Cum îţi afectează mesele copioase sănătatea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Excesele alimentare duc la dereglări metabolice. FOTO Shutterstock
Excesele alimentare duc la dereglări metabolice. FOTO Shutterstock

Cine se poate abţine să nu guste din toate bunătăţile de pe mesele de sărbătoare? Puţini se pot lăuda cu o astfel de performanţă, iar cei care vor să stabilească recorduri culinare descoperă curând că nu primesc nicio medalie pentru asta. Nu pica şi tu în capcană!

Anual, mii de români ajung la spital din cauza exceselor alimentare şi a consumului de alcool peste măsură, iar riscul de apariţie a complicaţiilor este mult mai mare în cazul persoanelor care suferă de anumite afecţiuni precum diabet sau ulcer. De aceea, este important să ţii cont de sfaturile medicilor, pentru a te bucura cum se cuvine de această perioadă de festinuri continue.

Porţiile mari provoacă dereglări metabolice

Până acum, ai fost atentă la ce şi cât ai mâncat. Dar pentru Sărbători te-ai pregătit pentru un veritabil festin culinar? Află că atunci când îţi obişnuieşti organismul într-un anumit fel, orice schimbare în alimentaţie poate duce la dereglări metabolice. „Preparatele tradiţionale sunt grele, deoarece conţin din belşug grăsime, zahăr şi proteine animale. Şi cu cât mâncăm mai multe, cu atât organismul depune un efort mai mare pentru a digera şi metaboliza toată această avalanşă culinară, mai ales atunci când vine după o perioadă de post”, afirmă dr. Şerban Damian, nutriţionist la Centrul de nutriţie Superfit.

Excesul de grăsimi dă crize biliare

Pentru a evita o suprasolicitare a organismului, ai două posibilităţi: fie mănânci cu moderaţie, fie încerci să găteşti mai dietetic, adică cu mai puţine grăsimi şi zaharuri. Însă, este de preferat să se aplice ambele principii alimentare. „ Altfel, pot apărea indigestiile, din cauza faptul că organismul are o capacitate limitată de a procesa alimentele. De aceea, există riscul de a elimina excesele prin vărsături sau de a acuza dureri ale vezicii biliare, întrucât o parte dintre nutrienţi ajung în organism şi declanşează afecţiuni precum colecistită acută şi pancreatită acută. Aportul excesiv de proteine şi lipide, în special din carne, stă la baza acestor probleme.  În aceste condiţii,în cazul diabeticilor, se poate instala o decompensare a bolii, care poate avansa până la comă“, subliniază nutriţionistul.

Citeşte articolul integral, pe clickpentrufemei.ro.

Viață sănătoasă



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite