Roberta Metsola: Locul Rep. Moldova este în UE. Când ar putea fi lansate negocierile de aderare
0Președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, a apreciat că locul Republicii Moldova este în blocul comunitar și și-a exprimat speranța că negocierile de aderare vor fi lansate chiar din acest an.

Șefa Legislativului UE s-a declarat totodată impresionată de modul în care Republica Moldova a răspuns la recomandările formulate de Comisia Europeană și cum avansează în îndeplinirea acestora.
Roberta Metsola a făcut aceste aprecieri cu ocazia summitului Comunității Politice Europene, organizat joi de Republica Moldova.
„Suntem aici pentru a da dovadă de sprijin pentru Republica Moldova, pentru Ucraina şi pentru toată comunitatea europeană. Avem provocări comune de securitate, energie şi conectivitate pe care le putem aborda doar prin intermediul acţiunilor comune”, a declarat șefa Parlamentului European.
Acest summit este totodată un angajament al comunităţii europene, care rezultă din momentul din care Republica Moldova a devenit stat candidat pentru aderarea la UE, a subliniat ea.
Republica Moldova găzduieşte joi cel de-al doilea summit al Comunităţii Politice Europene, la care sunt invitaţi să participe aproximativ 50 de preşedinţi, prim-miniştri şi oficiali de rang înalt europeni. Summitul are loc la Castelul Mimi din localitatea Bulboaca, situată la aproximativ 35 de kilometri de Chişinău şi aproximativ 20 de kilometri de graniţa cu Ucraina, transmite agenția de presă Moldpres, preluată de Agerpres.
Roberta Metsola a călătorit de la București la Chișinău împreună cu președintele Klaus Iohannis.
„Din București până în Republica Moldova, cu Roberta Metsola pentru o întâlnire importantă a familiei europene, unite în jurul valorilor sale. Este un moment oportun pentru a arăta că Republica Moldova nu este singură și că Uniunea Europeană susține cetățenilor Republicii Moldova în îndeplinirea aspirațiilor lor europene de drept”, a transmis președintele român pe Twitter.