„Ce-mi trebuie mie internet?”. Un psiholog explică de ce vârstnicii evită să fie online: "Adâncește sentimentul de inadecvare și inutilitate"
0Pentru mulți vârstnici, absența din spațiul digital nu ține de comoditate, ci de frică, rușine și sentimentul de a deveni o povară pentru ceilalți. Într-o societate care își mută tot mai multe servicii în mediul online, lipsa competențelor digitale limitează accesul la informație, reduce autonomia și adâncește izolarea socială. Psihologul Mihaela Hofman atrage atenția asupra dimensiunii emoționale a acestui fenomen și asupra riscului de a-l trata strict din perspectivă tehnică.
Potrivit Institutului Național de Statistică, persoanele cu vârsta de peste 65 de ani reprezintă aproape 20% din populația României, adică aproximativ 3,7 milioane de oameni. Dincolo de acest indicator demografic, se conturează o realitate îngrijorătoare: 1,4 milioane de vârstnici trăiesc singuri, iar mulți dintre ei se confruntă cu forme accentuate de izolare și deconectare socială.
„Lipsa competențelor digitale de bază semnalează o problemă mult mai profundă decât simpla lipsă de acces la tehnologie”, declară, pentru Adevărul, psihologul clinician Mihaela Hofman. Din perspectiva ei, excluderea digitală nu este doar o problemă tehnică, ci și una emoțională, care activează mecanisme profunde de rușine, frică și retragere socială.
„Din punct de vedere psihologic, excluderea digitală adâncește sentimentul de inadecvare și inutilitate, sentimente care pot apărea odată cu dezangajarea profesională”, explică ea.
În spatele replicii „ce-mi trebuie mie internet?” se ascund, adesea, frici reale: de fraudă, de pierderea controlului, de a fi păcălit. „Această reticență nu este o simplă lipsă de voință”, spune psihologul, „ci o reacție naturală de autoprotecție în fața necunoscutului și a potențialelor pericole”.
Pentru mulți oameni, mai ales în contextul schimbărilor rapide din societate, a decide să rămână „offline” devine o formă de coping. Însă, în lipsa unui sprijin real, această strategie duce la izolare și dependență de cei care stăpânesc tehnologia.
„Lipsa acestor competențe generează o dependență față de alte persoane care stăpânesc tehnologia. Această dependență poate amplifica percepția de a fi o povară, contribuind semnificativ la degradarea stimei de sine”, lămurește Mihaela Hofman.
În opinia sa, pentru a transforma această dinamică negativă, este crucial să abordăm problema într-un mod cuprinzător. „Nu este suficient să oferim doar cursuri de bază; trebuie să înțelegem și să răspundem barierelor emoționale și psihologice. Programele dedicate seniorilor ar trebui să se concentreze pe creșterea încrederii în mediul digital, dar și pe educația privind riscurile și modalitățile de protecție. Acest lucru ar diminua fricile, ar combate știrile false (fake news) și ar preveni fraudele online”, susține psihologul.
România se află pe ultimul loc în Uniunea Europeană în ceea ce privește competențele digitale de bază: doar 28% dintre români dispun de astfel de abilități, comparativ cu o medie europeană de 54%, potrivit Digital Economy and Society Index (DESI 2022).
Pandemia a accentuat această ruptură, grăbind trecerea serviciilor în mediul online. În lipsa unui sprijin adecvat, există riscul ca vârstnicii să fie excluși nu doar digital, ci și social, într-o societate în care tot mai multe interacțiuni se bazează pe accesul la internet și pe competențe tehnice minime.
În contextul unei populații europene aflate în proces accelerat de îmbătrânire, participarea vârstnicilor în societatea digitală devine o provocare de politici publice, dar și o problemă de drepturi fundamentale, atrag atenția specialiștii. Un studiu internațional recent, „Active Aging and Digital Inclusion: Identifying Opportunities and Barriers for the Participation of Older People in the Digital Society”, publicat în revista Sustainability (2024), subliniază că îmbătrânirea activă și incluziunea digitală sunt două obiective interdependente și că, fără o abordare empatică și adaptată realităților psihosociale ale vârstnicilor, decalajul digital va continua să se adâncească.
„Îmbătrânirea activă și incluziunea digitală sunt două provocări strategice interdependente pentru politicile publice și societate. Participarea persoanelor în vârstă în lumea digitală poate îmbunătăți calitatea vieții, sănătatea, autonomia și participarea civică. (...) Este necesară o abordare integrată care să țină cont de diversitatea persoanelor în vârstă, să încurajeze învățarea continuă, să promoveze designul incluziv al tehnologiilor și să dezvolte rețele de sprijin. Astfel, participarea digitală devine o componentă cheie a îmbătrânirii active și a coeziunii sociale”, relevă documentul citat.
Nu e vorba doar de acces, ci de sens
Autorii subliniază că simplul acces la internet sau la un dispozitiv conectat nu este suficient. Participarea reală în lumea digitală implică o serie de factori interconectați: de la alfabetizare digitală funcțională, până la încredere, autonomie și sprijin emoțional. Lipsa acestor componente nu doar că limitează utilizarea tehnologiei, dar contribuie activ la izolarea socială, la scăderea stimei de sine și la accentuarea sentimentului de inutilitate – în special după ieșirea din activitate.
Printre barierele identificate în studiu se numără: anxietatea în fața eșecului tehnologic, teama de fraudă, lipsa unor rețele de sprijin și, poate cel mai important, lipsa unei motivații reale. Multe platforme și servicii online nu sunt create ținând cont de nevoile persoanelor vârstnice: fonturi mici, interfețe complexe, pași de securitate confuzi. În lipsa unei ergonomii digitale incluzive, vârstnicii rămân în afara unui spațiu din ce în ce mai esențial pentru traiul cotidian.
În opinia autorilor, incluziunea digitală a vârstnicilor trebuie înțeleasă ca o condiție a participării active în societate, cu impact direct asupra sănătății, autonomiei, accesului la servicii și implicării civice. De aceea, politicile publice ar trebui să depășească logica simplistă a „cursurilor pentru seniori” și să pună accent pe învățarea personalizată, pe sprijin comunitar și pe colaborarea dintre generații.
Ce se întâmplă pe plan local
România face pași concreți pentru a sprijini persoanele în vârstă să se adapteze noii realități digitale, în ultima vreme. De la ateliere gratuite în comunitate la cursuri susținute în centre sociale, tot mai multe inițiative arată că alfabetizarea digitală nu este doar o competență practică, ci o condiție pentru incluziune și autonomie.
Unul dintre cele mai vizibile programe de la noi este Hi Digital, dezvoltat de Fundația Vodafone România cu Fundația Regală Margareta. Acesta oferă cursuri de inițiere digitală pentru persoanele de peste 65 de ani, în orașe precum București, Cluj, Arad, Bacău sau Galați. Participanții învață să folosească telefonul mobil, să caute informații online, să trimită mesaje, să comande produse și să recunoască tentativele de fraudă. Sesiunile sunt practice, adaptate ritmului individual, și se desfășoară într-un mediu empatic, unde fiecare întrebare contează.
În București, Direcția Generală de Asistență Socială organizează, în parteneriat cu Hi Digital, ateliere săptămânale în patru centre de zi: Perla, Ominis, Sfânta Teodora și Căminul Cajal. Seniorii primesc sprijin individualizat pentru a învăța funcțiile de bază ale smartphone-ului, cum să comunice online cu familia sau cum să acceseze servicii esențiale, de la programări medicale până la plăți de utilități.
Programul include și o componentă de mentorat intergenerațional: seniorii care finalizează cursurile pot deveni, la rândul lor, formatori în comunitate. În paralel, organizații precum „Niciodată Singur” sprijină persoanele care nu se pot deplasa, oferind vizite acasă și materiale tipărite, contribuind astfel la incluziunea digitală a celor mai vulnerabili dintre noi.
Aceste inițiative combat nu doar decalajul digital, ci și riscul de izolare și marginalizare. Într-un context european în care doar o treime dintre persoanele în vârstă folosesc internetul în mod activ, educația digitală devine o prioritate de incluziune socială. Fiecare senior care învață să trimită un mesaj, să caute o informație sau să se protejeze online câștigă mai mult decât o abilitate tehnică: își recapătă independența.
Așadar, dacă vrem ca digitalizarea să fie o forță de coeziune și nu una de excludere, trebuie să începem cu înțelegerea profundă a motivelor pentru care mulți vârstnici aleg să rămână „offline”. Refuzul nu este un capriciu, ci uneori singura formă de autoprotecție într-o lume pe care n-au fost învățați să o navigheze.
Se încarcă comentariile...
