În cât timp iese alcoolul din sânge și din aerul expirat. Bine de știut dacă ești șofer
Cei care vor să conducă un autoturism după o zi de petrecut cu băuturi alcoolice, trebuie să știe foarte bine în cât timp se metabolizează alcoolul și ce riscă dacă ies pozitiv la alcool-test. Specialiștii spun că uneori este nevoie de 24 de ore pentru a fi curați în fața polițiștilor.

Consumul de alcool este responsabil pentru aproximativ 17% – 18% din totalul accidentelor rutiere grave și mortale din România. În plus, polițiștii români depistează în trafic în fiecare zi aproximativ 79 de șoferi care conduc sub influența alcoolului, fie la controale de rutină, fie implicați în evenimente rutiere.
Și asta fiindcă de multe ori românii subestimează efectul consumului de alcool la volan și își supraestimează capacitatea de regenerare a organismului, dar și reflexele. Pe baza studiilor există câteva date certe privind felul în care consumul de alcool afectează șoferii la volan, de cât timp este nevoie pentru ca acesta să iasă din sânge, dar și la ce interval de timp nu mai poate fi detectat în aerul expirat de aparatele etilotest ale oamenilor legii.
Așa cum arată medicii, nu există parametri universali privind eliminarea alcoolului din sânge și totul depinde de la un individ la altul. În timp ce unii se pot urca la volan după 13-14 ore, alții nu sunt gata nici după 23 de ore. Iată totuși o serie de sfaturi generale pe care orice șofer trebuie să le știe, mai ales dacă merge la o petrecere sau de sărbători la familia extinsă.
În cât timp iese alcoolul din sânge
Principala întrebare pe care și-o pune un șofer atunci când merge la rudele de la țară, de exemplu, sau la o nuntă este „în cât timp iese alcoolul din sânge”, tocmai pentru a fi capabil să conducă fără pericolul de a fi influențat de aburii etanolici, dar și fără riscul de a rămâne fără carnet sau, mai grav, să se aleagă cu dosar penal.
La această întrebare există câteva răspunsuri standard. Mai precis, majoritatea medicilor spun că după 12 ore de la ingestie. În general, între 6 și 12 ore, cu o rată de metabolizare de aproximativ 0,10 – 0,15 g/l pe oră, alcoolul iese din sânge. Dincolo de aceste considerații generale, medicii spun că există multe variabile. Este vorba despre vârstă, cantitatea de alcool consumată, sănătatea ficatului, ce alimente am consumat în ziua respectivă, dar și de anumite predispoziții genetice.
„Rata de metabolizare a alcoolului variază considerabil de la o persoană la alta și în funcție de circumstanțe. În general, ficatul poate procesa aproximativ 30 de mililitri de băutură spirtoasă pe oră, echivalentul a circa unei băuturi standard. Trebuie avut în vedere că băuturile alcoolice nu sunt toate la fel. Unele conțin mai mult alcool decât altele, iar ceea ce considerăm a fi o singură băutură poate echivala, în realitate, cu mai multe porții standard de alcool. Ca estimare orientativă, organismul are nevoie de aproximativ o oră pentru a metaboliza un păhărel mic de băutură spirtoasă, două ore pentru o halbă de bere și trei ore pentru un pahar mare de vin. Aceste valori sunt aproximative, iar timpul necesar eliminării alcoolului poate varia semnificativ în funcție de cantitatea consumată și de particularitățile fiecărei persoane”, precizează Adrienne Santos-Longhurst pentru Healthline.

Iată ce se întâmplă când conducem mașina după ce am consumat alcool în diferite concentrații. La o alcoolemie de 0,02%, scade capacitatea de a urmări obiectele în mișcare și de a realiza mai multe sarcini simultan. La o alcoolemie de 0,05%, se reduce capacitatea de a urmări obiectele în mișcare, coordonarea este afectată, timpul de reacție în situații de urgență crește, iar manevrarea volanului devine mai dificilă. La o alcoolemie de 0,08%, scade capacitatea de procesare a informațiilor, devine mai dificilă menținerea unei viteze constante, iar concentrarea, memoria de scurtă durată și percepția sunt afectate. La o alcoolemie de 0,10%, scade capacitatea de a menține vehiculul pe banda de circulație și de a frâna la momentul potrivit.
La o alcoolemie de 0,15%, capacitatea de a procesa informațiile vizuale și auditive este diminuată, iar controlul vehiculului este afectat semnificativ. La o alcoolemie de 0,16%, predomină disforia, caracterizată prin anxietate și o stare accentuată de disconfort. Pot apărea greața și manifestările evidente ale ebrietății, precum lipsa de coordonare și comportamentul dezorganizat. La o alcoolemie de 0,30%, există riscul intoxicației severe cu alcool și al pierderii cunoștinței. Atenție, 0,30% în sistemul BAC înseamnă 3,0 g/l de alcool pur în sânge sau 1,50 mg/l în aerul expirat. Pe scurt, mort de beat.
În cât timp iese alcoolul din aerul expirat
Există o diferență clară între alcoolul din sânge și cel din aerul expirat, diferență pe care ar trebui să o cunoască orice șofer. Mai precis, diferența principală constă în locul din organism unde se află alcoolul și în modul în care este măsurat, deși ambele reflectă același nivel de intoxicație. Atunci când consumi alcool, acesta trece prin stomac și intestine direct în fluxul sangvin, care îl transportă în tot corpul, inclusiv la creier. Alcoolul din sânge sau alcoolemia reprezintă cantitatea reală și fizică de alcool pur care circulă prin sistemul tău circulator. Se măsoară exclusiv prin analize de laborator, în urma recoltării de sânge venos dintr-un cabinet medical sau de medicină legală, și se măsoară în grame pe litru sau promile, adică „cât la mie”.
Accident pe Șoseaua Petricani. O șoferiță a intrat cu mașina într-un stâlp de electricitate. Traficul este restricționatEste proba supremă și incontestabilă. Analiza de sânge arată cu exactitate 100% cât alcool se află în organismul tău în momentul recoltării. De cealaltă parte, alcoolul din aerul expirat presupune un alt proces biologic. Atunci când sângele încărcat cu alcool ajunge la plămâni pentru a fi oxigenat, o mică parte din alcoolul volatil se evaporă prin pereții subțiri ai vaselor de sânge și trece în aerul din alveolele pulmonare. Acest aer este cel pe care îl eliminați când suflați în etilotest. Se măsoară în miligrame pe litru de aer expirat. Aceasta este o estimare rapidă. De obicei, valoarea din sânge este întotdeauna dublul valorii din aerul expirat. Dacă etilotestul arată 0,40 mg/l în aerul expirat, în sânge veți avea aproximativ 0,80 g/l. Alcoolul începe să se elimine din aerul expirat din prima oră de la oprirea consumului.
Cu toate acestea, eliminarea sa completă până la valoarea de 0,00 mg/l poate dura între 2 și 24 de ore, în funcție de cantitatea totală consumată. Pe măsură ce scade nivelul de alcool din sânge, scade proporțional și cel din aerul expirat. În medie, corpul uman elimină o concentrație de aproximativ 0,05 mg/l - 0,07 mg/l de alcool din aerul expirat în fiecare oră. Dacă raportăm eliminarea la cantitatea de băutură consumată de un bărbat de circa 80 de kilograme, o bere se elimină în aproximativ 2 - 3 ore, un pahar de vin în aproximativ 2 ore, iar un păhărel de 50 de mililitri de tărie (40% alcool) se elimină în aproximativ 2 ore. Evident, aceste date nu sunt etalon, existând mulți alți factori care pot influența eliminarea alcoolului.
Ce influențează viteza de eliminare a alcoolului din organism
Mulți se gândesc cum să grăbească acest proces, mai ales dacă participă la un eveniment și a doua zi au treabă cu autoturismul. Există și câteva mituri în legătură cu acest lucru. Unii sunt convinși că niște cafele, dușurile reci sau cantitățile mari de apă pot grăbi eliminarea alcoolului din sânge sau din aerul expirat. În realitate, ficatul, cel care procesează peste 90% din alcoolul din corp, lucrează într-un ritm fix care nu poate fi grăbit prin remediile menționate mai sus. În schimb, există câțiva factori biologici și comportamentali care influențează viteza de absorbție și eliminarea alcoolului din organism. În primul rând este vorba despre vârstă.
Odată cu înaintarea în vârstă, circulația sanguină încetinește, iar masa musculară scade, factori care pot modifica efectele alcoolului asupra organismului. Totodată, din mai multe motive fiziologice, femeile metabolizează alcoolul diferit față de bărbați. Cu alte cuvinte, doamnele și domnișoarele pot resimți efectele acestuia mai intens, chiar dacă au o greutate corporală similară cu a unui bărbat. Printre explicații se numără volumul mai redus de apă din organism, factorii hormonali și nivelurile mai scăzute ale unei enzime hepatice implicate în descompunerea alcoolului. Greutatea corporală, că dacă tot am pomenit de ea, influențează, de asemenea, concentrația alcoolului în sânge. În general, o persoană cu o greutate mai mică decât a alteia poate ajunge la o alcoolemie mai ridicată dacă ambele consumă aceeași cantitate de alcool.

Nu mai vorbim de faptul că alcoolul consumat pe stomacul gol duce la o absorbție mai rapidă și poate duce la o concentrație mai mare de alcool în sânge. De aceea este bine să mâncăm atunci când consumăm alcool sau înainte. Sunt și alimente specifice, precum peștele gras, care ajută organismul pe fondul consumului de alcool. Nu în ultimul rând, contează viteza cu care este consumat alcoolul. Dacă o persoană bea mai multe pahare într-un interval scurt, ficatul nu poate procesa alcoolul pe măsură ce acesta ajunge în organism. În consecință, alcoolemia poate crește, iar efectele intoxicației se pot menține mai mult timp.
Mire bătut de două ori în aceeași zi: la nuntă și în fața poliției, de amicii șefului de post prins cu votca pe masăCe se întâmplă dacă se detectează alcool la etilotest
Principalul risc al consumului de alcool înainte de a urca la volan este producerea de accidente foarte grave, chiar mortale. Am precizat mai sus ce se întâmplă la diferite stadii ale consumului de alcool. A doua problemă o reprezintă legea. Chiar dacă scăpăm fără să facem accident, există riscul să fim prinși, la un control de rutină sau tematic, de un echipaj al Poliției Rutiere. Atunci când suntem puși să suflăm în etilotest se va stabili dacă am încălcat sau nu legea. În România, toleranța față de alcool este zero.
Alături de Cehia, Slovacia, Ungaria, Armenia, Ucraina și Brazilia, în România orice valoare detectată peste zero reprezintă o încălcare a legii. Până la 0,40 mg/l în aerul expirat avem de-a face cu o contravenție, iar șoferul poate fi pedepsit cu suspendarea dreptului de a conduce pentru 90 de zile, plus amendă. Peste 0,40 mg/l, șoferul este dus pentru recoltarea probelor biologice la un spital, adică se face analiza la sânge. Dacă valoarea în urma analizei la sânge arată o alcoolemie de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, i se face șoferului dosar penal, potrivit art. 336 alin. (1) din Codul penal, ce vizează conducerea unui vehicul pe drumurile publice cu o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge. Pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de la 1 la 5 ani sau amenda penală.




















































