Un alt oficial rus amenință Republica Moldova: Aderarea țării la NATO ar putea cauza destrămarea sa

0
Publicat:

Președintele Comisiei Dumei de Stat pentru afacerile CSI, integrare eurasiatică și relații cu compatrioții, Leonid Kalașnikov, ameninţă că Republica Moldova ar putea fi destrămată dacă se va alătura NATO.

Rusia ameninţă Republica Moldova pe tema unei posibile aderări la NATO. Foto: Arhivă
Rusia ameninţă Republica Moldova pe tema unei posibile aderări la NATO. Foto: Arhivă

„Dacă Moldova ar dori să-și distrugă propriul stat, atunci aceasta (n.r.-aderare la NATO) este cea mai bună cale. Dacă sunt de părere că la fel ca și Finlanda sau Suedia, pe furiș, repede, profitând de situație, pot intra în NATO fără ca să se li se întâmple nimic în propria lor țară, atunci ar trebui să-și amintească altceva. Faptul că în Finlanda există două limbi oficiale și acolo sunt respectate popoarele care locuiesc în țară. Și ei au Găgăuzia și Transnistria, locuite de vorbitori de limbă rusă, care și-au exprimat voința de mult, la începutul anilor 1990”, a declarat Leonid Kalașnikov pentru Vedomosti.ru.

De asemenea, oficialul rus a anunțat că poziția Kremlinului față de o potențială intrare a Republicii Moldova în NATO va fi una negativă, pentru că acest lucru va reprezenta un pericol pentru securitatea” Federației Ruse.

„Un lucru este să faci o declarație și alta este, atunci când o țară intră în alianța militară. De obicei, reacționăm la acțiunile care sunt întreprinse. Moldova ne-a supărat în ultima perioadă cu o serie de decizii. Dar Ministerul rus de Externe știe să răspundă la declarațiile președintelui Republicii, Maia Sandu”, a punctat acesta. 

"Politica suicidară" a lui Zelensky, dată exemplu pentru Chişinău 

Recent, senatorul rus Andriy Klimov a lansat o amenințare la adresa Maiei Sandu, după ce președintele Republicii Moldova a vorbit despre apropierea de NATO.

Senatorul a comentat pe Telegram declarația Maiei Sandu despre posibila intrare în alianța militară NATO și a întrebat dacă președintele moldovean este pregătit să repete „politica suicidară” a omologului său ucrainean Volodimir Zelenski. Mai mult, senatorul și a dat de înțeles că problemele Ucrainei au început în 2014, după anunțarea planurilor Kievului de a adera la NATO.

La sfârșitul anul trecut, șeful Serviciului de Informații și Securitate de la Chișinău, Alexandru Musteața, a anunțat că Rusia ar putea încerca în 2023 o invazie a Republicii Moldova, în încercarea de a crea un coridor spre Transnistria. Totuși, el a accentuat că punerea în aplicare a acestor scenarii depinde de evoluțiile războiului din Ucraina. 

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite