Video Franța, paralizată de protestele din educație: 400 de școli închise și aproape 3.000 de tineri reținuți, după extinderea manifestațiilor din licee în universități
Protestele elevilor de liceu din Franța continuă să se amplifice, determinând închiderea a sute de școli vineri, după ce manifestațiile au degenerat în acte de violență urbană. Aproape 3.000 de adolescenți au fost reținuți de la începutul protestelor, cei mai mulți în cursul zilei de joi.

UPDATE: 3.000 de liceeni arestați si 400 de școli închise
Aproximativ 400 de școli au fost închise vineri, 2 octombrie, relatează The Guardian.
Potrivit Ministerului francez al Educației, aproape 100 de unități de învățământ au fost grav avariate, iar 40 de directori de școli au fost răniți în ultimele zile.
Elevii protestează împotriva programelor școlare considerate excesiv de încărcate, a claselor supraaglomerate, a deficitului de profesori și a condițiilor dificile create de valurile de căldură din acest an. În fața escaladării tensiunilor, autoritățile au mobilizat forțe de ordine pentru a interveni în zonele afectate.
Ministerul de Interne a anunțat că aproape 3.000 de liceeni cu vârste între 15 și 18 ani au fost reținuți de la începutul protestelor, dintre care 1.949 numai în cursul zilei de joi.
Gérald Darmanin, ministrul Justiției, a cerut inițierea de acțiuni în răspundere civilă, astfel încât părinții să suporte costurile pagubelor provocate de copiii lor. De asemenea, ministrul Educației, Édouard Geffray, a făcut apel la familii să contribuie la calmarea situației, avertizând că „copiii sunt în pericol pe străzi”.
Cu toate acestea, incidentele continuă să fie raportate în mai multe orașe, inclusiv la Strasbourg și Marsilia, semn că tensiunile rămân ridicate.
Valoarea pagubelor produse în această săptămână ar putea ajunge la sute de milioane de euro, potrivit estimărilor autorităților. Numai regiunea Auvergne-Rhône-Alpes a raportat distrugeri evaluate la 25 de milioane de euro.
Există totuși prime semne de diminuare a mobilizării în unele zone. Prefectul departamentului Bouches-du-Rhône a declarat pentru BFMTV că situația de vineri este „incomparabilă” cu cea din ziua precedentă, numărul protestatarilor fiind mult mai redus. Potrivit acestuia, 11 școli din regiune sunt afectate direct de proteste, iar alte 55 au trecut temporar la cursuri online.
Guvernul francez, sub asediu. Proteste în peste 250 de oraşe: „Furia este uriașă, la fel și determinarea” / „Bogații devin și mai bogați, iar inegalitatea crește”Știrea inițială
Protestele declanșate de elevii francezi din cauza condițiilor din sistemul de educație au luat amploare și s-au transformat în confruntări violente în mai multe orașe. Aproape 2.000 de persoane au fost reținute joi, după ce manifestațiile s-au extins de la licee la universități.
Ministerul de Interne a anunțat că 1.949 de persoane au fost reținute în cursul unei singure zile, majoritatea fiind acuzate de acte de violență, inclusiv agresiuni asupra forțelor de ordine, potrivit dpa şi Reuters, citate de Agerpres.
Bilanțul include și 305 polițiști și jandarmi răniți.
Criza afectează grav activitatea școlară. Edouard Geffray, ministrul Educației, a declarat că aproximativ 400 de unități de învățământ vor rămâne închise vineri și vor desfășura cursuri exclusiv online. De la începutul mișcării de protest, 170 de elevi și 65 de angajați din sistemul educațional au fost răniți.
Serviciile de informații spun că protestele ar fi fost inițiate de extrema stângă
Din cauza escaladării tensiunilor, premierul Sebastien Lecornu a convocat o reuniune de urgență. Potrivit unor surse apropiate Guvernului, serviciile de informații au susținut că protestele ar fi fost inițiate de politicieni din zona extremei stângi, inclusiv membri ai formațiunii La France Insoumise. Acuzațiile au fost respinse de deputatul Louis Boyard.
În ciuda celor peste 600 de arestări efectuate miercuri, manifestațiile au continuat joi și s-au extins în mediul universitar. Uniunea studențească a raportat blocaje în aproximativ 30 de campusuri din întreaga țară.
În multe orașe, demonstrațiile s-au desfășurat pașnic, elevii reclamând degradarea clădirilor școlare, lipsa cadrelor didactice și supraaglomerarea claselor. În alte zone însă, protestele au degenerat în acte de vandalism și violențe.
Presa franceză a relatat despre atacuri asupra autobuzelor și stațiilor de transport public, incendieri de pubele și lansări de petarde.
În Nantes, intrarea unei școli secundare a fost cuprinsă de flăcări, iar la Marsilia a fost incendiată o autospecială de pompieri. În unele cazuri, forțele de ordine au intervenit folosind gaze lacrimogene.
Ministerul de Interne a transmis că situația a depășit cadrul unor revendicări legitime și a condamnat actele de violență care au însoțit protestele din ultimele zile.




















































