sistemul 112 vine cu o premieră europeană. FOTO DSU
Sistemul 112 vine cu o premieră europeană. FOTO DSU

„În România, serviciul 112 a reuşit tranziţia către Next Generation 112, care ne plasează în topul ţărilor europene care au reuşit să facă un astfel de demers", a afirmat purtătorul de cuvânt al STS, colonel Cătălin Chirca.

Colonelul a explicat că în România este implementată, în premieră în Europa, o soluţie de localizare avansată.

„Cum a fost în arhitectura veche, cea cu 40 de sisteme informatice, doar către operatorii din acel judeţ, prin noua arhitectură, orice operator este disponibil", a afirmat generalul de brigadă Florin Feticu, şeful departamentului 112 din STS.

Localizarea „nu mai este dependentă de un anumit nivel de semnal” 

În ceea ce priveşte localizarea, generalul a precizat că au crescut acurateţea şi rata de succes.

În România sunt implementate cinci metode de localizare a apelurilor de urgenţă, două prin reţea mobilă şi trei la nivelul aparatului mobil. Feticu a spus că, în condiţiile actuale, localizarea nu mai este condiţionată de semnalul telefonului mobil.

„Atâta timp cât s-a putut realiza apelul la 112, (localizarea - n.r.) nu mai este dependentă de un anumit nivel de semnal, este funcţională pentru tehnologia 2G, 4G, 5G, este independentă de tehnologia folosită de reţeaua operatorilor", a explicat acesta.

Apelul video, dedicat persoanelor cu deficienţe de auz

În plus, la 112 este disponibilă acum și o aplicaţie dedicată, în primul rând, persoanelor cu deficienţe de auz.

„Vorbim de o trecere de la apel de urgenţă voce la comunicaţii de urgenţă care pot fi audio, voce, video sau de tip text sau transmiterea de fişiere”, a arătat Feticu.

Apelul video este dedicat persoanelor cu deficienţe de auz şi este implementat sub formă de pilot în Bucureşti şi Ilfov. Ulterior, va fi extinsă testarea în toată ţara, iar apoi va fi disponibilă pentru toate categoriile de utilizatori.

Concret, o persoană cu deficienţă de auz poate apela video serviciul 112, iar mesajele sale şi cele ale operatorilor sunt transmise prin intermediul unui interpret.

Reprezentanții STS subliniază că, în prezent, viteza medie de răspuns la un apel la 112 este de şase secunde, iar un operator 112 poate prelua datele unui caz în mai puţin de un minut şi 20 de secunde.

De amintit că 2025 a fost anul în care s-a înregistrat cel mai redus număr de apeluri non-urgente, când nu este necesară intervenţia echipajelor specializate.

Purtătorul de cuvânt al STS a făcut însă apel la responsabilitate.

„Sunt peste 3 milioane de apeluri la 112 în 2025 care nu sunt urgente", a arătat el.

Evenimente

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite