Extrema dreaptă în Europa: în ce țări nu reușește să se impună și de ce

De la Franța la Ungaria, extrema dreaptă a devenit, în ultimul deceniu, o forță politică dominantă în bună parte a Europei. Există însă și un grup de state: Irlanda, Malta, Luxemburg, Lituania sau Grecia, unde formațiunile naționaliste și xenofobe nu reușesc să se impună. Sisteme electorale orientate spre compromis, istorii naționale diferite și economii stabile explică, potrivit analiștilor, de ce extrema dreaptă rămâne, în aceste țări, un fenomen marginal.

Protest Foto: Getty Images

Unde nu câștigă teren extrema dreaptă

Într-o analiză realizată pentru platforma European Correspondent, jurnalista Laura Bader Jensen a urmărit evoluția forței acestor partide pe parcursul a trei decenii, din anii '90 până în prezent.

Folosind date combinate din baza ParlGov, platforma de cercetare The PopuList și statisticile naționale ale fiecărei țări, autoarea ajunge la o serie de concluzii generale. Potrivit analizei citate, partidele de extremă dreaptă au obținut 23,5% din voturi în cele cinci țări care au organizat alegeri parlamentare în 2025 și 23,2% în cele șapte țări care au votat în 2026, anul 2015 fiind identificat drept punctul de cotitură.

Autoarea subliniază, totuși, că există și tendințe inverse, așa cum arată exemplele Ungariei, Poloniei și Suediei, unde partide de extremă dreaptă, până de curând puternice, au înregistrat un recul semnificativ la ultimele alegeri. În cinci țări, extrema dreaptă nu are, în prezent, nicio reprezentare parlamentară sau joacă doar un rol marginal. Este vorba despre Irlanda, Malta, Lituania și Luxemburg, care au trecut deja printr-un nou ciclu electoral, precum și despre Grecia, aflată într-o perioadă electorală prelungită, cu alegeri programate pentru primăvara anului 2027.

Combinația dintre un sistem electoral orientat spre compromis și o istorie națională care nu asociază identitatea civică cu exclusivismul rasial sau cultural pare să explice, în bună măsură, dificultatea curentelor extremiste de dreapta de a câștiga teren. Un alt factor important îl reprezintă stabilitatea economică, reflectată în ritmuri ridicate de creștere și rate scăzute ale șomajului.

Zero pentru extrema dreaptă

În Irlanda, unde alegerile naționale au avut loc în noiembrie 2024, prezența extremei drepte este practic nesemnificativă. Primele trei partide, Fianna Fáil, Sinn Féin și Fine Gael, aparțin familiilor politice europene ale Centrului liberal (Renew Europe), Stângii (GUE/NGL) și, respectiv, centru-dreptei (Partidul Popular European).

Vârful fluxurilor migratorii înregistrat în perioada 2022–2024 nu a mobilizat decât câteva sute de activiști de extremă dreaptă, a căror retorică radicală a fost respinsă în bloc de întreaga clasă politică. În prezent, chiar și partidul „Unitate", care susține o poziție mai dură pe tema migrației, invocă „nevoia de compasiune față de cei care își părăsesc țara".

„Faptul că cele două partide tradiționale de Centru absorb un spectru larg de alegători populiști și conservatori nu lasă loc formațiunilor naționaliste", subliniază, într-o serie de articole publicate în Irish Times, politologul Paul Gillespie, adăugând că „identitatea națională este modelată de experiența emigrației a milioane de irlandezi și de lupta anticolonială împotriva britanicilor, nu de o tradiție autohtonistă sau de ideea superiorității rasiale". Alți analiști pun accentul mai degrabă pe dimensiunea strict electorală, explicând că opțiunile multiple permise de votul unic transferabil favorizează compromisul politic, nu confruntarea acerbă, scrie To Vima.

O tradiție bipartită și mai puternică există în Malta, unde scena politică este dominată aproape în totalitate de Partidul Laburist, de centru-stânga, și Partidul Naționalist, de centru-dreapta. Cele două formațiuni au obținut împreună 95% din voturi. „Lipsește acel tip de conducere charismatică necesară pentru ascensiunea extremei drepte, iar, în plus, nu există nemulțumire socială atâta vreme cât economia crește puternic", nota o analiză mai veche publicată de platforma Malta Today, explicând eșecul formațiunilor de extremă dreaptă din Malta.

Situația electorală nu s-a schimbat semnificativ de atunci. „Deși mulți maltezi sunt îngrijorați de fenomenul migrației, problemele pe care aceasta le generează în viața lor de zi cu zi nu sunt încă suficient de grave încât să îi determine să voteze partide mici, care nu au o poziție substanțială pe teme mai presante, precum costul vieții sau mediul înconjurător", adaugă economistul și editorialistul Frans Camilleri, de la Malta Independent.

O amprentă redusă

Prezența extremei drepte este ceva mai vizibilă, dar în niciun caz dominantă, în Luxemburg. La ultimele alegeri legislative, desfășurate în 2023, partidul ultraconservator ADR (Alternativa Reformei Democratice) — considerat de comunitatea musulmană locală drept puternic islamofob — a obținut 9,54% din voturi.

Explicația impopularității extremei drepte trebuie căutată, și în acest caz, în factori economici și politici.

Luxemburgul este sinonim cu prosperitatea și globalizarea. Venitul pe cap de locuitor al celor aproximativ 700.000 de locuitori ai ducatului este cel mai ridicat din lume: 147.000 de dolari, potrivit Băncii Mondiale. Sectorul financiar reprezintă pilonul principal al creșterii economice stabile, țara găzduind 120 de instituții financiare internaționale și fiind al doilea cel mai mare centru de fonduri de investiții din lume, după Statele Unite.

Caracterul puternic internaționalizat al economiei, alături de faptul că țara găzduiește instituții europene importante, Curtea de Justiție a UE, Secretariatul Parlamentului European, Banca Europeană de Investiții, funcționează ca un factor de respingere pentru discursurile eurosceptice. În plus, sistemul politic este dominat de trei partide moderate: Partidul Popular Creștin-Social, Partidul Socialist al Muncii și Partidul Democrat, a căror colaborare guvernamentală este, practic, o necesitate. Stabilitatea guvernamentală le permite acestor trei formațiuni să absoarbă eventualele tensiuni generate de nemulțumirile legate de migrație.

O cultură politică similară, bazată pe consens, se regăsește și în Lituania, unde guvernele rezultă din cooperarea a cel puțin trei partide. Partidul conservator Uniunea Creștin-Democrată este considerat a fi reușit să integreze cu succes vocile naționaliste, în timp ce invazia rusă a Ucrainei și sentimentul antirusesc generalizat transformă securitatea națională într-o miză comună pentru întregul spectru politic. La alegerile din 2024, cele două partide mici de extremă dreaptă — Alianța Națională și Uniunea Poporului și Dreptății — au înregistrat câștiguri modeste (4% în total), strategia lor concentrându-se nu pe tema migrației (majoritatea migranților fiind ucraineni care și-au părăsit țara din cauza războiului), ci pe valorile familiale.

Printre țările cu o extremă dreaptă slabă se numără și Grecia, potrivit rezultatelor alegerilor parlamentare din 2023. Motivul nu ține de ponderea generală relativ redusă a partidelor de extremă dreaptă, care a atins totuși 13%, ci de incapacitatea acestora de a forma un pol unitar, întrucât reprezintă curente diferite.

Este de amintit că, în parlamentul rezultat în urma celui de-al doilea tur de scrutin, din iunie 2023, au coexistat formațiunea ultraconservatoare Niki, partidul xenofob și prorus Soluția Elenă, precum și partidul Spartiații, apărut în mod surprinzător după sprijinul explicit acordat de Ilias Kasidiaris, pe atunci încarcerat, fost lider al organizației neonaziste Zorii de Aur, catalogată drept grupare infracțională. Creșterea scorurilor acestor formațiuni a fost asociată, în nordul Greciei, cu efectele de durată ale Acordului de la Prespa și cu consecințele economice ale renunțării la lignit, iar în restul țării, cu opoziția față de restricțiile impuse în perioada pandemiei și cu tema migrației. La nivel parlamentar, însă, nu s-a reușit o coordonare comună între aceste formațiuni, având în vedere intenția partidelor Niki și Soluția Elenă de a nu se asocia cu imaginea lui Kasidiaris, condamnat penal.

De atunci, apariția unor noi formațiuni la dreapta partidului aflat la guvernare, Noua Democrație, a intensificat considerabil competiția în cadrul extremei drepte elene. În prezent, este așteptată înființarea unui nou partid de către fostul premier Antonis Samaras, care urmărește să atragă electoratul tradițional al partidului de guvernământ. Un rol indirect ar putea reveni și lui Kasidiaris, eliberat din închisoare după ce a executat o pedeapsă îndelungată pentru implicarea în asasinarea muzicianului antifascist Pavlos Fyssas. În privința capacității acestuia de a susține, indirect, o formațiune politică, practic în calitate de lider neoficial, numeroase voci din mediul juridic elen formulează rezerve serioase. Scoruri care i-ar putea asigura intrarea în parlament înregistrează și partidul Vocea Rațiunii, cunoscut pentru discursul său puternic anti-rrom, scrie To Vima.

Numitorul comun al formațiunilor existente și așteptate ale extremei drepte din Grecia, în ciuda originilor și traiectoriilor diferite, rămâne linia dură anti-migrație și revenirea la valorile tradiționale, în opoziție cu „agenda woke", cu toate implicațiile pe care acest lucru le are pentru formațiunile menționate mai sus.