Cine este Luminița Odobescu, propusă ministru de Externe. Are 5 case și este diplomat de carieră

0
Publicat:

Luminița Odobescu a primit aviz pozitiv în comisiile de specialitate din Parlament pentru a ocupa funcția de ministru al Afacerilor Externe. Aceasta a fost consilier prezidențial în departamentul Afaceri Europene din noiembrie 2021 și este doctor în relații economice internaționale.

Luminița Odobescu, propusă în funcția de ministru de Externe FOTO: Mediafax
Luminița Odobescu, propusă în funcția de ministru de Externe FOTO: Mediafax

Fostul consilier prezidențial, în vârstă de 54 de ani, este doctor în relații economice internaționale al Academiei de Studii Economice, București, titlul pe care l-a obținut în anul 2003. Odobescu a absolvit în anul 1992 Facultatea de Comerț din cadrul Academiei de Studii Economice din București (ASE).

Luminița Odobescu este diplomat de carieră și a fost, în perioada septembrie 2015- noiembrie 2021, Reprezentatul Permanent al României la UE. Mai mult decât atât, această a fost cea care a gestionat prima președinție a României la Consiliului 1, în semestrul 1 al anului 2019, potrivit Administrației Prezidențiale.

În perioada 1999- 2002, Luminița Odobescu a fost șef de serviciu în cadrul Departamentului de Comerț Exterior cu responsabilități legate de gestionarea relațiilor comerciale între România și Comunitățile Europene, în cadrul Acordului European de Asociere.

Potrivit sursei citate, după semnarea Tratatului de aderarea a României la UE, Luminița Odobescu a asigurat coordonarea și pregătirea reuniunilor Comitetului Reprezentanților Permanenți Adjuncți (COREPER I), participând, în paralel, la o serie de grupuri de lucru ale Consiliului și Comisiei Europene.

Între anii 2002-2007, această a deținut mai multe funcții în cadrul Reprezentanți Permanente a României la UE de la Bruxelles, gestionând o serie de capitole în cadrul negocierilor de aderare a României la UE (energie, uniune economică și monetară, taxare, comerț). Totodată, Odobescu a fost responsabilă de gestionarea relațiilor comerciale dintre România și UE și a măsurilor de apărare comerciale.

De asemenea, sursa citată arată că Luminița Odobescu a fost secretar de stat pentru afaceri europene în cadrul Ministerului Afacerilor Externe (februarie-noiembrie 2012), iar între iunie 2008 și februarie 2012 a îndeplinit funcția de director general al Departamentului Uniunea Europeană din Ministerul Afacerilor Externe, fiind responsabilă cu gestionarea ansamblului problematicii UE și a dialogului politic bilateral cu statele membre sau în curs de aderare la UE, AELS și Turcia.

În perioada noiembrie 2012 - august 2015 aceasta a exercitat funcția de consilier de stat pentru Afaceri Europene și Politică Externă în cadrul Cancelariei Primului Ministru 

Actualul ministru al Afacerilor Externe a fost numit Consilier Prezidențial la data de 30 noiembrie 2021.

Luminița Odobescu a fost decorată în anul 2007 cu Ordinul „Meritul Diplomatic” în grad de ofițer pentru contribuția adusă la procesul de aderare a României la UE. În anul 2015 a fost decorată cu Ordinul național al Legiunii de Onoare a Franței, în grad de cavaler. De asemenea, în anul 2019, pentru contribuția la succesul primei Președinții a României la Consiliul UE, a fost decorată cu Ordinul Național „Steaua României” în grad de cavaler.

Avere: 5 case și mii de lei în cont

Potrivit ultimei declarații de avere, Luminița Odobescu deține două terenuri intravilane, unul în județul Prahova și altul în județul Mureș. Aceasta are cinci case, dintre care 2 apartamente în București, o casă de vacanță în județul Prahova, o casă de locuit în județul Mureș și una în municipiul București.

Actualul ministru al Afacerilor Externe deține mai multe conturi la bănci din România și depozite bancare. În total, din cele 5 conturi curente deschise la două bănci din România, Luminița Odobescu a adunat o avere de aproximativ 170.000 de euro. În ceea ce privește depozitele bancare, aceasta are o avere de aproximativ 86.000 de euro.

Luminița Odobescu a încasat un salariu anual de 153.312 lei din partea Administrației Prezidențiale, adică aproximativ 13.000 de lei pe lună. Soțul acesteia primește anual un salariu de 89.318 din partea Tunic Prod SRL București. 

De asemenea, Luminița Odobescu a încasat din partea IDR București din două contracte suma de 540 de lei fiecare.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite