Ce nu știi despre bolile pentru care există vaccin. Afecțiunea cu risc de deces la 1 din 10 pacienți, chiar și cu tratament

Sunt boli despre care am auzit, pe care unele persoane le consideră banale. În cazul unora, rata de deces este însă foarte mare. Pot fi prevenite prin vaccinare, doar că mulți copii ajung să se îmbolnăvească până să atingă vârsta recomandată pentru administrarea vaccinului, din cauza ratei din ce în ce scăzute de imunizare.

Moda refuzului la vaccinare, care pune deja în pericol populația prin scăderea îngrijorătoare a ratei de imunizare, se manifestă în România de peste un deceniu și jumătate. Ce se întâmplă dacă nu se vaccinează un număr suficient de mare de persoane este creșterea probabilității ca boala să se răspândească de la om la om, adică nu se mai ajunge la „imunitate colectivă” sau „imunitate de grup”.

Uneori vaccinul se refuză pe motiv că în cazul anumitor boli nu s-au mai înregistrat îmbolnăviri de foarte mult timp, prin urmare nu există risc. Alteori este teama de reacțiile adverse. Există, din ce în ce mai multe cazuri, și refuzuri justificate doar de faptul că alte persoane din anturaj au făcut la fel.

Adulții decid pentru copii în privința administrării vaccinului, iar adesea copiii sunt cei mai vulnerabili și cad pradă efectelor ratei scăzute de vaccinare.

Un bolnav de rujeolă poate infecta între 12 și 18 persoane

Cu un an în urmă, UNICEF atrăgea atenția că în regiunea OMS/ Europa s-a atins cel mai mare număr de cazuri de rujeolă din ultimii 25 de ani. Cazurile de rujeolă, în scădere după 1997, cu cel mai mic nivel în 2016, au început să crească îngrijorător în anii următori. În perioada epidemiei de COVID-19 rata de vaccinarea scăzut semnificativ, astfel că anii 2023 și 2024 au fost ani puternici de creștere a numărului cazurilor de rujeolă. România raportase cel mai mare număr de cazuri în regiune pentru anul 2024 - 30.692 de cazuri, urmată de Kazahstan - 28.147 de cazuri.

Conform informațiilor Institutului Național de Sănătate Publică, în 2024 la nivel global au fost înregistrate 95.000 de decese din cauza rujeolei, în special în rândul copiilor nevaccinați sau cu schemă incompletă cu vârsta sub 5 ani. Tot INSP, citând date furnizate de Portalul European de Informații despre vaccinare, mai precizează că o persoană bolnavă de rujeolă infectează la rândul ei alte între 12 și 18 persoane.

Cum se întâmplă în cazul altor boli transmisibile? O persoană bolnavă de oreion poate infecta în medie alte 4-7 persoane, un bolnav de tuse convulsivă poate infecta între 12 și 17 persoane, iar un bolnav de difterie sau rubeolă poate infecta în medie 6-7 persoane din anturaj.

Vaccinul pentru rujeolă, disponibil în România din 1979

Rujeola este, așadar, una dintre cele mai contagioase boli, funcționând ca un „indicator sensibil al lacunelor de imunizare populațională”, arată INSP, în cuprinsul materialelor de pe site-ul propriu prezentate în cadrul Campaniei Naționale „Copil vaccinat = Copil protejat”.

Conform datelor OMS, în anul 2024, 84% dintre copii au primit 1 doză de vaccin rujeolic până la a doua aniversare, iar 76% dintre copii au primit 2 doze. Până la sfârșitul anului 2024, 191 de state membre au inclus o a doua doză de vaccin împotriva rujeolei în programele lor naționale de imunizare.

 „În România, imunizarea împotriva rujeolei a început în anul 1979  iar în prezent se realizează prin administrarea vaccinului combinat rujeolă–rubeolă–oreion (ROR), introdus în calendarul național de vaccinare în anul 2004”, arată INSP. După introducerea vaccinului, rata de acoperire vaccinală în țara noastră s-a menținut constant peste 95%, pragul recomandat de OMS pentru prevenirea transmiterii bolii. Scăderea a început, în schimb, să se înregistreze începând cu anul 2010, ajungând în 2024 la doar 80,8% pentru prima doză și la 69,4% pentru a doua doză de vaccin ROR. „Această tendință descendentă este pusă, parțial, pe seama reducerii încrederii populației în beneficiile vaccinării, reflectată prin creșterea numărului de refuzuri parentale privind vaccinarea copiilor”, potrivit instituției de sănătate publică.

În doi ani, 2023 și 2024, în țara noastră au fost înregistrate 27.234 de cazuri, dintre care 22 soldate cu decese (5 în Municipiul București, 4 în județul Brașov, 3 în județul Giurgiu, 2 în județul Argeș, 2 în județul Iași, 1 în județul Mureș, 1 în județul Sibiu, 1 în județul Buzău, 1 în județul Constanța, 1 în județul Alba și 1 în județul Ialomița). Doar în luna decembrie 2024 au fost notificate 1.003 cazuri, cele mai multe dintre acestea provenind din județele Neamț (382), Suceava (94) și Constanța (75).

Nu există tratament specific pentru rujeolă

Pentru „banala” rujeolă există vaccin, în prezent refuzat de foarte mulți părinți, dar nu există tratament specific. „Îngrijirea bolnavilor ar trebui să se concentreze pe ameliorarea simptomelor și pe prevenirea complicațiilor”, spun specialiștii.

Iar lista complicațiilor este lungă: infecții ale urechii (otită medie acută); infecții oculare; probleme severe de respirație, inclusiv pneumonie (pneumonie rujeoloasă); encefalită (o infecție care provoacă inflamarea creierului și potențiale leziuni ale creierului); diaree severă și deshidratare asociată; orbire.

„Majoritatea deceselor cauzate de rujeolă sunt legate de complicațiile bolii. Dacă o femeie se îmbolnăvește de rujeolă în timpul sarcinii, acest lucru poate fi periculos pentru mamă și poate duce la nașterea prematură a bebelușului ei cu o greutate mică la naștere”, menționează specialiștii.

Complicațiile sunt cele mai frecvente la copiii sub 5 ani și la adulții peste 30 de ani. „Sunt mai probabile la copiii care sunt subnutriți, în special cei cu deficit de vitamina A sau cu un sistem imunitar slăbit din cauza infecției HIV sau a altor boli. Rujeola slăbește sistemul imunitar și poate face organismul „să uite” cum să se protejeze împotriva infecțiilor, lăsând copiii extrem de vulnerabili”, mai spun medicii. 

Pacienții diagnosticați cu rujeolă, fie adulți, fie copii, ar trebui să primească două doze de suplimente cu vitamina A, cu o pauză de 24 de ore între doze pentru a preveni leziunile oculare și orbirea, sau chiar decesul.

„Rujeola este o boală gravă. Vaccinarea este cea mai bună modalitate de a obține imunitate împotriva rujeolei. (...) Vaccinul ROR este un vaccin combinat care asigură protecție împotriva a trei boli cu o singură înțepătură, având un istoric de siguranță excelent. Vaccinarea ROR nu crește riscul de a dezvolta autism”, se mai menționează în materialele din cadrul campaniei.

Cele mai expuse persoane sunt cele nevaccinate sau vaccinate dar care nu au dezvoltat imunitate. Dintre acestea, copiii mici nevaccinați și femeile însărcinate prezintă cel mai mare risc de complicații severe ale rujeolei. Copiii cu malnutriție sau alte cauze ale unui sistem imunitar slab au cel mai crescut risc de deces din cauza rujeolei.

Cinci decese cauzate de „tusea măgărească” în 2025

O altă boală prevenibilă prin vaccinare este tusea convulsivă, produsă de bacteria Bordetella pertussis. Și în cazul acestei boli rata de refuz la vaccinare a crescut. În 2025, conform datelor INSPP, în România au fost înregistrate 2.862 cazuri de tuse convulsivă, dintre care 5 decese (1 în municipiul București, 1 în județul Iași, 1 în județul Brașov, 1 în județul Alba și 1 în județul Suceava).

La început, simptomele tusei convulsive nu dau prea mari semne de îngrijorare. Debutează cu rinoree sau nas înfundat, tuse ușoară, ocazională. Continuă în schimb cu apnee (întreruperi ale respirației) și cianoză (colorarea pielii în albastru). „După 1-2 săptămâni de la apariția primelor simptome, copiii vor dezvolta episoade de tuse intensă, manifestate prin accese de tuse frecvente care se succed rapid. După accesul de tuse urmează un efort inspirator însoțit de un zgomot șuierat, ascuțit. În timpul accesului de tuse copilul poate deveni cianotic. Un astfel de episod de tuse poate fi urmat și de un episod de vărsătură. Accesele de tuse apar mai frecvent noaptea, putând ajunge în medie până la 15 accese/24 de ore. Între accesele de tuse starea generală este relativ bună, fără prezența semnelor de boală. Această etapă a bolii durează de obicei între 1-6 săptămâni, persistând uneori până la 10 săptămâni”, arată specialiștii.

Trebuie menționat că tusea convulsivă poate afecta persoane de orice vârstă, iar îmbolnăvirea, deși boala se transmite pe cale respiratorie, poate surveni în orice perioadă a anului, însă este mai frecventă vara și toamna. În prezent, grupele de vârstă cu cele mai multe cazuri de tuse convulsivă diagnosticate sunt sugarii sub un an și copiii cu vârsta cuprinsă între 10 și 20 de ani. „Toți cei care nu sunt vaccinați împotriva tusei convulsive cu numărul recomandat de doze de vaccin sunt expuși riscului de infectare, indiferent de vârstă”, indică INSP.

Printre complicațiile tusei convulsive se numără: pneumonia, leziunile pulmonare extinse, encefalită etc. și chiar deces. Trecerea prin boală nu oferă imunitatea permanentă, astfel explicându-se reîmbolnăvirea anumitor pacienți.

În România se administrează vaccin împotriva tusei convulsive de peste 75 ani (din 1960). infecția poate să apară și după vaccin, însă form aclinică va fi mai ușoară. Schema de vaccinare a copiilor împotriva tusei convulsive presupune vaccinarea cu trei doze de vaccin hexavalent DTPa-VPI-HB-Hib, administrate la vârsta de 2, 4 și 11 luni, urmate de un prim rapel la vârsta de 5-6 ani și un al doilea rapel la 14 ani. După această vârstă este necesar un rapel din 10 în 10 ani.

„În cazul femeilor gravide, pentru a se maximiza transferul pasiv de anticorpi către făt, acestea ar trebui să se vaccineze împotriva tusei convulsive începând cu săptămâna 27 de sarcină. Adolescenții și adulții sunt o sursă importantă de agent patogen pentru sugar. Persoanele sunt contagioase în timpul fazei de debut a bolii și în primele două săptămâni ale fazei paroxistice (aproximativ 21 de zile)”, se mai menționează pe site-ul INSP.

Boala în care poate să apară complicația „gât de taur”

Una dintre bolile transmisibile foarte grave, dar care pot fi prevenite prin vaccinare, este difteria.

Este cauzată de bacteria Corynebacterium diphtheriae (în unele cazuri și de Corynebacterium ulcerans sau pseudotuberculosis) care se localizează cel mai frecvent la nivelul mucoasei gâtului și a căilor respiratorii superioare sau la nivel cutanat, producând o toxină ce determină manifestări sistemice, fiind afectate și alte organe.

Pacienții pot avea simptome sau nu, însă și pacienții care nu prezintă semne, odată infectați, pot da boala mai departe.

„Aproximativ 1 din 10 pacienți cu difterie respiratorie decedează, chiar și cu tratament. Persoanele nevaccinate care au intrat în contact direct cu o persoană infectată sunt expuse riscului de îmbolnăvire. Bacilul difteric se transmite prin picături respiratorii, de la persoane infectate sau purtătoare ale bacteriei, în special prin tuse sau strănut”, arată specialiștii.

În cazul în care boala afectează pielea, bacteria se poate transmite prin contactul cu plăgile sau leziunile unei persoane infectate.

„Difteria poate fi tratată cu antitoxina difterică și cu antibiotice. Persoanele care locuiesc împreună cu bolnavi de difterie pot primi un tratament preventiv cu antibiotice”, se mai precizează pe site-ul INSP.

Vestea bună este că vaccinul eficient și vaccinarea susținută au redus până aproape la dispariție cazurile în Europa sau la nivel global.

Difteria poate fi respiratorie sau cutanată. Cea respiratorie se manifestă ca o infecție a căilor respiratorii, cu dureri în gât și febră mică în primele zile ale bolii. În cazurile ușoare de boală nu vor apărea alte simptome, arată specialiștii. Când însă se agravează, se va forma o membrană densă, fie local, de exemplu numai pe amigdale sau faringe, fie pe o arie extinsă a căilor respiratorii ale persoanei infectate. „În cazurile mai grave, gâtul pacientului crește foarte mult în volum, căpătând un aspect de <<gât de taur>>”, mai menționează INSP.

Difteria cutanată se manifestă cu ulcerații pe piele, leziuni acoperite de o membrană gri care nu se vindecă. „Această formă de boală este mai frecventă în regiuni cu nivel socio-economic scăzut, la persoanele fără adăpost sau la persoanele care utilizează droguri injectabile”, arată specialiștii în sănătate publică.

Riscul foarte mare de deces, care apare la de 1 din 10 pacienți, chiar și cu instituirea tratamentului adecvat, are la bază afectarea cardiacă. În cursul bolii, se eliberează toxina difterică în sistemul circulator și în țesuturi, iar acest lucru poate duce la leziuni extinse ale organelor (inimă, rinichi, sistem nervos).

Bacteria difterică se transmite simplu, prin picături respiratorii, de la persoane infectate sau purtătoare ale bacteriei difterice, în special prin tuse sau strănut. Dacă boala este localizată la nivelul pielii, ea se poate transmite prin contactul cu leziunile cutanate ale unei persoane infectate. Persoanele cu difterie netratată pot fi contagioase până la patru săptămâni, iar persoanele purtătoare ale bacteriilor difterice pot fi contagioase o perioadă și mai îndelungată, chiar dacă nu au niciun fel de simptome.

Printre factorii de risc pentru difterie se numără și călătoriile în zonele afectate de difterie, contactul direct cu bovine și consumul de produse lactate crude. Persoanele nevaccinate care au intrat în contact direct cu o persoană infectată sunt expuse riscului de difterie.

Vaccinarea împotriva difteriei se face în combinație cu alte vaccinuri care asigură protecție împotriva unor boli precum tetanosul, tusea convulsivă, poliomielita, infecțiile cu Haemophilus influenzae tip B, hepatită B. „Ca urmare a vaccinării susținute, boala a fost eliminată sau controlată cu succes în multe regiuni ale lumii. Totuși, pot să apară din nou cazuri de difterie dacă ratele de acoperire vaccinală scad sub nivelul optim la care boala poate fi prevenită”, mai arată sursa citată.

Infecția virală care afectează sistemul nervos. Paralizia este ireversibilă

O altă boală gravă, în care astăzi puțină lume mai crede, iar asta pentru că prin vaccinare a fost aproape eradicată, este poliomielita - o infecție virală care afectează în principal sistemul nervos. Virusul se transmite prin contaminarea mâinilor, ustensilelor, alimentelor și apei cu materii fecale de la o persoană infectată și mai rar prin picături respiratorii sau aerosoli. Înainte de introducerea vaccinării în masă, poliomielita era una dintre principalele cauze de paralizie și deces la copii.

Pentru ea nu există niciun tratament specific disponibil, cazurile fiind gestionate prin tratarea simptomelor.

„Paralizia în poliomielită este ireversibilă, tratamentul ajutând doar la îmbunătățirea mobilității”, arată specialiștii INSP.

„În anul 1988, Adunarea Mondială a Sănătății a adoptat Inițiativa globală pentru eradicarea poliomielitei. Programele de vaccinare la scară largă au reușit să elimine poliomielita sălbatică din majoritatea regiunilor lumii, iar eforturile continuă pentru a opri transmiterea bolii în puținele țări în care mai persistă. Vaccinarea este esențială în lupta împotriva poliomielitei, iar obiectivul este de a obține o lume fără poliomielită”, mai indică specialiștii în sănătate publică.

Ca și în cazul difteriei, mulți dintre pacienți nu prezintă niciun simptom. În fapt, aproximativ 70% din persoanele infectate cu virusul poliomielitic nu au niciun simptom, iar aproximativ 25% au doar simptome ușoare (de exemplu febră, dureri de cap, vărsături și diaree). Paralizia, cea mai temută complicație, care începe cu simptome de meningită, urmate de dureri musculare severe și de pierderea senzației și mobilității în diferite părți ale corpului, apare la mai puțin de 1% din totalul infecțiilor și poate duce la invaliditate permanentă și deces.

„Dintre persoanele care suferă de paralizie, decesul survine la 5-15% din cazuri prin afectarea mușchilor respiratori, iar două treimi prezintă slăbiciune permanentă. În cazuri rare, virusul poliomielitic poate cauza inflamația creierului”, mai menționează specialiștii.

Copiii sub cinci ani, nevaccinați, sunt cei mai expuși riscului de infecție.

La risc crescut sunt persoanele care locuiesc/călătoresc în zonele cu circulație a virusului poliomielitic și cu densitate mare a populației, infrastructură deficitară a serviciilor medicale, condiții sanitare precare, incidența mare a bolilor care cauzează diaree, nivelul redus de acoperire vaccinală împotriva poliomielitei.

În prezent, în România este disponibil vaccinul poliomielitic inactivat (VPI), administrat injectabil, vaccinarea făcând parte din programele de vaccinare de rutină a copiilor din statele membre ale Uniunii Europene. VPI poate fi administrat ca monovaccin sau în combinație cu alte vaccinuri (de exemplu difteric, tetanic, pertussis, hepatitic B și Haemophilus influenzae de tip B).

Virusul care stă la baza multor forme de cancer

Un virus care se răspândește cu ușurință prin contactul piele pe piele în timpul activității sexuale cu o altă persoană infectată este Human Papilloma Virus (HPV). Infecția cu HPV este una dintre cele mai frecvente infecții cu transmitere sexuală, iar riscul de a contracta o infecție cu HPV de-a lungul vieții este de 70-90%. Pe de altă parte, este singurul virus care poate determina dezvoltarea anumitor tipuri de cancere pentru care există prevenirea prin vaccinare.

Cancerul de col uterin este unul dintre elle, fiind al 2-lea cel mai frecvent cancer după cancerul de sân la femeile cu vârsta cuprinsă între 15 ani și 44 de ani.

În România, vaccinul împotriva HPV este gratuit pentru persoanele de ambele sexe cu vârsta ≥11 ani şi <27 de ani și compensat 50% pentru persoanele de sex feminin cu vârsta ≥27 de ani și <46 de ani.

Vestea bună este că se observă și în România o creștere a interesului pentru vaccinarea anti-HPV, pe lângă cancerul de col uterin infecția cu HPV putând fi asociată și cu dezvoltarea altor cancere: cancere ale organelor genitale masculine (de penis) sau feminine (de vagin sau vulvă), cancere de anus, dar și ale regiunii orofaringiene (cancere ale gurii, ale corzilor vocale).

În acest moment sunt identificate peste 200 de tipuri de HPV, dintre care peste 40 infectează tractul genital. Serotipurile HPV 16 și 18 sunt cele două serotipuri oncogene primare responsabile pentru 71% dintre cancerele de col uterin. Serotipurile HPV 31, 33, 45, 52 și 58 sunt responsabile împreună pentru 18% dintre cancerele de col uterin în timp ce doar 11% dintre cancerele de col uterin au alte cauze.

Infecția nu dă simptome, este tranzitorie, așa că cei mai mulți oameni nu vor ști că sunt infectați. De la momentul infectării cu HPV și până la apariția cancerului de col uterin trec în general 15-20 de ani, simptomele – dintre care cele mai frecvente sunt: sângerări vaginale neregulate sau sângerări după actul sexual, dureri de spate, la nivelul picioarelor sau pelvine, oboseală, pierderea în greutate, pierderea poftei de mâncare, disconfort vaginal sau scurgere mirositoare, durere la contactul sexual - apărând în stadii avansate ale bolii. Tot în formele avansate de boală pot apărea: anemie severă, insuficiență renală, fistule, limfedem.