Video Transalpina, drumul dintre nori, deschis câteva luni pe an. Cât de dificil a rămas Pasul Urdele, locul temut de peste un secol

Transalpina a fost deschisă în mai, iar după doar patru luni de circulație, lapovița și ninsorile izolate au apărut între Rânca și Obârșia Lotrului. Drumarii au trimis utilaje pregătite pentru intervenție, traseul mai rămâne deschis în timpul zilei, însă șoseaua alpină a devenit tot mai pustie.

Transalpina, zona Pasului Urdele Foto: Daniel Guță. ADEVĂRUL

La mai puțin de patru luni de la deschiderea Transalpinei în 2026, apar primele semne că șoseaua alpină care urcă la peste 2.000 de metri în Munții Parâng se pregătește de închiderea sezonului.

Se apropie sfârșitul de sezon pe Transalpina

Luni, o primă ninsoare a acoperit crestele masivului, între Rânca și Obârșia Lotrului, iar utilajele de iarnă au fost trimise pe traseu.

„Un utilaj echipat cu lamă și răspânditor de material antiderapant efectuează revizie, înainte de deschiderea circulației rutiere, pe DN 67C, între Rânca și Obârșia Lotrului. Momentan nu sunt raportate probleme care să necesite restricții de circulație. În zona de creastă se înregistrează vânt puternic și temperatura un grad Celsius, iar pe alocuri vizibilitatea scade sub 50 de metri din cauza ceții. SDN Târgu Jiu rămâne mobilizată în zonă pentru a putea interveni în cel mai scurt timp în cazul în care vor apărea probleme”, a informat, miercuri, Direcția Regională de Drumuri și Poduri Craiova.

Cu o zi mai devreme, DRDP Craiova anunța că, în zona montană a DN 67C – Transalpina, pe sectorul cuprins între Rânca și Obârșia Lotrului, temperaturile au scăzut, iar sporadic se înregistrează precipitații sub formă de lapoviță și, izolat, ninsoare. Deși programul zilnic de circulație, între orele 9 și 20, a fost menținut, pe sectorul alpin, de aproximativ 30 de kilometri al Transalpinei, numărul celor care mai folosesc traseul s-a redus drastic față de perioada verii, când zona era mult mai animată de turiști și de localnici.

„Recomandăm conducătorilor auto să verifice înainte de plecare starea drumului și condițiile meteorologice; să adapteze viteza la condițiile de trafic și de drum; să circule cu atenție sporită în zonele în care carosabilul poate deveni umed sau alunecos; să nu își continue deplasarea în cazul în care întâmpină probleme și să solicite sprijin prin numărul unic de urgență 112”, a informat DRDP Craiova.

Angajați ai secției de drumuri din Târgu Jiu monitorizează permanent sectorul de drum și efectuează zilnic revizii cu utilaje echipate pentru intervenție și încărcate cu material antiderapant, înainte de deschiderea circulației și ori de câte ori situația o impune.

DRDP Craiova recomandă tuturor conducătorilor auto să manifeste prudență și să țină cont de condițiile specifice circulației în zona montană.

Transalpina, șoseaua care atinge norii

Transalpina (DN 67C), cunoscută și ca „Drumul Regelui”, are o lungime totală de 150 de kilometri și traversează Munții Parâng prin Pasul Urdele, la 2.145 de metri. Drumul național care conectează peste munți zona municipiului Sebeș (județul Alba), apropiat de Alba Iulia și Sibiu, de cea a orașului Novaci (județul Gorj), apropiat de Târgu Jiu, a fost amenajat în primii ani ai secolului XX, a fost refăcut în anii ‘30 și asfaltat complet abia în anii 2000.

Pe întreaga sa distanță, DN 67C se strecoară prin munții Șureanu, Lotrului, Cindrel, Parâng și Căpățânii, aflați pe raza județelor Hunedoara, Gorj și Vâlcea și mărginiți de râurile Olt, Jiu și Strei și de afluenții acestora.

Cea mai spectaculoasă porțiune a Transalpinei, de aproximativ 50 de kilometri, începe de la Obârșia Lotrului, un ținut sălbatic aflat la întâlnirea județelor Hunedoara, Sibiu, Alba, Vâlcea și Gorj. Traseul urmează de aici valea Lotrului, părăsind-o apoi pentru a urca, în serpentine, spre stațiunea montană Rânca. De aici, drumul coboară spre Novaci, în regiunea Olteniei.

De pe plaiurile traversate de șosea, călătorii pot admira Munții Parâng, Lotrului, Cindrel și Șureanu, cu vârfuri de peste 2.000 de metri, căldări și văi glaciare modelate de glaciațiuni. Peisajul natural este completat de stânele înșirate pe traseu ori vizibile în văile pârâurilor de munte ce coboară spre Lotru.

Aventura militarilor prin Pasul Urdele

La începutul secolului XX drumul prin Pasul Urdele era folosit de ciobanii aflați în transhumanță, între regiunile Sibiului și Olteniei, însă era extrem de dificil de străbătut, chiar și pe jos.

O relatare din 1903, publicată în revista „Viața Militară”, supliment al ziarului „Adevărul” de atunci, descria drumul parcurs în anul precedent de o baterie de artilerie de munte. Militarii au plecat din Novaci, au urcat pe la Rânca și au traversat Pasul Urdele cu caii încărcați, apoi au coborât spre valea Lotrului și Voineasa. Comandantul de cavalerie relata greutățile întâmpinate pe potecile care precedau șoseaua de astăzi.

„A doua zi, 8 August, am pornit la ora 7,30 înainte. Poteca devenea din ce în ce mai grea, mergând șerpuind numai pe coasta muntelui. Îmi făceam o deosebită plăcere să distanțez bateria și să privesc, când poteca cotea, căci atunci puteam vedea toată bateria cum mergea. Atât oamenii, cât și caii se antrenaseră atât de bine, încât nu mai aveam grijă nici chiar de s’ar fi întâmplat vreun accident mai grav, căci știau cum și ce fel să facă pentru a îndrepta lucrurile, ceea ce îmi ușura mult răspunderea”, relata comandantul bateriei.

În apropierea Vârfului Urdele, țăranii care îi însoțeau i-au avertizat pe militari că ar putea să nu poată trece.

„Pe la orele 10 sosim în apropierea Vârfului Urdele, despre care țăranii ce aveam cu caii cu plată spuneau că nu o să-l putem trece, locul fiind foarte tare. În adevăr, subsemnatul, care distanțam bateria pentru a recunoaște poteca, ajungând la acest loc, el se prezenta astfel: Poteca se îngusta din ce în ce și ne ducea pe coasta muntelui; la un loc era chiar întreruptă de o surpătură, de altfel foarte dese. Am trecut caii pe rând, șefii de secție stând până ce trecea ultimul cal din secție. De aci am dat peste o râpă acoperită numai cu bolovani mișcători; poteca dispăruse”, nota militarul.

Cum au trecut caii prin Pasul Urdele

Caii au trebuit să treacă printr-o deschidere îngustă între stânci, iar pentru a le face loc militarii au descărcat o parte din echipament.

„Jos, în fundul râpei, un izvor care se varsă în Lotărița; de aci poteca reapărea, urcând din nou pe coasta stâncoasă a muntelui, formată mai mult în trepte, apoi scoboară într’o mică poiană la capul izvorului. De aci urca, foarte drept, pe vârful «Urdele», unde stânca a fost spartă în două pentru a face loc potecii, care, pe o distanță de 50 m, era așa de îngustă, încât a trebuit a se descărca cutiile, căci abia era loc ca să treacă calul singur”, nota autorul relatării.

Comandantul a descris și felul în care caii își căutau sprijin printre bolovani. Animalele își pipăiau locul sau piatra peste care călcau, oprindu-se instinctiv când piatra se mișca, pentru a încerca din nou un loc mai sigur; dacă se întâmpla să fugă vreun picior, se propteau pe câte patru, echilibrându-și și încărcătura, pentru a nu cădea.

1/14

Transalpina, 2025 Foto Daniel Guta ADEVARUL (59) JPG

„Trebuie să adaug că, oricât aș căuta să expun prin scris modul particular de a umbla prin munți al cailor, nu aș face o descriere fidelă. Trebuie a-i vedea cu ochii pentru a-i judeca”, nota acesta.

Înainte de urcușul spre vârful Urdele, bateria a făcut o haltă. Deși era luna august, militarii au găsit zăpadă.

„Caii aveau nevoie a răsufla, oamenii a se odihni, precum și pentru a lua măsuri înainte de a ne angaja în periculosul urcuș al Urdelor. Aci am dat peste zăpadă. Camaradul nostru, căpitan Năstase, ne scrisese din București pe 40 grade căldură, pe când aci soldații se frecau cu zăpadă. După haltă, bateria s’a angajat pe urcușul Urdelor; eu, ajungând în vârf, m’am oprit spre a privi cum urcau caii și am fost entuziasmat, căci caii au urcat dumnezeiește. Ajunși pe culmea muntelui, am oprit bateria spre a odihni. Țăranii îmi spuneau: «Of, dle căpitan, minunați cai aveți!» Niște ciobani de la stânele din apropiere alergaseră și se vedea pe fețele lor mirarea; își spuneau: «Ce-o fi minunăția asta?» Cred și eu că aveau de ce să fie mirați”, scria comandantul.

După trecerea prin Pasul Urdele, militarii și-au continuat drumul spre valea Lotrului, pe un traseu ceva mai accesibil. Abia în anii ’30, vechiul drum prin Pasul Urdele a fost refăcut.

„În ziua de 4 august s-a început refacerea drumului care leagă regiunea Novacilor de județul Sibiu, peste munți, drum construit înainte de război, dar care, din lipsa de îngrijire, s-a ruinat cu desăvârșire. Din cei 50 km cât e lungimea acestui drum, abia o mică porțiune se mai menține într-o stare relativ bună; restul aproape că nici nu se mai cunoaște pe unde a fost trasat. Și totuși, acest drum constituie o arteră pe care se pot scurge toate bogățiile munților noștri din acea parte, el trecând pe la Cerbul, Rânca, Păpușa, până la Lotru și de aici până la râul Frumoasa, unde se întâlnește cu drumurile Sibiului și ale Albei”, nota ziarul „Gorjanul”.

Construită de săteni și militari

La refacerea drumului Novaci–Lotru lucrau în permanență minimum 300 de săteni și un batalion de pionieri din Detașamentul Aiud, informa publicația, în 1935. La mijlocul anilor ’30, drumul dintre Novaci și valea Lotrului a trecut prin lucrări de refacere și a fost inclus în categoria drumurilor naționale. Lucrările erau plănuite să facă mai ușor accesul spre Rânca, unde se pregătea deschiderea stațiunii.

1/16

Transalpina, iunie 2025 Foto Daniel Guță ADEVĂRUL (52) JPG

„La Rânca este în curs de înființare o stațiune climatică și este aproape terminat un hotel cu instalațiuni de apă curgătoare în camere, din fondurile Oficiului Național de Turism. Condiția principală de dezvoltare a acestei stațiuni este un drum cât mai accesibil. Desigur că, pentru a ajunge la 1.500 m înălțime, după circa 17 km de drum, plecând din Novaci, este necesar un efort serios pentru automobile. Acestei porțiuni de drum, care a fost în multe puncte complet distrusă de torenți, i s-a dat în ultimii trei ani o atenție deosebită, făcându-se terasamente din nou, ziduri de sprijin și împietruindu-se, așa încât s-a ajuns a se circula în condițiuni mulțumitoare”, afirma în 1938 inginerul Valeriu Marinescu, șeful serviciului tehnic județean Gorj.

În vara anului 1938, regele Carol al II-lea și fiul său, viitorul rege Mihai I al României, s-au numărat printre oaspeții de seamă care au inaugurat Transalpina, călătorind cu autoturismul de la Săliște la Novaci (Gorj). Tot atunci a fost deschisă și prima cabană de la Rânca.

Vreme îndelungată, drumul neasfaltat de la Obârșia Lotrului spre creste a continuat să fie extrem de dificil de parcurs, din cauza pantelor abrupte, a curbelor dificile, mărginite de prăpăstii, și a pietrelor ascuțite din carosabil.

„Cotește nesfârșit și la fiecare pas se izbește de marginea unui gol fără fund. Ultimul vârf se ivește blând și prietenos, dar un nor gros îl înfășoară cu totul. Așezat de-a curmezișul șoselei, norul te-ar face să pierzi linia drumului. Vârful muntelui n-a putut fi însă întunecat. Are 2.150 de metri înălțime. Numai îndrăzneala de a fi voit să croiești un drum peste această înălțime te umple de admirație. Și te face să uiți toate imperfecțiunile unei șosele ce începe să se ruineze înainte de a fi fost terminată”, scria publicistul C. Donescu în „Vremea” (1936).

A fost numită „Drumul Regelui”

Cel mai adesea era folosit de ciobanii din regiunile Sibiului și Olteniei, de vânători și de călătorii care doreau să ajungă în stațiunea Rânca și pe crestele ori la lacurile glaciare ale Parângului.

1/11

Transalpina in 1936 Foto Vremea (2) jpg

„Drumul Regelui, care amintește prin frumusețea și îndrăzneala sa de șoselele alpine elvețiene, construit în 1927, pe urmele vechiului drum strategic austro-ungar care pornește din Săliște și face legătura cu Novacii Gorjului, e artera principală prin care Poiana Sibiului se leagă de restul țării. Până în 1927, Poiana se servea aproape numai de drumul care face legătura cu Miercurea, cu nenumărate serpentine, abrupt uneori și pe care azi suie în popasuri dese căruțele cu cai albi ale poienarilor, încărcate din târgul Miercurii”, arăta publicistul Ilie Mânițiu, în 1947.

Transalpina a fost asfaltată complet abia la sfârșitul anilor 2000, însă lucrările de modernizare a șoselei montane nu sunt finalizate pe unele porțiuni. Deși rămâne deschisă doar câteva luni pe an, a devenit tot mai populară. Este o cale de acces spre traseele turistice din Munții Parâng, spre stațiunile Rânca, Șureanu și Vidra, spre lacurile de acumulare Vidra și Oașa, spre hidrocentralele de pe valea Sebeșului și spre culmile din Șureanu, împânzite de ruinele unor castre romane de marș.

Pe culmea Comărnicel au fost identificate trei asemenea fortificații temporare, iar un alt castru roman de marș se află pe șaua dintre Vârful lui Pătru (2.133 de metri), care domină panorama lacului Oașa, și Vârful Aușel (2.009 metri).