Noul ministru român de Externe, Luminița Odobescu, întâlnire cu Maia Sandu și Nicu Popescu. Despre ce au discutat UPDATE

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Maia Sandu și Luminița Odobescu s-au întâlnit la Chișinău, unde noul ministru de Externe al României a făcut prima vizită externă. Cei doi oficiali au discutat despre procesul de aderare la UE al țării vecine, reforme, dar și agenda bilaterală.

Luminița Odobescu și Maia Sandu s-au întâlnit la Chișinău. FOTO: Facebook
Luminița Odobescu și Maia Sandu s-au întâlnit la Chișinău. FOTO: Facebook

UPDATE: Cei doi miniștri de Externe au vorbit despre proiectele comune ale Republicii Moldova și României, dar și au trecut în revistă realizările celor două state din ultimii ani, precum controlul comun la punctul de trecere a frontierei Leușeni-Albița și deschiderea vămii Leova-Bumbăta. 

Luminița Odobescu a dat asigurări că Bucureștiul va sprijini în continuare Chișinăul, inclusiv în procesul său de aderare la Uniunea Europeană. 

,,Acordarea de sprijin Republicii Moldova pentru avansarea agendei europene reprezintă o prioritate a politicilor externe a României. Sprijinim, așadar, obținerea cât mai curând posibil a unei decizii favorabile începerii de către Republica Moldova a negocierilor de aderare la Uniunea Europeană”, a declarat șeful diplomației de la București. 

,,Sperăm că spre sfârșitul acestui an, Republica Moldova va obține recomandarea de începere a negocierilor de aderare la Uniunea Europeană”, a spus șeful diplomației de la Chișinău. 

Totodată, Nicu Popescu a afirmat că relațiile moldo-române sunt cele mai bune din ultimele decenii.

---

Întâlnirea cu Maia Sandu a avut loc la sediul Președinției de la Chișinău. La finalul acesteia, lidera de la Chișinău a declarat că România a fost și rămâne susținătorul puternic al țării sale. 

,,În cadrul întrevederii, am discutat despre procesul de aderare la UE, reformele pe care le facem, dar și agenda bilaterală. România a fost și rămâne un susținător puternic al Republicii Moldova. Vom continua să lucrăm împreună pentru a promova prosperitate, stabilitate și valorile comune, în beneficiul cetățenilor de pe ambele maluri ale râului Prut”, a anunțat Maia Sandu.

,,Astăzi am salutat-o la Chișinău pe Luminița-Teodora Odobescu, Ministra de externe a României, aflată în prima sa vizită de la preluarea mandatului. Am felicitat-o pe Ministra Odobescu cu prilejul noii funcții și i-am mulțumit că Republica Moldova continuă să fie o prioritate pentru România”,  a conchis președinta Sandu. 

Ulterior, aceasta l-a decorat pe fostul ministru de Externe, Bogdan Aurescu, în prezent consilier al președintelui României. 

,,I-am acordat lui Bogdan Aurescu ,,Ordinul de Onoare” pentru dedicarea sa excepțională în consolidarea legăturilor bilaterale și în procesul de aderare a Moldovei la UE”, a transmis Maia Sandu, într-o postare pe Twitter.

În perioada 19-20 iunie, Luminița Odobescu efectuează prima sa vizită de lucru în Republica Moldova. După întâlnirea cu Maia Sandu, ministrul român de Externe se va întâlni cu omologul moldovean. 

Luminița Odobescu este succesorul lui Bogdan Aurescu la funcția de ministru de Externe. Aceasta deține funcția din data de 15 iunie, zi în care Guvernul condus de liderul PSD, Marcel Ciolacu, a primit votul de încredere din partea Parlamentului, iar membrii Cabinetului au depus jurământul în fața președintelui României, Klaus Iohannis.

Republica Moldova



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite