Cu diplome de la Harvard, dar loiali partidului. China se pregătește pentru o schimbare a elitelor, dar va aduce ea și o relaxare politică?

Elita de la conducerea Chinei s-ar putea „întineri", însă rămâne o întrebare deschisă dacă noul val de lideri va fi cu adevărat mai liberal decât generația actuală, apropiată de Xi Jinping.

Xi Jinping la Congresul Partidului Comunist Chinez Foto: EPA/EFE

Partidul Comunist Chinez se pregătește pentru o schimbare majoră de generație la nivelul conducerii. La congresul programat pentru anul viitor, Xi Jinping își va păstra, cel mai probabil, funcția supremă, însă o parte semnificativă a pozițiilor de conducere ar putea reveni reprezentanților așa-numitei „a șaptea generații", politicieni care au crescut după epoca lui Mao Zedong și s-au format în perioada deschiderii Chinei către lume, scrie publicația The Economist.

Între 26 și 29 octombrie, aproximativ 370 de membri ai Comitetului Central al Partidului Comunist Chinez se vor reuni într-o plenară. Oficial, tema discuțiilor va fi „autoguvernarea deplină și strictă a partidului". În realitate, deciziile de personal luate înaintea congresului vor stabili cine va prelua pozițiile influente din structurile de putere ale Chinei.

Xi Jinping are în prezent 73 de ani, iar majoritatea colaboratorilor săi apropiați aparțin generațiilor mai vechi ale elitei de partid. Din acest motiv, ocuparea funcțiilor de conducere va depinde tot mai mult de oficiali mai tineri. Unul dintre aceștia ar putea deveni, în viitor, succesorul lui Xi.

„Generația a șaptea“ de lideri ai Partidului Comunist Chinez

Reprezentanții așa-numitei „a șaptea generații" de lideri ai Partidului Comunist Chinez s-au născut la finalul anilor 1960 și în anii 1970. Spre deosebire de Xi Jinping și cercul său apropiat, acești oficiali practic nu au trăit în perioada lui Mao Zedong, iar formarea lor a coincis cu „dezghețul" din anii 1980, când țara prelua practici occidentale, introducea mecanisme de piață și liberaliza considerabil spațiul social.

Împărțirea elitei chineze pe generații nu a apărut dintr-odată. Potrivit acestei clasificări neoficiale, Mao Zedong este considerat prima generație de lideri, iar arhitectul reformelor, Deng Xiaoping, a doua. Înainte ca Xi Jinping să preia conducerea, în 2012, conceptul de „generație" era înțeles la Beijing în sens literal, ca un anumit grup de vârstă din care aparatul de partid recruta constant cadre pentru cele mai înalte funcții.

Xi Jinping reprezintă a cincea generație de lideri, care îi reunește pe cei născuți, în majoritate, în anii 1950. Potrivit modelului de transfer al puterii instituit de Deng Xiaoping, el ar fi trebuit să părăsească funcția supremă după zece ani de mandat. În schimb, Xi a eliminat aceste limitări din constituție, a marginalizat generația a șasea de potențiali succesori și și-a consolidat o putere practic nelimitată.

Campania anticorupție inițiată de Xi a devenit un instrument comod pentru dezmembrarea generației a șasea de lideri. Cei care ar fi putut aspira la funcțiile supreme au fost fie arestați, fie înlăturați forțat din poziții de influență, echipele lor fiind demantelate din temelii. Potrivit estimărilor publicației The Economist, în ultimii cinci ani, aproape unul din cinci membri ai Comitetului Central care aveau o voce reală în partid a fost afectat de aceste epurări.

Ascensiunea rapidă a oficialilor din generația a șaptea devine tot mai vizibilă pe fondul acestor schimbări. Un exemplu elocvent este numirea lui Zhu Zhongming, în vârstă de 54 de ani, în funcția de primar interimar al Shanghaiului. Dacă, în timp, acesta va prelua și conducerea comitetului de partid al orașului, i s-ar deschide calea directă spre Biroul Politic.

Printre alte figuri considerate cu potențial se numără Liu Jie, în vârstă de 56 de ani, guvernatorul provinciei Zhejiang, și He Dong, în vârstă de 55 de ani, liderul Ligii Tineretului Comunist. Foști conducători ai aripii de tineret a partidului au ajuns, în trecut, chiar în funcția de secretar general al PCC.

Întinerirea elitei chineze este favorizată și de limitele tradiționale de vârstă

Potrivit unor reguli nescrise, oficialii de rang înalt din partid se pensionează dacă, la momentul congresului următor, au deja 65 de ani împliniți, în timp ce pentru membrii Biroului Politic pragul este stabilit la 68 de ani. Xi a încălcat această practică în 2022, păstrându-și funcția contrar regulilor stabilite.

Chiar din anul viitor, aplicarea acestui prag de vârstă ar putea determina pensionarea a aproximativ două treimi din actuala componență a Comitetului Central. În același timp, influența generației a șaptea în cadrul partidului va crește rapid. Potrivit calculelor publicației The Economist, ponderea acesteia în Comitetul Central va urca de la actualele 8% la peste 40%.

Liderii „generației a șaptea“, școliți la universități de prestigiu

Pregătirea educațională a generației a șaptea diferă semnificativ de cea a predecesorilor, datorită diplomelor obținute la universități de prestigiu. Potrivit unui studiu realizat de cercetătorul Li Cheng, de la Universitatea din Hong Kong, peste 50% dintre cei o sută de oficiali-cheie ai acestui val dețin titlul de doctor. Aproximativ o treime au studiat specializări inginerești, iar cele mai populare domenii printre ceilalți sunt economia și finanțele.

O parte dintre oficialii din generația a șaptea au trăit sau au lucrat, o perioadă îndelungată, în afara Chinei continentale. Yin Yong, primarul Beijingului, în vârstă de 57 de ani, deține un masterat obținut la Harvard, iar Guo Ningning, în vârstă de 56 de ani, o figură ascendentă din provincia Fujian și una dintre puținele femei prezente în eșaloanele superioare, și-a construit ani de zile cariera în birourile unei bănci de stat din Hong Kong și Singapore. Prin comparație, prima și cea mai îndelungată deplasare cunoscută a lui Xi Jinping în străinătate a fost o vizită de doar două săptămâni în Statele Unite, în 1985, în cadrul unei delegații agricole. În plus, ascensiunea profesională a reprezentanților generației a șaptea a trecut adesea prin funcții de conducere în companii de stat, și nu neapărat prin structurile de partid sau ierarhia militară, cale tipică pentru generațiile mai vechi de nomenclaturiști.

Politicienii noului val resimt, în mare parte, o legătură redusă cu revoluția comunistă, spre deosebire de Xi, pentru care epoca lui Mao reprezintă o experiență personală. Tatăl său a luptat ca partizan alături de Mao Zedong, fiind ulterior victimă a epurărilor de partid. Xi însuși a petrecut, în adolescență, șapte ani exilat într-un sat sărac, însă evocă acea perioadă de sărăcie cu mândrie, considerând că l-a apropiat de oamenii de rând. Tocmai de aceea, în cursul politic actual al lui Xi se regăsesc note clar maoiste: centralizare accentuată și control strict al partidului.

Formarea generației a șaptea a avut loc în anii 1980, perioadă în care China respira, în sfârșit, mai ușor după dificila epocă a lui Mao. Odată cu relaxarea cenzurii, acest deceniu a devenit cel mai liber și mai deschis din punct de vedere intelectual din precedentele treizeci de ani: chiar și posturile de televiziune de stat difuzau emisiuni cu subtile accente disidente. Acest scurt „dezgheț" a fost întrerupt brutal, prin represiunea sângeroasă a protestelor din Piața Tiananmen, din 1989. Mulți dintre actualii candidați la putere erau, la acea vreme, de aceeași vârstă cu studenții și activiștii care au ieșit în stradă, în întreaga țară, cerând democratizare.

Nu ascunde convingeri democratice

Potrivit publicației The Economist, acest lucru nu înseamnă neapărat că generația a șaptea ascunde convingeri democratice. Wu Guoguang, de la Universitatea Stanford, consideră că, până în momentul în care cadrele de partid ajung să dețină o putere semnificativă, acestea sunt deja „profund socializate și instruite" în spiritul sistemului. Un sondaj realizat anul trecut de cercetători din China și Marea Britanie a arătat că chinezii născuți în anii 1990 sunt mai puțin dispuși să susțină valorile democratice decât generațiile mai în vârstă. Tocmai aceștia ar putea deveni, în viitor, reprezentanții celei de-a noua generații de lideri.

Teoretic, un reprezentant al generației a șaptea ar putea ajunge chiar în Comitetul Permanent al Biroului Politic încă de la următorul congres de partid. Este însă puțin probabil ca Xi să dorească să desemneze, atât de devreme, un succesor evident, întrucât persoana aleasă ar fi imediat percepută ca atare.

Situația s-ar putea schimba până la cel de-al 22-lea congres de partid. Atunci, Xi va avea 79 de ani, iar reprezentanții generației a șaptea vor avea, în general, între 50 și 60 de ani. Fostul analist CIA Jonathan Czin consideră că această vârstă ar putea reprezenta un avantaj pentru un eventual succesor: „Dacă Xi va avea deja peste 80 de ani, are sens să predea ștafeta cuiva de 70 de ani?".

În același timp, Xi s-ar putea confrunta cu o problemă de încredere. Va avea mai puțin timp pentru a construi relații personale cu un politician din generația mai tânără, căruia va trebui, în cele din urmă, să îi transfere puterea. Potrivit cercetătorilor, acest lucru ar putea face procesul de succesiune unul instabil.

„Oricine ar fi prima persoană aleasă de Xi, aceasta nu va fi și ultima", consideră Jonathan Czin, făcând trimitere la experiența lui Mao și a lui Deng Xiaoping, care, la vremea lor, au schimbat mai mulți potențiali succesori. „Mă pregătesc pentru o perioadă destul de agitată în politica chineză", a adăugat el.