Secretarul de stat al MAE, Bogdan Aurescu, la bordul portavionului american USS George H.W. Bush

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Portavionul american USS George H. W Bush
Portavionul american USS George H. W Bush

Pe fondul crizei din Ucraina, Bogdan Aurescu, secretar de stat pentru afaceri strategice din Ministerul român de Externe  s-a aflat miercuri pe portavionul USS George H.W. Bush, aparţinând forţelor navale ale SUA, aflat în Marea Mediterană.

Potrvit unui comunicat al MAE,vizita demnitarului român „s-a înscris pe linia aprofundării cooperării româno-americane în domeniul securităţii şi apărării, subsumate Parteneriatului Strategic dintre România şi Statele Unite ale Americii. Dinamica acestei cooperări, adaptate la evoluţiile la nivel internaţional, reflectă angajamentul puternic al celor două ţări faţă de valorile comune euro-atlantice“.

Potrivit MAE, în discuţiile cu oficialii militari americani, „secretarul de stat pentru afaceri strategice Bogdan Aurescu a evidenţiat importanţa proiectelor comune derulate cu SUA pentru securitatea şi stabilitatea în Europa, inclusiv în regiunea Mării Negre“.

Astfel, participarea României la proiectul apărării antirachetă, precum şi facilitarea, în 2014, pe teritoriul României, a operaţiilor de transport multimodal al resurselor materiale şi umane aparţinând Guvernului SUA dinspre şi către Afganistan, în sprijinul operaţiei NATO International Security Assistance Force şi operaţiei Enduring Freedom, reprezintă contribuţii semnificative ale ţării noastre atât în planul relaţiilor România-SUA, cât şi în planul mai amplu al securităţii Alianţei Nord-Atlantice şi Aliaţilor, se mai arată ân comunicatul MAE.

Portavionul USS George H. W. Bush, care a sosit de săptămâna trecută în portul Pireu, face parte din clasa Nimitz, are peste 300 de metri lungime şi poate avea peste 80 de avioane de lupta la bord. Având propulsie nucleara şi atingând la o viteză de peste 30 de noduri, nava are la bord aproximativ 5000 de persoane.

 

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite