Iohannis și Metsola, în același avion, spre summit-ul din Moldova: UE susține îndeplinirea aspirațiilor europene ale Chișinăului

0
Publicat:

Președintele României și șefa Parlamentului European merg în același avion spre summit-ul CPE din apropierea Chișinăului, unde zeci de lideri se văd să discute despre probleme europene și să dea un semnal de sprijin pentru Republica Moldova și Ucraina.

Klaus Iohannis și Roberta Metsola. șefa PE FOTO Twitter KWI
Klaus Iohannis și Roberta Metsola. șefa PE FOTO Twitter KWI

Din București până în Republica Moldova, cu Roberta Metsola pentru o întâlnire importantă a familiei europene, unite în jurul valorilor sale. Este un moment oportun pentru a arăta că Republica Moldova nu este singură și că Uniunea Europeană susține cetățenilor Republicii Moldova în îndeplinirea aspirațiilor lor europene de drept”, a transmis Klaus Iohannis pe Twitter.

Republica Moldova găzduieşte joi cel de-al doilea summit al Comunităţii Politice Europene (CPE), la care sunt invitaţi să participe aproximativ 50 de preşedinţi, prim-miniştri şi înalţi oficiali europeni. Summitul va avea loc la Castelul Mimi din satul Bulboaca, raionul Anenii Noi, situat la aproximativ 35 de kilometri distanţă de Chişinău. 

Potrivit Reuters, reuniunea celor 47 de state, inclusiv 27 membre ale UE la un castel din Republica Moldova va atinge o serie de probleme strategice și va lansa o nouă misiune de parteneriat UE, dar accentul va fi pus pe un moment simbolic de unitate lângă Ucraina.

„Dacă stai la Moscova și vezi 47 de țări care se întâlnesc în vecinătatea ta imediată sau apropiată, acesta este un mesaj important”, a declarat un oficial UE reporterilor înainte de summit-ul care va avea loc la 40 km distanță de capitala Chișinău.

„Campioană” la primirea de refugiați ucraineni

Situată între Ucraina și România, care este membră NATO, Republica Moldova, cu 2,5 milioane de oameni, a primit mai mulți refugiați ucraineni pe cap de locuitor decât orice altă țară, în timp ce prețurile alimentelor și ale energiei au crescut mult ca urmare a războiului. 

Guvernul de la Chișinău a acuzat Moscova că încearcă să destabilizeze țara preponderent vorbitoare de limbă română, folosind influența sa asupra mișcării separatiste din Transnistria, unde populația este preponderent vorbitoare de limbă rusă.

Cea de-a doua întâlnire a Comunității Politice Europene (CPE), summit creat de președintele francez Emmanuel Macron, va aborda probleme, precum securitatea cibernetică și cea energetică. De asemenea, va oferi o oportunitate pentru discuții despre tensiunile de pe continent, de la Azerbaidjan și Armenia până la recentele ciocniri din nordul Kosovo.

Se întâmplă în timp ce Kievul se pregătește pentru o contraofensivă, folosind arme occidentale recent achiziționate, pentru a încerca să-i alunge pe ocupanții ruși de pe teritoriul ocupat sau ceea ce Moscova numește o operațiune militară specială pentru a proteja vorbitorii de limbă rusă.

Ambițiile UE ale Chișinăului

Republica Moldova, la fel ca Ucraina, a aplicat anul trecut să adere la Uniunea Europeană, la scurt timp după începutul războiului, iar Chișinăul intenționează să folosească summit-ul pentru a prezenta reformele și a convinge liderii să deschidă cât mai curând posibil discuțiile de aderare.

„Pentru noi, prezența a 50 de lideri în Moldova este o piatră de hotar... este cel mai mare eveniment de politică externă pe care Moldova l-a găzduit vreodată. Este modul nostru de a ne ancora viitorul în Europa și în UE. Este modul nostru de a accelera procesul de aderare la UE”, a declarat Olga Roșca, consilierul pentru politică externă al președintei, Maia Sandu.

Scopul țării, a adăugat ea, este ca, în decembrie, Consiliul European să ia o decizie, astfel încât discuțiile de aderare să înceapă în 2024.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite