Israelul acuză Spania că se află „de partea greșită a istoriei”, după refuzul privind bazele militare operate comun cu SUA
0Israel a criticat dur refuzul guvernului spaniol de a permite Statelor Unite să utilizeze bazele militare operate în comun pe teritoriul Spaniei pentru atacuri împotriva Iranului, acuzându-l pe premierul spaniol Pedro Sánchez că ar fi „de partea greșită a istoriei”, scrie The Guardian.

Sánchez a condamnat explicit „acțiunile militare unilaterale” ale SUA și Israelului împotriva Iranului, avertizând că acestea contribuie la „un ordin internațional mai ostil și mai instabil”. Criticile sale au fost întărite de decizia guvernului său de a nu permite SUA să folosească bazele militare din Rota și Morón pentru atacurile în curs împotriva Iranului.
Într-o postare pe rețeaua X, ministrul israelian de externe Gideon Sa’ar l-a acuzat luni seara pe Sánchez — un critic ferm al modului în care Israelul duce războiul din Gaza — că face jocul organizațiilor teroriste și al regimurilor opresive.
„Mai întâi, Hamas i-a mulțumit lui Sánchez”, a scris Sa’ar. „Apoi houthiții i-au mulțumit lui Sánchez. Acum Iranul îi mulțumește. Asta înseamnă să fii de partea «corectă» a istoriei?”.
Sa’ar a redistribuit și criticile senatorului republican american Lindsey Graham, care a scris: „Actualul guvern din Spania devine etalonul unei conduceri europene lamentabil de slabe, care și-a pierdut busola morală, aparent reticentă în a condamna regimul terorist din Iran și având doar critici la adresa Statelor Unite”.
Sâmbătă, Sánchez a declarat că ofensiva lui Donald Trump și Benjamin Netanyahu face lumea mai instabilă și a cerut o soluție politică durabilă pentru conflict.
El a revenit asupra temei într-un discurs susținut duminică la Barcelona: „Astăzi, mai mult ca oricând, este vital să ne amintim că poți fi împotriva unui regim urât - așa cum este societatea spaniolă în ansamblu față de regimul iranian - și, în același timp, împotriva unei intervenții militare nejustificate și periculoase, care este în afara dreptului internațional”.
Aceeași situație a avut loc și în Marea Britanie, unde premierul Keir Starmer nu a permis iniţial forţelor americane să utilizeze baza aeriană de pe insula Diego Garcia, din Oceanul Indian, pentru a executa lovituri asupra Iranului.
Ulterior, Starmer a spus că acceptă solicitarea de folosire a lor pentru orice „lovituri defensive” pe care SUA vor să le execute împotriva unor ţinte iraniene.
Cu toate acestea, președintele Donald Trump s-a declarat „foarte dezamăgit” de refuzul inițial al Marii Britanii.
„Nu a fost deloc de ajutor… Nu m-am gândit niciodată că voi vedea asta din partea Regatului Unit (…) Este o lume diferită, un tip de relație mult diferit față de cel pe care l-am avut înainte”, a afirmat Trump.























































