Prima vară la Mamaia, în urmă cu 120 de ani: cum s-a născut stațiunea cu pavilion de băi, concerte de fanfară și „tren de plăcere“

Pe o întindere nesfârșită de nisip a apărut mai întâi un pavilion, unde doamnele cu crinolină și domnii cu joben veneau în vilegiatură. Numai în primul an, la băile de la Mamaia au ajuns 45.000 de români cu trenul care făcea o oră și jumătate de la Constanța, prin praf și căldură. La sfârșitul călătoriei însă, necuprinsul mării îi aștepta să le șteargă orice urmă de necaz sau oboseală.

Carte poștală de secol XIX Foto: Imagoromaniae

La începutul secolului XX, Mamaia nu exista pentru restul românilor din afara Dobrogei. Despre satul Mamaia se vorbea ca fiind o zonă cu „locuri insalubre în timp de vară cu miasme și țânțari“, așa cum scria în anul 1898 publicația „Constituționalul“, iar în anul 1893 aflam că Mamaia era un sat „la o depărtare de două ore de Constanța, pe un drum admirabil ce traversează ca un pod de nisip de pe o parte marea, pe de alta, un loc însemnat ca întindere (ghiol)“.

Provincia, proaspăt revenită între granițele României după Războiul de Independență din anul 1878, era doar un tărâm sălbatic, locuit de turci în mare parte. Singurii care se bucurau de băile de soare și de valurile Mării Negre erau localnicii, care mergeau „La Vii“, singurul stabiliment amenajat pe perioada verii. Băile de aici însă nu mai erau o atracție turistică nici pentru constănțeni după ce inginerul Anghel Saligny a început în anul 1889 lucrările de extindere a Portului Constanța, iar digul ridicat pentru protejarea rezervoarelor de petrol a modificat curenții marini.

Pavilionul-gară, prima construcție a stațiunii

La vremea respectivă, primarul orașului, Alexandru Belcik, a pus în discuție strămutarea băilor de mare din Constanța la Mamaia. Tot el a avut și alte idei năstrușnice și a propus dărâmarea farului genovez de pe faleză și construirea în locul respectiv al unui cazinou, iar pe platforma cazinoului să fie amplasat un nou far pentru că, spunea edilul, construirea Hotelului Carol obturase lumina farului vechi. Din fericire, luciditatea autorităților centrale a făcut ca acest proiect să rămână doar pe hârtie, iar strămutarea băilor la Mamaia a rămas în așteptare până la 1905, atunci când primar al orașului a fost Ion Bănescu. În acel an, el s-a adresat ministrului Domeniilor Publice și a cerut pentru comuna Constanța terenul cuprins între Siutghiol și mare, unde, spunea el, este nisip foarte fin, apa este foarte bună și este propice pentru amenajarea băilor.

Primul pavilion Foto: Muzeul de Istorie și Arheologie Constanța

După ce a primit terenul, a avut primele discuții cu reprezentanții Ministerului Lucrărilor Publice. La vremea aceea, arhitect al ministerului era Petre Antonescu, un tânăr apreciat, ale cărui creații mizau pe reinterpretarea elementului românesc. Pentru Mamaia, el a propus realizarea unui prim pavilion de băi, numit „Pavilionul-gară“, care a costat 39.000 de lei. Construcția, care era situată pe locul cazinoului din stațiune, avea o particularitate: era și pavilion de băi, dar era și gară. „Vilegiaturiștii care veneau la Mamaia călătoreau cu trenul de plăcere și apoi mergeau la plajă. Așa că partea dinspre lac era amenajată ca gară, iar partea dinspre mare ca pavilion“, explică istoricul Delia Cornea, managerul Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța în cadrul turului estival care a avut loc în stațiunea Mamaia la 13 august 2026, exact la 120 de ani de la inaugurarea primelor băi.

Primii vilegiaturiști Foto: Imagoromaniae

În anul 1905 au fost deschise primele cabine mobile, în număr de 80. A fost primul sezon la Mamaia, dar inaugurarea s-a făcut un an mai târziu, pentru că pavilionul nu era gata. Practic, anul 1906 a fost momentul de naștere al stațiunii Mamaia. Pavilionul central purta pe frontispiciul dinspre mare o inscripție: „Pe locul acesta de exil al nefericitului Ovidiu, în al XL an de glorioasă domnie a A.M.S. regelui Carol I și al XXV lea al regalității, ridicatu-s-a acest așezământ balnear cu mijloacele comunei Constanța, prin îngrijirea Ministerului Lucrărilor Publice, fiind ministru al Departamentului Dl. I.C. Grădișteanu, iar primar al Comunei Dl. I. Bănescu, după planurile întocmite de arhitectul P. Antonescu“.

Focuri de artificii și bal

În anul 1906, Ion Bănescu a dat lovitura de imagine cu ocazia Zilei Marinei: a pus piatra de fundament a Cazinoului Constanța, a unei școli mixte și a inaugurat băile de la Mamaia. Era 13 august când au venit aici patru miniștri și generali, împreună cu o asistență foarte numeroasă. Iată cum scria presa vremii marele eveniment estival: „Azi au avut loc aci în prezența a patru miniștri: general Manu, M. Vlădescu, Ion O. Grădişteanu şi I. Lahovary, serbarea pentru punerea pietrelor fundamentale la noua biserică, şcoala mixtă No, 2 şi cazino comunal, iar după amiază s-au inaugurat splendidele băi de mare, de pe pitoreasca plaje Mamaia, unde a avut loc şi un banchet cu 200 de tacâmuri dat în onoarea miniştrilor asistenți, urmat de bal“, relata „Adeverul“.

Dis-de-dimineață, episcopul Dunării de Jos a oficiat la catedrală, în prezenţa miniştrilor şi a tuturor reprezentanţilor autorităților civile şi militare, un serviciu religios, iar „un cor admirabil alcătuit sub conducerea maestrului Teodorescu a dat răspunsurile leturgice“. Primarul Bănescu a mulțumit în numele constănțenilor guvernului „pentru acordarea mijloacelor şi concursului necesar pentru aducerea la îndeplinire a lucrărilor sărbătorite azi. El mulțumește în special miniştrilor Lahovary Ion şi Grădişteanu, cari au contribuit la ridicarea modernelor băi dela Mamaia. Bănescu atinge în treacăt chestiunea drepturilor politice în Dobrogea şi bea în sănătatea guvernului conservator“, relata presa.

Mamaia la începuturi Foto: Muzeul de Istorie și Arheologie Constanța

La șampanie, ministrul de Război a rostit următoarele: „Am adus la cunoştinţa Majestăţei Sale frumoasele serbări ce au avut loc azi la Constanţa, graţie bunei chibzuinţe şi destoiniciei primarului Bănescu şi concursului dat de toţi bunii romîni. Dovadă că aci în Constanţa simţul naţional e aşa de dezvoltat, e că sîntem siguri că aceea ce glorioasa armată romînă sub conducerea viteazului ei căpitan a cîştigat la Plevna, adică alipirea provinciei Dobrogei la Romînia, de veci va rămîne nedespărţită de țara-mumă“. Însuși regele a trimis o telegramă care a fost citită în fața distinșilor invitați: „Adînc mişcat de aceste noi mărturisiri de credință, mulțumesc tuturor cu căldură pentru bunele urări, asigurîndu-i de via mea dragoste şi statornicul meu interes pentru Constanţa. Carol“.

După terminarea banchetului, pe plajă și pe mare, în dreptul băilor, „se dedeau focuri de artificii feerice“, iar crucişătorul Elisabeta, „frumos pavoazat, a iluminat plaja cu puternice reflectoare. A asistat un imens număr de cetăţeni aleşi. A urmat în urmă bal în salonul băilor Mamaia“.

„Căldură mare, halte numeroase“

Proiectul a fost unul de succes încă din primul an, spune Delia Cornea. „Știm acest lucru întrucât cei care veneau la Mamaia veneau cu trenul și numai în primul an nu mai puțin de 45.000 de vilegiaturiști au venit să facă băi la Mamaia. Trenul pleca din oraș și mergea pe bulevardul Mamaia de astăzi, numai că făcea atâtea halte că un jurnalist al acelor vremuri a zis că mai bine mergi pe jos decât să iei trenul, pentru că distanța se parcurgea cam într-o oră și jumătate și că este cam mult totuși pentru o baie de două-trei ore să faci o oră jumate dus și o oră și jumătate întors“.

Și scriitoarea Cella Serghi descria lungul și pitorescul drum cu trenul: „La Mamaia se ajungea cu trenul: multă aglomerație, o lume colorată vorbind franţuzeşte si nemţeşte, mulţi copii, guvernante, vagoane comode, căldură mare, halte numeroase pentru a lua lumea de pe drum...“. Până la construcția Palatului Regal, în anul 1926, trenul mergea doar până la Pavilion, dar după aceea a fost extinsă linia ferată cu câteva sute de metri.

Prima femeie antreprenor și cele „56 de cabine fixe pentru băile de dame“

În 1906, în momentul în care s-a deschis stațiunea, Băile de la Mamaia erau concesionate unei femei. Prima femeie antreprenor din Constanța a fost Ecaterina Nicolaescu, care era soția unui tipograf. Ea avusese concesionate Băile de la Vii și, pentru că nu mai putea să le exploateze, a primit în administrare băile de la Mamaia.

Cabine mobile Foto: Muzeul de Istorie și Arheologie Constanța

La 1 iunie 1906, ea era chemată pentru a primi în mod formal stabilimentul de băi de la Mamaia, ocazie cu care consilierul local Achil Zissu consemna în procesul-verbal: „M-am transportat în localitate, unde am găsit pe doamna Nicolaescu, antreprenoarea stabilimentului balnear, și am predat 56 de cabine fixe pentru băile de dame, cu coridorul lor, și 45 gherete pe rotile, toate în bună stare, având cabinele, cheile și geamurile complete; 56 cabine fixe pentru băi de bărbați, cu coridorul lor, și 35 gherete pe rotile, toate în bună stare, lipsind 4 chei și un geam“. Nu era o sarcină ușoară, mai ales pentru o femeie. În fiecare cabină existau perie, pieptene, papuci, oglindă, costume de baie, iar pentru siguranța celor care se avântau în mare, cabinele erau prevăzute cu funii de siguranță. Un medic era prezent la pavilion pentru a asigura măsurile de urgență.

În anul 1906 a apărut și primul regulament de funcționare a băilor care prevedea că nu ai voie să intri cu caleașca pe plajă, să te scalzi fără costume, să fotografiezi persoanele în timpul scăldatului, să aduci câini pe plajă sau să fumezi. Povestea interesantă, spune Delia Cornea, este că acest regulament a fost scris de Ioan Adam, cel care a publicat mai târziu „Constanța pitorească“. La vremea respectivă, el era doar secretarul primăriei, și cum acest regulament era afișat peste tot în Mamaia, un ziarist de la revista de satiră „Furnica“, care venise și el să petreacă primul sezon la Mamaia, a rămas cu o singură concluzie: „Cel mai citit scriitor a fost Ioan Adam, scrierile lui erau cele mai citite“.

Scandalul epocii: mutarea băilor de mare

Nici nu trecuse un an de la inaugurarea stațiunii că scandalurile au și pornit, fiind în discuție inclusiv mutarea băilor de mare de la Mamaia din nou la Constanța, la sectorul „La Vii“, decizie luată de Consiliul comunal din Constanța. Se pare că totul a pornit de la ideea prefectului de atunci, care a ajuns la concluzia că drumul era lung și pentru constănțenii care doreau să ajungă la Mamaia pentru o baie în mare. „Plaja de la Mamaia, chiar de ar fi ideală – și D-zeu știe că are multe și mari inconveniente – are desavantagiul capital de a fi așezată la 10 km. de oraș și a fi nevoe de o călătorie de trei sferturi de ceas pentru dus și tot atît pentru întors, o deplasare zilnică, în drumul de fier, de cel puțin un ceas și jumătate – e prea mult, din cale afară de mult, pentru locuitorii Constanței, cari ținuți de afacerile lor nu pot jertfi o jumătate de zi plăcerii, de altfel igienice, a unei băi de mare“, spunea prefectul Scarlat Vîrnav.

Polemica era purtată în Parlament și în ziare. Subiectul aprinsese discuții vii în toată presa și mulți îl aminteau pe Ion Luca Caragiale. „Dacă în adevăr maestrul Caragiale e în căutare de subiecte pentru comediile sale de moravuri naţionale, ar face bine să urmărească în polemica ziarelor noastre chestiunea desfiinţărei plăjei Mamaia, la Constanţa, sau mai drept strămutarea într’un alt punct al superbei instalaţiuni care face renumele artistic, comoditatea şi frumuseţea acestei plaje“, scria „Opinia“ în iunie 1907.

Alții tratau știrea ca un pamflet. „«Conservatorul» spune că d-lui Sc. Vîrnav «îi stă în gît plaja de la Mamaia». Iată la ce exagerații duce patima politică pe adversarii noștri!! Fiindcă, oricît de extraordinară ființă o fi d. Vîrnav, tot nu e de crezut ca prefectul Constanței să aibă un gît atît de colosal încît să poată încăpea în el plaja Mamaia întreagă. Ș’apoi ce-ar căuta plaja de la Mamaia în... gîtul d-lui Sc. Vîrnav? Această plajă, după cum se știe, a fost făcută de d. Bănescu, cu grațiosul și bine-voitorul concurs al lui Dumnezeu. Deși Dumnezeu pînă acum nu s’a înregimentat în nici unul din partidele noastre politice, d. Bănescu, autorul principal al... plajei, e conservator!“, scria „Voința națională“ în 1907. Se scriau și versuri pe această temă: „Onorat consiliu, dacă/ Nu vrei băile să laşi/, Unde sunt acuma, iacă/. Vii avem şi noi oleacă,/ Mută băile... la Iaşi“.

Vilegiaturiștilor nu le păsa de ceea ce scria presa vremii și ei dădeau buluc la mare, la Mamaia. „Bucureştii, în clipa cînd scriu rîndurile acestea, s’au mutat din Bucureşti. Bucureştiul e la Sinaia, la Slănic, la Govora, la Mamaia, numai în preajma Dîmboviţei nu. În Bucureşti nu mai zăreşti pe Calea Victoriei decît muscali cu cauciuc în disponibilitate, pe ilustrul filosof Bondreanu, cel care umblă cu o umbrelă într’o mînă şi cu un baston în cealaltă, cu jobenul îndoliat de cîte ori moare cîte-un cap încoronat, şi cu şoşonii în picioare chiar în toiul lui Cuptor, şi, în fine, pe subsemnatul“, relata G. Ranetti în „Viața Românească“ în anul 1907.

Concerte de fanfară și amintiri de sezon

A fost una dintre cele mai frumoase perioade din istoria stațiunii Mamaia până la izbucnirea Primului Război Mondial. „Era sfârșitul acelei frumoase perioade, la Belle Epoque. Oamenii începeau să fie atrași tot mai mult de ideea de băi, dar și de distracție, de plimbări, așa cum o arată cărțile poștale din epocă. De cele mai multe ori, doamnele erau îmbrăcate cu rochii, cu pălării pe cap și făceau baie cu costume care le acopereau aproape complet“, spune Delia Cornea. Pe de altă parte, Primăria organiza inclusiv concerte aici: „Încă din 1905, fanfara formată din 42 de oameni ai Regimentului de Infanterie cânta săptămânal la Mamaia“.

Amintiri din Mamaia de altădată Foto: Muzeul de Istorie și Arheologie Constanța

La 26 aprilie 1911, aceste băi au fost concesionate pe o perioadă de cinci ani antreprenorilor Mihail Stănescu și Dumitru Vasilescu, fiind realizate reparații la pavilionul băilor, investiție care a continuat cu construirea unui debarcader și a unui punct de salvamar. Cum toate aceste lucrări au întârziat punerea lor în exploatare până la 4 iulie, cei doi concesionari au cerut daune Primăriei Constanța de o sută de lei pe zi. În cele din urmă, au ajuns la o înțelegere cu primăria, iar cei doi au primit acordul de a deschide un mic bufet și unul-două chioșcuri în care să vândă „surprize și amintiri de sezon“.

Stațiunea, redeschisă după război

După izbucnirea Primului Război Mondial, Dobrogea a fost ocupată de trupele bulgaro-germane până în decembrie 1918 și abia la începutul anului 1919 revin autoritățile și se reia viața administrativă românească. Nu doar constănțenii și orașul au avut de suferit, ci și stațiunea Mamaia. Primarul de la acea vreme, Virgil Andronescu, a făcut mari eforturi pentru ca orașul și stațiunea să reînvie și, astfel, în anul 1920, el a reușit să deschidă stațiunea Mamaia, care fusese distrusă. Din păcate, primul pavilion al stațiunii Mamaia a fost distrus într-un incendiu devastator în acea perioadă. Cu el s-a sfârșit și primul capitol al turismului estival din Mamaia.

„Marea se umple de scăldători“

Impresiile de călătorie ale lui Ioan Adam rămân o imagine a acelei epoci romantice a turismului românesc. În anul 1907, el a descris în revista „Semănătorul“ drumul până la plajă, lăsându-ne o imagine a acelor timpuri: „La Mamaia orizontul se roteşte larg şi cufundat în albastru. Acolo cerul şi cu apa sunt tot-una. Trenul pare obosit şi el de căldura care toropeşte oraşul şi-n sforţarea şi năduful lui, se sileşte să iee cît mai în grabă lumea de prin micile stațiuni din drum, ca s’ajungă odată afară, pe culmea de sus, unde se simte cum vine boarea răcoroasă din necuprinsul mărei. Lumea nerăbdătoare abea aşteaptă să se scape din zăduful oraşului. S’aud trompetele de la cazărmi, maşina şueră şi ea prelung şi trenul se opreşte în capul drumului de la Anadolchioi, pentru ca să iee pe ultimii drumeţi. La dreapta se văd cîteva mori de vînt, care-şi rostogolesc domol aripele de pînză, scîrţîind strident din toate încheeturile. S’ar părea că sînt nişte monştri rămaşi din alte vremuri, care gem şi-şi frîng mădularele de strîmtoarea şi viaţa nouă, care-i înconjoară ca o ameninţare“.

Foto: Muzeul de Istorie și Arheologie Constanța

Într-un final, când trenul ajunge la Mamaia, vede cum „Marea îşi plescăie şi-şi prelinge undele clătinate, iar lacul adormit pare trăznit supt săgetarea sfărîmată a razelor de sus“, iar „trenul lunecă printre ape, duduind pe drumul moale de nisip“ până când „se arată însăilarea uşoară şi surprinzătoare a băilor. Liniile acelea sprintene, care se încrucişează şi amăgesc ochii ca o mreajă de păianjen, par împletite acolo ca prin vrajă, pentru ca să facă sălaş zeităţilor mărei“. Când, într-un final, trenul se opreşte, vilegiaturiștii se revarsă și „cît ai gîndi, şi marea se umple de scăldători. E o continuă explozie de apă împrăştiată, de ţipete şi de înviorare“.