Video Secretele ascunse ale Turnului Eiffel: Cum „respiră” simbolul Parisului care crește în fiecare vară și ce rol au avut românii în construcția sa
0Puțini știu că Turnul Eiffel, simbolul Parisului, „crește” în fiecare vară din cauza căldurii, iar ingeniozitatea românească a contribuit la ridicarea acestui monument iconic.
Construit pentru Expoziția Universală din 1889, cu ocazia centenarului Revoluției Franceze, monumentul a fost conceput de Gustave Eiffel și echipa sa ca o demonstrație a progresului tehnologic. Inițial numit „Turnul de 300 de metri” și, ironic, „Turnul Babel” acesta a fost gândit nu doar ca punct de observație, ci și ca bază pentru transmisiunile radio, devenind rapid un magnet turistic.
În acest articol, veți descoperi secretele fascinante ale Turnului Eiffel: cum o structură de peste 300 de metri poate „respira” odată cu anotimpurile și de ce se înclină ușor sub soarele parizian. Veți afla detalii științifice despre fenomenul dilatării termice și despre modul în care metalul ales pentru construcție conferă turnului atât rezistență, cât și eleganță.
În plus, articolul vă va dezvălui o surpriză mai puțin cunoscută: contribuția României la edificarea acestui simbol al Franței. Oțelul de la Reșița și inovația tehnică a inginerului român Gheorghe Pănculescu, recunoscută chiar de Gustave Eiffel, au jucat un rol esențial în realizarea acestui reper monumental. Citiți mai departe pentru a descoperi cum istoria, știința și ingeniozitatea românească se întâlnesc într-unul dintre cele mai emblematice monumente ale lumii.
Turnul Eiffel: Structura ușoară și rezistentă a simbolului Parisului
Cel mai cunoscut turn din lume este Turnul Eiffel din Paris, Franța. Deși nu este cel mai înalt (330 de metri, după ce în 2022 i s-a adăugat o nouă antenă de radiorecepție digitală de 6 metri înălțime) sau cel mai vizitat (dar se află în top cinci la nivel mondial), recunoașterea sa globală îl face iconic: simbol al Parisului și al Franței, prezent în milioane de fotografii, filme, reclame și materiale turistice din întreaga lume.
Deși depășește 300 de metri, turnul cântărește doar 7.300 de tone – aproape cât aerul pe care îl conține volumul său (aproximativ 6.300 de tone). Secretul stă în materialul ales: fierul forjat, capabil să reziste unor solicitări mari și să ofere stabilitate chiar și în fața vânturilor puternice.
Turnul în sine este o structură gigantică triunghiulară cu zăbrele, la fel cu Viaductul Garabit (proiectat tot de biroul lui Eiffel, în lungime de 565 m) și Podul Forth din Scoția (2,5 km lungime), ambele construite în aceeași perioadă.
Deși turnul poartă numele lui Gustave Eiffel, ideea inițială a construcției i-a aparținut de fapt inginerilor Maurice Koechlin și Émile Nouguier, care lucrau în compania Eiffel. Ei au propus ridicarea celei mai înalte structuri din lume la acea vreme în... Barcelona. Ulterior, Gustave Eiffel a perfecționat și a validat schița, transformând proiectul în ceea ce cunoaștem astăzi drept Turnul Eiffel.
Știința dilatării termice: Cum crește și se micșorează Turnul Eiffel
Fenomenul care face ca turnul să crească și să se micșoreze odată cu anotimpurile este dilatarea termică. Pe măsură ce temperatura crește, atomii materialelor se agită mai intens, distanța dintre ei se mărește, iar structurile își schimbă dimensiunile.
Fierul și oțelul, din care este construit turnul, au un coeficient de dilatare de aproximativ 12x10⁻⁶ (°C)⁻¹. Concret, o bară de fier de un metru se alungește cu doar 12 microni la fiecare grad Celsius în plus – mai puțin decât grosimea unui fir de păr. Însă când lungimea ajunge la sute de metri, diferența devine vizibilă.
Astfel, calculele arată că o bară de 300 de metri expusă unei variații de 100°C s-ar dilata cu aproximativ 36 de centimetri. Evident, o bară simplă nu se comportă ca un turn alcătuit din peste 18.000 de bucăți de fier nituite, orientate în multiple direcții. În plus, pe parcursul zilei, soarele luminează una dintre fețele sale. Aceasta se încălzește mai mult decât celelalte, provocând o ușoară curbură a turnului, ca și cum s-ar înclina în direcția opusă soarelui.
În cazul Turnului Eiffel, specialiștii estimează o creștere reală de 12–15 centimetri între iarnă și vară. Aceasta ține cont de faptul că, de peste două secole, temperaturile din Paris variază între minime sub -20⁰C și maxime de aproximativ 40⁰C, iar sub efectul radiațiilor solare metalele pot atinge temperaturi mult mai ridicate în lumina directă a soarelui, depășind adesea 60–70⁰C.
Acest fenomen, explicat în detaliu de The Conversation, arată cum Turnul Eiffel își modifică dimensiunile în funcție de variațiile de temperatură.
Astăzi există multe structuri liniare mai mari decât cele din trecut, iar dilatarea termică afectează și liniile de cale ferată pe care sunt construite numeroase poduri.
Cum se înclină Turnul Eiffel sub soarele parizian: termometrul gigant al Parisului
Dilatarea nu afectează doar vertical turnul. Deoarece soarele încălzește mai puternic o parte a structurii, fața expusă se dilată mai mult, ceea ce determină o ușoară înclinare a monumentului în direcția opusă razelor solare.
Astfel, Turnul Eiffel nu este doar un reper arhitectural, un magnet turistic și un simbol al Franței. Este și un „termometru” gigantic, care își schimbă dimensiunile în funcție de vreme, transformând știința într-un spectacol invizibil, dar fascinant.
Contribuția românească la Turnul Eiffel: Oțelul de la Reșița și geniul inginerului Gheorghe Pănculescu
Turnul Eiffel nu este doar un simbol al Parisului, ci și un veritabil pod între Franța și România. Circulă o legendă potrivit căreia unele dintre piesele sale ar fi fost turnate din fonta produsă la primul furnal cu flux continuu din Europa, aflat la Govâjdia, Hunedoara, iar alte elemente din oțel au venit de la Uzinele Metalurgice din Reșița. Inginerul Adrian Boeriu, care a copilărit în Hunedoara, susține că baza turnului a fost construită cu oțel românesc, demonstrând contribuția discretă, dar esențială, a industriei locale.
Realitatea devine și mai impresionantă grație intervenției inginerului român Gheorghe Pănculescu. Tehnica sa revoluționară de îmbinare a grinzilor metalice a fost utilizată efectiv în construcția Turnului Eiffel, iar Gustave Eiffel însuși a venit în România pentru a studia metoda, fapt recunoscut ulterior de către constructor în lucrarea „Communication sur les travaux de la tour de 300 m”, din 1887. Grație acestei inovații, montajul monumentalului reper s-a încheiat în mai puțin de doi ani și jumătate – o performanță uluitoare pentru acea perioadă.
Turnul Eiffel nu este, așadar, doar un simbol iconic al Parisului și al Franței, ci și un monument al ingeniozității românești – o dovadă a colaborării internaționale care leagă România de unul dintre cele mai emblematice repere ale lumii.
Se încarcă comentariile...
