Dieta care controlează nivelul de colesterol
0Colesterolul este o substanţă din grupul lipidelor, produsă, în proporţie de 75-80% în organism. Restul provine din alimentaţie, adică din grăsimea animală. Ce trebuie să mâncăm dacă avem un nivel mare al colesterolului.
Medicii specialişti nu obosesc în a ne atrage atenţia asupra faptului că un nivel ridicat de colesterol în sânge înseamnă mai multe depozite pe pereţii arterelor care se îngroaşă astfel, transformându-se în tuburi rigide. Circulaţia sângelui este împiedicată ceea ce înseamnă mai puţine substanţe nutritive care ajung la organele vitale. Dr. Mihaela Posea, medic specialist diabet, nutriţie, boli metabolice, la Clinica Smart Nutrition, doctor în medicină, explică de câte feluri este colesterolul şi cum acţionează el în organism. Totodată, despre cum putem controla nivelul de colesterol printr-o alimentaţie sănătoasă.
Colesterolul mărit devine o problema din ce în ce mai întâlnită, cu riscuri mari asupra sănătăţii noastre. Care sunt riscurile la care ne expunem dacă nu luăm în considerare efectele alimentaţiei asupra nivelului colesterolului?
Valori crescute ale colesterolului din sânge au fost asociate cu apariţia bolilor cardiovasculare. Infarctul miocardic şi accidentul vascular cerebral sunt două dintre bolile cardiovasculare care se numară printre cauzele de deces cel mai des întâlnite. Colesterolul poate fi găsit numai în alimentele de origine animală, nu şi vegetală.
Care este diferenţa dintre colesterolul bun şi cel rău?
Colesterolul este o substanţă care se găseşte în toate celulele organismului şi avem nevoie de el pentru fabricarea hormonilor sexuali (estrogen, androgen, progesteron), al hormonilor corticosteroizi, dar şi al vitaminei D. Organismul uman fabrică tot colesterolul de care are nevoie, iar surplusul este înlăturat de către ficat.
El este transportat de către două tipuri de lipoproteine - LDL colesterol şi HDL colesterol. LDL este principala lipoproteină transportoare de colesterol, iar nivelurile ei plasmatice se asociază cu riscul cardiovascular, fiind denumită „colesterolul rău”. Pe de altă parte, HDL transportă colesterolul din ţesuturile periferice la ficat, unde este excretat, prin urmare este cunoscut drept „colesterolul bun”.
Ce tip de alimente ar trebui să includem în regimul nostru pentru a evita creşterea colesterolului rău? Dar pentru a menţine la un nivel optim colesterolul bun?
Ghidul pentru Managementul Dislipidemiei al Societăţilor Eurpene de Cardiologie şi de Ateroscleroză, apărut în 2016 menţioneaza faptul că o creştere a nivelului de LDL colesterol o obţinem consumând produse cu acizi graşi saturaţi. Câteva exemple de alimente care conţin aceşti acizi graşi saturaţi sunt: carne roşie, carne de pasăre cu piele, lactate integrale, alimentele prăjite, margarina, untura, unt, produse de patiserie/cofetărie, alimente procesate, cum sunt mezelurile.
Există şi alimente care conţin substanţe asemănătoare colesterolului, care rivalizează cu acesta pentru absorbţie - ele se numesc fitosteroli. Ei sunt nişte compuşi care se găsesc în plante - ulei sau seminţe de susan, floarea soarelui, migdale, măsline.
Pentru a creşte nivelul de HDL colesterol e bine să renunţăm la fumat, să facem activitate fizică, să consumăm mai puţine alimente cu acizi graşi trans - pe care îi putem găsi în margarine, în unele produse de patiserie - biscuiţi, prăjituri, în alimentele prăjite. Tot pentru a influenţa nivelul HDL colesterolului e recomandat să consumăm alimente cu acizi graşi nesaturaţi - de tipul uleiurilor vegetale. În ceea ce priveşte alimentele cu carbohidraţi - glucide - e de preferat să le alegem pe cele bogate în fibre - cereale/pâine/orez/paste integrale, fructe şi legume.
Poate scădea un nivel ridicat al colesterolului dacă ne schimbăm alimentaţia? Ce tip de regim alimentar ar trebui să abordăm pentru a minimiza un nivel mare al colesterolului?
Conform aceluiaşi ghid, pentru a reduce nivelul colesterolului total şi al LDL colesterolului avem nevoie să facem schimbări ale stilului de viaţă: să reducem consumul de acizi graşi de tip saturat sau trans, să avem o alimentaţie bogată în fibre şi fitosteroli, să scădem în greutate - acele persoane care sunt supraponderale sau obeze - şi să facem activitate fizică.