Miracolul în Nepal: al treilea muncitor a fost scos în viață dintr-un tunel, după zece zile. „Una dintre cele mai mari operațiuni de salvare din secolul XXI” | adevarul.ro

Miracolul în Nepal: al treilea muncitor a fost scos în viață dintr-un tunel, după zece zile. „Una dintre cele mai mari operațiuni de salvare din secolul XXI”

Publicat:
0
1 live

Un alt treilea muncitor a fost scos în viață dintr-un tunel la zece zile după inundațiile devastatoare care au lovit Nepalul și Tibetul, ceea ce le dă noi speranţă echipelor de salvare care continuă căutările.

Salvatorii au scos un al treilea supravieţuitor din tunel.
Salvatorii au scos un al treilea supravieţuitor din tunel. Foto: Facebook-BhutanX via Victor Paudel

Un al treilea supraviețuitor a fost găsit în viață într-un tunel din zona afectată de inundații, a anunțat armata nepaleză sâmbătă, 5 septembrie. Muncitorul, de naționalitate chineză, a rezistat zece zile în subteran, în condițiile în care echipele de intervenție continuă să caute persoane dispărute în mai multe proiecte hidroenergetice din Nepal, relatează buthanX.

Muncitorul a fosr scos în viaţă, după 10 zile de la inundaţii.
Muncitorul a fosr scos în viaţă, după 10 zile de la inundaţii. Foto: Facebook-BhutanX via Victor Paudel

Salvarea acestuia vine după ce, cu o zi înainte, doi muncitori nepalezi, Sanjay Shah și Kabir Maharajan, au fost scoși în viață din tunelul hidrocentralei Trishuli 3A.

Inginerul și geologul australian Arnold Dix, chemat de autoritățile nepaleze pentru a oferi consultanță în operațiunea de la Trishuli 3A, spunea că faptul că aceştia au fost găsiţi în viață le oferă echipelor sa salvatori motive în plus să continue.

„După mai bine de o săptămână, toată lumea este epuizată, dar acest lucru ne stimulează să depunem eforturi și mai mari și ne oferă acum și o direcție clară privind modul în care am putea aborda alte operațiuni de salvare în alte locații. Acum avem dovada că oamenii pot supraviețui atât de mult timp”, a declarat acesta.

Acum, recuperarea celui de-al treilea supraviețuitor, găsit după zece zile de la dezastru, întărește această speranță în ţara atât de greu încercată în aceste zile.

Salvatorii sapă în mai multe tuneluri

Zeci de salvatori nepalezi lucrează fără întrerupere de aproximativ o săptămână în mai multe tuneluri acoperite de ape, noroi și resturi, lor alăturându-li-se specialiști din India, China și Coreea de Sud.

Echipele caută persoane dispărute pe mai multe șantiere unde se construiesc centrale hidroelectrice și baraje, după ce aproximativ 30 de proiecte hidroenergetice au fost avariate în urma dezastrului.

La Trishuli 3A, operațiunea a fost complicată încă de la început, pentru că salvatorii a trebuit mai întâi să identifice amplasamentul exact al centralei și apoi să stabilească prin care dintre tuneluri ar putea ajunge la persoanele prinse în subteran.Rocile de dimensiunea unei maşini au blocat accesul, iar echipele au folosit explozibili pentru a putea înainta.

Inginerul și geologul australian Arnold Dix a explicat faptul că această metodă prezintă riscuri, deoarece o explozie poate pune în pericol oamenii aflați de cealaltă parte a rocii.

Imagini emoționante din Nepal: O fetiță de șase ani, salvată după ce a stat trei zile și trei nopți sub noroi în urma viiturilor

Când au ajuns la tunel, salvatorii au găsit galeria inundată. Au săpat un șanț de urgență pentru a evacua apa și se temeau că muncitorii din interior s-ar fi putut îneca înainte să ajungă la ei.

Vineri dimineață, însă, la aproximativ 50 de metri adâncime, echipele au auzit o voce slabă. Salvatorii au strigat: „Nu intrați în panică, venim să vă salvăm”, iar din interiorul tunelului au primit răspunsul: „OK.”

Cu o zi în urmă, alţi doi muncitori au fost scoşi în viaţă din tunelul Trishuli 3A.
Cu o zi în urmă, alţi doi muncitori au fost scoşi în viaţă din tunelul Trishuli 3A. Foto: Captură Video

După ce cei doi muncitori au fost scoși la suprafață în viaţă, Arnold Dix a declarat: „Acesta este un adevărat triumf pentru oameni și pentru umanitate”.

„Una dintre cele mai mari operațiuni de salvare din secolul XXI”

Echipele de salvatori continuă să caute persoane care ar putea fi prinse în subteran, în timp ce misiunile pun în pericol chiar viața salvatorilor.

În cazul tunelului Trishuli 3A, se credea că aproximativ 40 de muncitori ar putea fi încă blocați în interior. Dacă există acumulări de apă în fața echipelor și acestea sparg roca, salvatorii riscă să fie surprinși de apă. În același timp, pentru că tunelurile se află sub nivelul câmpiei inundabile, apa poate pătrunde și din spatele lor.

„Viețile membrilor echipei sunt în pericol chiar acum și, dacă nu reușesc să iasă la timp, se vor îneca. Adică, nu e vorba de un exercițiu, asistăm la una dintre cele mai mari operațiuni de salvare din secolul XXI”, a punctat specialistul.

Bilanțul catastrofei continuă să crească

În timp ce salvatorii găsesc oameni în viață după zile întregi petrecute în subteran, bilanțul catastrofei rămâne unul extrem de grav.

La 5 septembrie, bilanțul provizoriu ajunsese la 1.280 de morți: 1.259 în Nepal și 21 în regiunea chineză Tibet. Alte 5.624 de persoane erau date dispărute.

În Nepal, autoritățile raportaseră cu o zi înainte 1.294 de decese și 5.053 de persoane dispărute, dintre care 583 de cetățeni străini, astfel că datele privind bilanțul sunt încă în curs de actualizare și diferă în funcție de momentul raportării.

„Nu mai am speranță, dar nu pot renunța”. A împrumutat 13 dolari și a pornit în căutarea fiului dispărut în inundațiile din Nepal

În partea chineză a frontierei, guvernul de la Beijing a anunţat pe 5 septembrie 31 de morți și 531 de persoane dispărute, dintre care 261 de cetățeni străini.

Operațiunile beneficiază și de sprijin internațional. Treizeci și opt de oficiali australieni, specialiști în intervenții în caz de dezastre și lucrători umanitari se află pe teren în Nepal pentru a ajuta la căutare, salvare și operațiunile de ajutorare.

O echipă australiană de intervenție în caz de dezastre, formată din 15 persoane și specializată în utilizarea dronelor, a ajuns la Kathmandu târziu în noaptea de vineri. Alți șapte specialiști în identificarea victimelor dezastrelor, din cadrul poliției federale australiene, urmau să plece spre Nepal chiar în cursul acestei zile.

Pentru echipele aflate încă în teren, găsirea celui de-al treilea supraviețuitor oferă un motiv în plus pentru continuarea căutărilor, chiar dacă fiecare oră petrecută în subteran face operațiunea mai dificilă și mai riscantă.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite