Alegeri decisive în patru mari țări europene. Cum ar putea extrema dreaptă să schimbe Uniunea Europeană. „Problema se agravează”

În următoarele aproximativ 12 luni, vor avea loc alegeri în patru dintre cele mai mari cinci țări din UE, iar rezultatele ar putea schimba ireversibil întregul bloc comunitar. Primele alegeri importante pentru UE vor avea loc în Spania, pe 29 noiembrie, după ce Guvernul condus de Pedro Sánchez a dizolvat Parlamentul.

Superciclul electoral care pune sub semnul întrebării unitatea UE Foto: AFP

Votul din 29 noiembrie marchează un posibil punct de cotitură în politica spaniolă, după opt ani de guvernare socialistă, potrivit unei analize realizată de Financial Times (FT).

Sondajele de opinie indică o majoritate clară pentru Partidul Popular (PP), conservator, și potențialul său partener, formațiunea naționalist-populistă Vox.

În decurs de 12 luni, patru dintre cele mai populate cinci state membre ale Uniunii Europene vor organiza alegeri, dar și alte patru țări mai mici.

„Este destul de extraordinar că aceste alegeri au loc în același timp, dar și faptul că se manifestă dinamici foarte, foarte asemănătoare”, afirmă Mark Leonard, directorul Consiliului European pentru Relații Externe.

Această perioadă electorală aglomerată va avea consecințe asupra UE, întrucât va distrage atenția guvernelor naționale și îi va face pe lideri mai puțin dispuși să ajungă la compromisuri în chestiuni controversate, precum bugetul Uniunii.

Aceștia vor încerca să evite riscul de a fi acuzați în campania electorală că trădează interesul național.

Europa se confruntă cu o migrare a electoratului spre dreapta și cu o deschidere tot mai mare a partidelor tradiționale către alianțe cu extrema dreaptă. În același timp, formațiunile radicale câștigă teren, iar unele partide consacrate refuză să se modereze pe măsură ce se apropie de putere.

În următoarele 12 luni, alegerile din Spania, Franța, Italia și Polonia ar putea schimba echilibrul politic al UE.

În Spania, Partidul Popular nu exclude o coaliție cu Vox. În Franța, Marine Le Pen este prezentată drept favorita scrutinului prezidențial, iar premierul Italiei, Giorgia Meloni, ar putea avea nevoie de sprijinul formațiunii radicale Viitorul Național, condusă de Roberto Vannacci.

În Polonia, Partidul Lege și Justiție (PiS) pierde alegători în favoarea unor partide mai radicale, precum Konfederacja și Confederația Coroanei Poloneze.

Potrivit unui sondaj recent, cele patru formațiuni de dreapta din Polonia cumulează 47% din intențiile de vot.

Nathalie Tocci, profesoară la Școala de Studii Internaționale Avansate a Universității Johns Hopkins, avertizează că venirea simultană la putere a dreptei naționaliste în Spania, Franța, Polonia și Italia ar putea pune capăt Uniunii Europene în forma sa actuală.

Uniunea Europeană s-a mai confruntat cu lideri naționalist-populiști la cel mai înalt nivel, precum fostul premier ungar Viktor Orbán, care a sfidat UE pe mai multe fronturi și a încercat să o țină ostatică pentru a obține concesii în privința sprijinului acordat Ucrainei.

Totuși, consecințele acestui ciclu electoral ar putea fi mai grave.

„Extrema dreaptă reprezintă o problemă pentru Europa de mai bine de un deceniu. Dar problema se agravează. Va fi mai greu să găsim soluții pentru a ocoli obstacolele, așa cum a făcut UE în cazul lui Viktor Orbán.

Problema va deveni mai sistematică și mai gravă”, afirmă Charles Grant, directorul Centrului pentru Reformă Europeană.

Ultima perioadă de aliniere politică similară a fost în 1998, când stânga de centru guverna în majoritatea statelor UE, iar Gerhard Schröder, fost cancelar al Germaniei, și Tony Blair, fost premier al Regatului Unit, promovau „A Treia Cale”, o combinație între liberalism economic și justiție socială.

Europa traversa atunci o perioadă de optimism economic și de pregătire pentru moneda unică.

Alegerile care urmează în Europa

• Bulgaria - alegeri prezidențiale (25 octombrie și 1 noiembrie)
• Spania - alegeri parlamentare (29 noiembrie)
• Estonia - alegeri parlamentare (7 martie 2027)
• Germania - alegeri regionale (aprilie, mai și septembrie 2027)
• Finlanda - alegeri parlamentare (18 aprilie 2027)
• Franța - alegeri prezidențiale (18 aprilie și 2 mai 2027)
• Germania - alegeri regionale în Bremen (30 mai 2027)
• Franța - alegeri parlamentare (vara lui 2027)
• Grecia - alegeri parlamentare (cel târziu la 25 iulie 2027)
• Germania - alegeri regionale în Saxonia Inferioară (26 septembrie 2027)
• Polonia - alegeri parlamentare (toamna lui 2027)
• Slovacia - alegeri parlamentare (toamna lui 2027)
• Italia - alegeri parlamentare (cel târziu în decembrie 2027)

„Dreapta radicală a reușit să ofere o direcție foarte clară: «Ai noștri, pe primul loc»”

Mark Leonard adaugă că, în prezent, partidele naționaliste și antiimigrație din Europa sunt cele care simt că istoria le este favorabilă, beneficiind și de sprijinul unui nou președinte american: Donald Trump.

Potrivit politologului Catherine de Vries, loialitatea alegătorilor față de partide s-a erodat, sistemele politice s-au fragmentat, iar polarizarea a crescut. Pe fondul influenței rețelelor sociale și al scăderii încrederii în politică, Europa traversează o perioadă de volatilitate electorală fără precedent.

„Într-o perioadă de incertitudine politică majoră, dreapta radicală a reușit să ofere o direcție foarte clară: «ai noștri, pe primul loc», înaintea migranților, a instituțiilor supranaționale și a contribuțiilor pentru sprijinirea Ucrainei”, adaugă ea.

În același timp, spune de Vries, partidele tradiționale sunt sancționate de alegători pentru lipsa unei identități ideologice clare și pentru incapacitatea de a găsi soluții la problemele de politică publică.

Deși diferă în privința unor politici, inclusiv a relației cu Rusia, partidele naționalist-populiste și de extremă dreapta din Europa au strategii similare.

Potrivit lui Mark Leonard, acestea exploatează crizele succesive pentru a-și adapta mesajele, critică liberalismul și globalizarea și promovează identitatea și controlul național. Ele atrag inclusiv alegători care consideră că au fost dezavantajați de globalizare și folosesc rețelele sociale pentru a amplifica mesajele controversate.

În plus, formațiunile învață unele de la altele și încearcă să reproducă succesele electorale ale rivalilor, chiar dacă nu reușesc întotdeauna.

Nu toate partidele de extremă dreapta se moderează când ajung la putere

Creșterea sprijinului pentru extrema dreaptă a împins de câțiva ani partidele și guvernele de centru-dreapta spre poziții tot mai conservatoare, în special în privința imigrației și a azilului. Același fenomen a afectat și partidele de centru-stânga, în special în Danemarca, Suedia și Regatul Unit, care și-au înăsprit considerabil pozițiile privind imigrația și integrarea.

„Când dreapta radicală se află deja la guvernare, cum mai poate inova? Devenind și mai extremistă?”, se întreabă de Vries.

În ceea ce pare a fi o încercare de a-și consolida poziția în fața electoratului de dreapta, în contextul concurenței cu Vannacci, Giorgia Meloni și-a accentuat profilul politic de dreapta.

La începutul acestei veri, a intrat într-un conflict cu guvernul socialist al Spaniei pe tema imigrației ilegale și a interzis purtarea burkăi, veșmântul care acoperă întregul corp, precum și a vălului integral care acoperă fața în școli.

Giorgia Meloni este considerată un exemplu de lider naționalist-populist care și-a temperat pozițiile după preluarea puterii, respectând regulile fiscale ale UE, cooperând cu Bruxelles-ul și susținând Ucraina. Totuși, modelul său este amenințat de concurența dreptei radicale.

În același timp, partidul de extremă-dreaptă Alternativa pentru Germania (AfD) se apropie de guvernare într-un land german, Partidul Libertății din Austria, condus de Herbert Kickl, s-a radicalizat și înregistrează 39% în sondaje.

În Franța, Marine Le Pen a făcut câțiva pași spre moderare. De mai bine de un deceniu, ea încearcă să „detoxifice” partidul, eliminând elementele vădit rasiste.

Mai recent, a urmărit să consolideze credibilitatea Adunării Naționale (RN) în privința finanțelor publice, angajându-se să respecte reguli privind deficitul și datoria similare celor ale UE, pe care partidul le-a disprețuit până acum.

În alte privințe, Le Pen rămâne o radicală hotărâtă să intre în conflict cu Uniunea Europeană.

Dacă va fi aleasă președinte, ea a promis că va reduce cu 11 miliarde de euro contribuția Franței la bugetul UE anul viitor, ceea ce ar duce la o confruntare cu Bruxelles-ul și cu celelalte capitale europene.

O eventuală victorie a sa ar putea afecta sprijinul UE pentru Ucraina și ar consolida o alianță a liderilor eurosceptici. În schimb, un scenariu favorabil Uniunii ar presupune menținerea guvernului proeuropean în Polonia și continuarea abordării pragmatice a Giorgiei Meloni.

Analiștii avertizează că, dacă mai mulți lideri naționalist-populiști ajung simultan la putere, aceștia ar putea adopta poziții mult mai radicale.