Toți ochii pe Delhi: Putin a ajuns în India pentru cel mai tensionat summit BRICS. Întâlnire cu liderii Iranului și Chinei | adevarul.ro
LIVE ora 18.00: emisiunea Trends, cu Alex Negrici

Toți ochii pe Delhi: Putin a ajuns în India pentru cel mai tensionat summit BRICS. Întâlnire cu liderii Iranului și Chinei

Publicat:
0
1 live

Președintele rus Vladimir Putin a ajuns la New Delhi pentru summitul BRICS, reuniune care va aduce la aceeași masă liderii celor 11 state membre ale blocului și care se anunță dominată de conflictele din Orientul Mijlociu și Ucraina, dar și de provocările economice globale, relatează, vineri, The Guardian.  

În timpul vizitei, liderul de la Kremlin urmează să poarte discuții cu președintele iranian Masoud Pezeshkian și cu premierul indian Narendra Modi. la reuniunea de două zile fiind așteptat și președintele Chinei, Xi Jinping.

Potrivit imaginilor difuzate de agenția rusă RIA Novosti, Vladimir Putin a aterizat la baza aeriană Palam din Delhi, unde a fost întâmpinat de ministrul de stat indian pentru Afaceri Externe, Kirti Vardhan Singh.

Summitul BRICS marchează prima vizită a lui Xi Jinping în India din 2019 și este considerat un nou pas în procesul de apropiere dintre cele două puteri asiatice, la șase ani după confruntarea militară soldată cu victime de la frontiera disputată din Himalaya.

Putin a ajuns în India
Putin a ajuns în India Foto: Captură YouTube DRM News

Conflictul din Orientul Mijlociu, „principala linie de fractură la BRICS”

BRICS a fost creat în 2009 ca o platformă a marilor economii emergente care își doreau o influență mai mare în instituțiile internaționale dominate de puterile occidentale. Între timp, organizația s-a extins și include state precum Iranul, Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite, țări care au poziții diferite față de conflictul declanșat în februarie de Statele Unite și Israel.

„Conflictul din Golf va reprezenta principala linie de fractură la acest summit BRICS”, a declarat Harsh V. Pant, expert al Observer Research Foundation din India. Potrivit acestuia, extinderea grupului, considerată până anul trecut un succes, a devenit între timp o constrângere pentru funcționarea BRICS.

Vizita lui Masoud Pezeshkian este prima în India de la preluarea mandatului de președinte și va aduce conflictul din Orientul Mijlociu în centrul discuțiilor.

„Războiul din Iran va reprezenta un test sever pentru coeziunea grupului extins”, a afirmat Shilan Shah, economist al Capital Economics, amintind că miniștrii de Externe ai BRICS nu au reușit să adopte o declarație comună la reuniunea desfășurată în luna mai la Delhi.

India continuă să mențină relații cordiale atât cu Iranul, cât și cu Israelul, în timp ce încearcă să păstreze un echilibru delicat în relația cu Washingtonul.

Totodată, New Delhi a gestionat criza energetică generată de războiul din Iran apelând, parțial, la Rusia, unul dintre cei mai importanți parteneri strategici ai săi și principal furnizor de energie în ultimii ani, pe fondul continuării războiului din Ucraina.

Ultima vizită a lui Vladimir Putin în India a avut loc în decembrie 2025, însă liderul rus s-a întâlnit și în această lună cu Narendra Modi la Bișkek, capitala Kârgâzstanului.

În aceeași perioadă, ministrul indian de Externe, Subrahmanyam Jaishankar, a efectuat o vizită la Kiev, unde președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că este „recunoscător Indiei pentru angajamentul său de a pune capăt acestui război nedrept”.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite