Merkel avertizează Marea Britanie că „va plăti un preţ” dacă va limita numărul imigranţilor din Uniunea Europeană

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Marea Britanie va plăti un preţ dacă va limita numărul imigranţilor din Uniunea Europeană după Brexit, a avertizat Angela Merkel, în ceea ce reprezintă cel mai dur mesaj de până acum al cancelarului german cu privire la costurile părăsirii blocului comunitar de către Anglia, scrie publicaţia Financial Times.

„Nu vreau să sune maliţios, dar nu poţi avea toate lucrurile pozitive şi apoi să afirmi că există o limită de 100.000 sau 200.000 de cetăţeni ai Uniunii Europene cărora le este permisă intrarea în Marea Britanie”, a declarat cancelarul german în Berlin, în urmă cu câteva zile.

„Acest lucru nu va fi acceptat. La un moment dat, va trebui să ne gândim la ce restricţii putem impune pentru a compensa pentru această măsură”, a completat Merkel. Cancelarul german a subliniat faptul că drepturile cetăţenilor europeni în Marea Britanie se află printre principalele obiective ale acestor negocieri.

Într-o serie de declaraţii sincere, cancelarul german a subliniat lista lungă a problemelor ce trebuie negociate în acest proces, de la lanţurile de aprovizionare industrială la reglementarea trecerii frontierei de către peste 250.000 de animale de companie anual, la riscul unor noi violenţe în Irlanda de Nord datorită reinstaurării unei frontiere efective.

O astfel de graniţă poate conduce la reapariţia tensiunilor dintre cele două ţări, a avertizat Angela Merkel. „Oricine poate înţelege cum aceste negocieri pot ridica probleme de război şi pace”, a subliniat aceasta. Michel Barnier, negociatorul şef al UE, a declarat că dorinţa acestuia este de a evita o „frontieră efectivă” între republica Irlandeză şi Irlanda de Nord după ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, dar a adăugat că un anumit control trebuie să existe pentru a proteja piaţa unică.

Berlinul s-a arătat îngrijorat şi de retorica anti-UE din campania electorală din Marea Britanie, ce poate tensiona atmosfera negocierilor viitoare până în punctul în care acestea pot eşua.

Angela Merkel a insistat că nu doreşte să pedepsească Marea Britanie. Dar a subliniat că aceasta nu trebuie să se aştepte la un tratament preferenţial, declaraţie ce vine pe fondul unor atacuri la adresa Uniunii Europene din partea oficialilor britanici, precum Boris Johnson, care a declarat că „UE vrea să vadă o Mare Britanie sângerând”.

Cancelarul german a avertizat asupra pericolelor în cazul în care Marea Britanie va încerca să obţină un avantaj economic prin renunţarea la normele UE de protecţie a angajaţilor şi a mediului. „Trebuie să ne gândim cum vom reacţiona atunci când peisajul competitiv se va schimba”, a subliniat Merkel.

Declaraţiile cancelarului german au venit după câştigarea alegerilor din Franţa e către Emmanuel Macron, fapt ce a alimentat speranţele unei cooperări solide Franco-Germane în sânul Uniunii Europene.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite