Farul, lumina care veghează de milenii drumul oamenilor mării: de la hangiul Toma Radicevic care ardea seu la farul genovez ridicat de englezi. Povestea simbolului vandalizat de sovietici

În trecut, când marea era cucerită de ambarcațiuni cu vele și cei care le mânuiau se orientau după Lună, atunci când vedeau pâlpâirea unui far știau că pământul este aproape. Chiar și în epoca modernă, când navele au la bord hărți electronice, utilitatea farurilor nu a apus. Ele pot reprezenta o soluţie de rezervă atunci când intervine un sistem de bruiaj în războiul informatic, care dă peste cap sistemul modern al navei.

Farul Carol I, perioada interbelică. FOTO Imago Romaniae colorizată

Primii corăbieri care ancorau la Pontul Euxin pentru a face comerț cu vechii locuitori ai orașului se ghidau după lumina călăuzitoare a unui far, fie pentru a intra în portul antic, fie pentru a naviga în siguranță în apropierea coastelor. Astfel de focuri, spune pentru „Weekend Adevărul“ istoricul Cristian Cealera, de la Muzeul de Istorie și Arheologie Constanța, se aprindeau și la Tomis, în urmă cu 2.000 de ani: „Până în prezent, arheologii nu au descoperit încă ruinele unui far antic din epoca greco-romană, dar acesta trebuie să fi existat, mai ales că orașul exilului lui Ovidius era un port foarte important, îndeosebi în epocile romană și romano-bizantină. Nu trebuie să ne imaginăm un far impresionant prin dimensiuni precum celebrul Far din Alexandria. Corăbiile care ajungeau la Tomis aveau însă parte de astfel de focuri pentru a aduce mărfuri de toate felurile, din cele mai îndepărtate colțuri ale lumii cunoscute“.

Portul antic roman a funcționat oarecum pe amplasamentul portului modern de astăzi, vasele fiind ancorate chiar în dreptul impresionantului Edificiu Roman cu Mozaic, inima comercială a orașului în urmă cu peste 1.500 de ani. „Tomisul și-a încetat existența la început de secol VII d.Hr., în contextul numeroaselor atacuri avaro-slave, ceea ce a dus la părăsirea orașului de către ultimii supraviețuitori. Viața cotidiană a fost reluată abia în epoca bizantină, în sec. X-XI, când portul a început a funcționa iar, primind vase militare venite de la Constantinopol“, adaugă istoricul.

Farul Carol I imagine de epocă FORO Imago Romaniae

Potrivit unor istorici, o amenajare portuară a existat începând cu secolul al XIII-lea. În anul 1261, Republica Maritimă Genova i-a ajutat pe bizantini să recucerească Constantinopolul, multe decenii aflat sub stăpânirea cruciaților latini. Drept mulțumire pentru ajutorul militar și financiar, basileul Mihail al VIII-lea Paleologul le-a oferit genovezilor monopol comercial în Marea Neagră, până atunci o apă închisă occidentalilor. Așa se face că genovezii au adus factorii comerciale în Deltă, dar și la Constanța, unde au ridicat diguri și au creat un port capabil să primească vase comerciale de dimensiuni destul de mari.

Portul pontic, controlat doar de Sublima Poartă

După moartea lui Mircea cel Bătrân, în 1418, otomanii și-au început stăpânirea în Dobrogea, iar porturile pontice s-au închis pentru comerțul practicat de negustorii europeni. Imperiul Otoman a numit Marea Neagră „Kara Deniz“, minunatul oraș a primit denumirea de Kiustenge, fiind redus la un mic târguleț, iar fortificațiile din jurul său au fost distruse și aruncate în mare. Astfel, portul a decăzut, ajungând un mic țărm la care vasele comerciale poposeau destul de rar.

Un călător în aceste ținuturi, Evlia Celebi, nota în anul 1862 că „portul este expus intemperiilor, iar adâncimea prea mică a mării face navigația nesigură“. În jurnalul de campanie, transpus mai apoi în volumul „Quelques souvenirs d’ une Campagne en Turquie“, Hector de Béarn, ofițer de stat major atașat pe lângă ambasadorul Franței la curtea țarului Nicolae I, se află o descriere a așezării dobrogene de atunci: „Acest oraș așezat pe malul Mării Negre nu are port, ci este doar un punct de îmbarcare; dinspre uscat el este apărat de un simplu zid cu bastioane, fără drum acoperit și fără palisade“. Tot el a publicat o litografie cu poarta cetății în formă de arc frânt, cu semilună în vârf. Pe marea liniștită staționează vapoare cu pânzele strânse, dar nici urmă de far, consemnează Doina Păuleanu, istoric de artă, în volumul „Peninsula misterioasă“.

Și istoricul Marin Ionescu Dobrogianu menționa că „în vechime, portul Kiustenge a fost mai mare; și acum sunt urmele zidurilor. Dar cu timpul s-a umplut cu pământ și cu nisip, așa că este expus valurilor. Câteodată aci se scufundă multe corăbii“. Este greu de crezut că în timpul cât Dobrogea s-a aflat sub stăpânire otomană a fost construit aici vreun far, mai ales că legătura cu mica provincie românească se putea face și pe uscat. Pe de altă parte, este greu de cercetat arhivele din acea perioadă, întrucât documentele sunt scrise în osmana veche, cunoscători sunt puțini, iar majoritatea actelor probabil au fost duse în Turcia sau distruse după Războiul de Independență, când Dobrogea a intrat din nou în granițele României.

De la focul de pe faleză la farul modern

La începutul secolului XIX, interesul pentru Kiustenge a crescut, iar vase comerciale și de poștă ale unor societăți străine au început să vină în vestul Mării Negre. Călătorii străini din acea perioadă menționează vase austriece ce soseau de la Constantinopol. Înainte de Războiul Crimeii (1853-1856), o astfel de companie îl angaja pe hangiul din Kiustenge, Toma Radicevic, să ardă seu și să facă focuri, chiar pe faleza înaltă a localității, pentru a călăuzi navele ce ajungeau în zonă.

În anul 1857, compania britanică Danube Black Sea Railway a obținut de la Imperiul Otoman o dublă concesiune: construirea căii ferate Kiustenge-Bogazchioi (Cernavodă) și exploatarea micului port Kiustenge. Nevoia unui far modern era deosebit de mare, astfel că această companie a ridicat unul din fonduri proprii, în anii 1860-1861. Planurile i-au aparținut inginerului francez Michel Pasha, iar construcția efectivă a fost făcută de inginerul francez de origine armeană Artin Aslan, bunicul vestitului om de știință Ana Aslan. Fost combatant în Războiul Crimeii, acesta s-a stabilit la Constanța, s-a angajat la compania britanică și s-a căsătorit cu una dintre fiicele fostului hangiu Radicevic. Se crede că Artin Aslan a descoperit temeliile farului ridicat în secolul XIII și de aceea și-a numit Farul Modern – Genovez.

Farul genovez și Cazinoul din Constanța FOTO Imago Romaniae

Farul a funcționat până în 1905, când a fost pus în funcțiune Farul Carol I din Port și de atunci a rămas unul dintre cele mai importante obiective turistice ale orașului. Farul din piatră are o înălțime de 17 metri și are forma unui turn de formă octogonală, având baza de secțiune pătrată şi o cabină metalică la partea superioară, care a fost comandată de Artin Aslan în Franța. Farul emitea o lumină albă, fixă, alimentată cu petrol, vizibilă de pe mare de la o distanță de 9,5 mile marine. În anul 2020, farul a fost renovat de Primăria Constanța și a luminat din nou, fiind clasificat monument istoric. Farul se poate admira doar din exterior.

Farul Carol I, vandalizat de sovietici

Farul Carol I, denumit după numele primul rege al României, căruia Dobrogea i-a datorat foarte mult – provincia dintre Dunăre și mare intrând din nou în componența României după Războiul de Independență –, este situat în capătul digului mare din Portul Constanța. Farul a fost construit în anul 1903 din piatră, și este decorat cu un basorelief reprezentând figura Regelui Carol I. Pe latura de vest s-au inscripționat următoarele cuvinte: „Portul Constanța – mărit și apărat de valurile mării sub domnia Regelui Carol I“.

Sub titlul „Farul monumental“ ziarul „Adeverul“ nota în anul 1903: „După cum v’am comunicat, inaugurarea lucrărilor de închidere ale portului Constanţa a fost fixată la 16 Octombrie. Pentru comemorarea acestei solemnităţi s’a construit la extremitatea digului mare: un far monumental, unde pe lângă aşezarea unui baso-relief reprezentând pe regele Carol, se va face şi următoarea inscripţie în partea despre port a farului: «Portul Constanţa închis şi apărat de valuri sub domnia regelui Carol I. – 1895-1903»“.

În continuarea articolului, aflăm și cine au fost cei care au ridicat farul: „La efectuarea acestei lucrări de artă, un adevărat capo d’operă, al cărui proect a fost întocmit de d. P. Zahariade, dirigintele lucrărilor portului, a contribuit mult şi d. architect-antreprenor Battinelli care a avut lucrarea. Acest far monumental are o înălţime de 25 m. d’asupra nivelului mărei, având o lumină albă cu eclataţiuni şi are o vedere optică de 10 mile pe timp clar. Această lumină împreună cu alte două faruri va indica intrarea în port a vaselor în timpul nopţei. În vederea apropiatei inaugurări zilele acestea va începe a se executa inscripţia de mai sus, procura şi aşezarea basoreliefului Regelui, lucrat de sculptorul Hegel în atelierele şcoalei de meserii din Bucureşti“.

Lumina de pe țărm FOTO Imago Romaniae

Atunci când trupele sovietice au intrat în țară, în 1944, au vandalizat basorelieful, dar acesta a fost refăcut în anul 2002 de artiști plastici. Farul nu mai funcționează din anul 1961, după ce s-a terminat construcția farului de aterizare. Monumentul se află în administrarea C.N. Administrația Porturilor Maritime S.A. Constanța. În prezent, farul se află într-o stare avansată de degradare și este prins într-un program de reabilitare.

Șapte faruri de aterizare și trei faruri de intrare în port

Pe coasta României sunt amplasate șapte faruri de aterizare – la Mangalia, Tuzla, Constanța, Midia, Gura Portiței, Sfântu Gheorghe și Sulina, toate obiectivele fiind în administrarea Direcției Hidrografice Maritime, care se află în subordinea Statului Major al Forțelor Navale. Pe lângă acestea, în orașele-port Mangalia, Constanța și Midia mai funcționează câte trei faruri de intrare, care emit lumini de culoare roșie, verde și albă. La Constanța, Farul Alb, care s-a dat în folosință în anul 1972, este situat pe extremitatea digului de nord, acolo unde este și farul care emite culoarea verde.