Lavrov amenință Republica Moldova că ar putea deveni următoarea Ucraină. Reacția Chișinăului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Șeful diplomației ruse, Serghei Lavrov, amenință Republica Moldova cu scenariul ucrainean şi susţine că Maia Sandu vrea să introducă ţara în NATO sau să o unească cu România. Chișinăul dezminte informațiile.

Șeful diplomației ruse susține că Rep. Moldova ar putea repeta scenariul ucrainean. FOTO: EPA-EFE
Șeful diplomației ruse susține că Rep. Moldova ar putea repeta scenariul ucrainean. FOTO: EPA-EFE

În cadrul unui interviu acordat lui Dmitri Kiseliov, catalogat de presa internaţională  drept propagandist, întrebat care din statele din apropierea Rusiei ar putea să urmeze calea Ucrainei, ministrul rus de Externe a arătat spre Republica Moldova.

„Acum, Moldova este privită pentru acest rol. În primul rând, pentru că au putut să pună un președinte în fruntea țării prin metode destul de specifice, departe de a fi liber democratice, un președinte care vrea în NATO, are cetățenia română, este pregătită să se unească cu România și, în general, este pregătită pentru aproape orice”, a spus reprezentantul Kremlinului. 

De asemenea, Serghei Lavrov a acuzat că reprezentanții Republicii Moldova și ai Occidentului ar refuza reluarea dialogului în formatul 5+2, cu privire la reglementarea problemei transnistrene. 

Reacția Chișinăului

De cealaltă parte, reprezentanții Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE) de la Chișinău neagă acuzațiile care, spun ei, fac parte din retorica amenințătoare deja bine cunoscută a diplomației ruse. 

„Respingem categoric declarațiile șefului diplomației ruse care nu corespund adevărului și fac parte din retorica amenințătoare deja bine cunoscută a diplomației ruse.Ținem să amintim părții ruse că drumul pe care merge Republica Moldova este calea aderării la Uniunea Europeană. Acesta este proiectul de țară susținut de cetățeni. Moldova ca stat și moldovenii indiferent de preferințele politice sau geopolitice își doresc Pace, Libertate și Democrație. Vom aprecia ca toate țările lumii, inclusiv Federația Rusă să respecte decizia poporului nostru.Republica Moldova și-a ales clar viitorul, iar acest viitor este parte a lumii libere”, a menționat Daniel Vodă, purtătorul de cuvânt al MAEIE din țara vecină.

Anterior, alți reprezentanți ai Kremlinului, între care senatorul rus Andriy Klimov, au lansat amenințări la adresa Maiei Sandu, după ce președintele Republicii Moldova a vorbit despre apropierea de NATO.

Totodată, șefa statului vecin a solicitat liderilor din străinătate să ajute Ucraina să câștige războiul, menţionând: ,,altfel, noi toți vom fi în pericol”.

La sfârșitul anul trecut, șeful Serviciului de Informații și Securitate de la Chișinău, Alexandru Musteața, a anunțat că Rusia ar putea încerca în 2023 o invazie a Republicii Moldova, în încercarea de a crea un coridor spre Transnistria. Totuși, el a accentuat că punerea în aplicare a acestor scenarii depinde de evoluțiile războiului din Ucraina. 

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite