Cursa infernală care a schimbat istoria unei națiuni. Aventura fascinantă a doi războinici și a unui copil destinat să devină rege

Doi bărbați viteji din extremitatea nordică a Europei au reușit să schimbe istoria unei întregi națiuni. Este vorba despre doi războinici norvegieni care, purtând în brațe un copil de numai un an, au străbătut 55 de kilometri pe schiuri, prin furtuni de zăpadă, pentru a salva viitorul regatului.

O aventură pe skiuri care a salvat un regat Foto: wikipedia

Norvegia secolului al XIII-lea. Epoca vikingilor se încheiase de aproape două secole, norvegienii se creștinaseră și adoptaseră modelul feudal vest-european, cu particularitățile locale. Țara era însă sfâșiată de un război civil. Două facțiuni rivale luptau pentru puterea supremă.

De o parte se aflau baglerii, susținuți de reprezentanți ai clerului, de negustorii bogați, de marea aristocrație și de regii Danemarcei. De cealaltă parte se aflau birkebeinerii, o facțiune inițial rebelă, devenită ulterior una regală, formată din membri ai micii aristocrații și fermieri și sprijinită de suedezi.

În timpul acestui război civil s-a petrecut o aventură rar întâlnită în istorie. Doi bărbați curajoși, purtând pe brațe un copil de un an, au străbătut pe schiuri 55 de kilometri prin munți, fiorduri și furtuni de zăpadă. Astfel, au salvat viața viitorului rege Haakon al IV-lea, cel care avea să inaugureze epoca de aur a Norvegiei. La acea vreme, era doar un copil neajutorat, vânat de rivali puternici.

Fiul nelegitim al unui rege scandinav și dușmanii săi de moarte

Povestea începe în 1203, când pe tronul Norvegiei se afla Haakon Sverreson, tatăl lui Haakon al IV-lea, protagonistul acestei aventuri. Haakon Sverreson făcea parte din tabăra birkebeinerilor și câștigase tronul în urma unor lupte grele cu rivalii săi.

În acea perioadă a întâlnit-o pe Inga din Varteig, o femeie de origine nobilă cu care nu era căsătorit. Din legătura lor s-a născut Haakon al IV-lea. Deși era un copil nelegitim, legislația medievală norvegiană îi permitea să revendice tronul. Aceleași reguli de succesiune aruncaseră țara în haos, deoarece atât fiii legitimi, cât și cei nelegitimi puteau pretinde coroana, fiind susținuți de una dintre facțiunile rivale.

Haakon al IV-lea s-a născut la Folkenborg, în estul Norvegiei. Tatăl său, liderul birkebeinerilor, a murit, se pare, otrăvit la un ospăț organizat în apropiere de Oslo, pe un teritoriu controlat de inamici. Mama sa, Inga, a trebuit să se supună unei ordalii, proba fierului încins, pentru a dovedi originea fiului său și dreptul acestuia la succesiune. Potrivit acestei practici medievale, femeia trebuia să țină în mână un fier încins, iar felul în care i se vindeca rana era considerat o dovadă a adevărului afirmațiilor sale.

Haakon era numit „prințul Birkebeinerilor” („Prințul Picioarelor de Mesteacăn”) și avea doar un an când membrii grupării rivale au început să-l vâneze. Aceștia voiau să-l ucidă pentru a elimina un pretendent periculos la tron. Mama sa, Inga, a cerut ajutorul „picioarelor de mesteacăn”.

„În iarna următoare, însă, Trond și Erlend au părăsit Borgarsyssel, intenționând să meargă în ținutul Oppland, iar lor li s-au alăturat micul prinț și mama sa, Inga. În Ajunul Crăciunului din 1205, au ajuns în cele din urmă la Hamar, un oraș comercial din Hedmark. Acolo i-au întâlnit pe doi oameni, Fridrek Slafse și Gjavald Gaute, care erau șerifi ai Birkebeinerilor. Aceștia erau însoțiți de mulți oameni și trebuiau să fie permanent vigilenți, deoarece baglerii locuiau în întregul ținut Oppland. La acea vreme, Ivar era episcopul de Hamar și, așa cum fusese dintotdeauna, era un mare dușman al urmașilor regelui Sverre și al tuturor Birkebeinerilor. În ciuda faptului că au călătorit în tăcere cu băiatul, episcopul a aflat totuși că prințul se afla pe drum. El i-a invitat pe băiat și pe mama sa la reședința sa de Crăciun, afirmând că între ei exista o legătură de rudenie. Însă Birkebeinerii nu aveau încredere în episcop și au declarat că băiatul și mama sa erau obosiți după călătorie; prin urmare, ar prefera să vină după Crăciun. Totuși, imediat ce masa de Crăciun s-a încheiat, Birkebeinerii au făcut rost de trei cai și i-au dus rapid pe băiat și pe mama sa într-un loc sigur. La Lillehammer, bine ascunși într-o mică fermă, au rămas până când sărbătorile de Crăciun au trecut”, se arată în saga lui Haakon.

O cursă contracronometru pe schiuri, prin munți

După ce Inga și însoțitorii săi au simțit pericolul și au refuzat invitația, episcopul Ivar și-ar fi dezvăluit adevăratele intenții. El ar fi trimis oameni pentru a-l ucide pe micul prinț. Grupul de birkebeineri care îi însoțea pe Inga și pe fiul ei a plecat în grabă, pe vreme rea, încercând să ajungă la Nidaros, actualul Trondheim, o fortăreață a facțiunii, unde domnea regele Inge.

Un grup atât de numeros înainta greu, iar oamenii episcopului se apropiau. În acel moment, doi războinici experimentați s-au oferit să-și riște viața pentru prinț. Urmau să poarte copilul de un an pe schiuri, peste munți, până la adăpostul oferit de teritoriile controlate de birkebeineri. Misiunea era aproape sinucigașă: se aflau în mijlocul iernii, vremea era potrivnică, iar urmăritorii se apropiau. Inga avea însă încredere în cei doi războinici, Torstein Skevla și Skjervald Skrukka. În plus, nu exista o altă cale de salvare.

„Prin Østerdalen, ei au escortat-o pe Inga și pe fiul ei nou-născut, având ca scop să ajungă în cele din urmă la Nidaros. Călătoria a fost dificilă, deoarece au avut parte de vreme rea, îngheț și zăpadă. Uneori călătoreau și noaptea, prin păduri și ținuturi pustii; într-o noapte, vremea s-a înrăutățit atât de mult, încât și-au pierdut orientarea și nu mai știau unde se aflau. Atunci s-a hotărât ca cei mai pricepuți doi oameni la schi să-l ia pe băiat cu ei. Numele lor erau Torstein Skevla și Skjervald Skrukka”, se arată în saga.

Cei doi s-au înarmat cu spade, securi, arcuri, săgeți și scuturi. Și-au luat schiurile și au prins copilul bine la piept. În iarna anilor 1205–1206, Torstein Skevla și Skjervald Skrukka au pornit prin nămeți, în timp ce un detașament inamic îi urmărea.

Datorită priceperii lor, au reușit să înainteze pe schiuri prin zonele muntoase, să găsească adăpost și să vâneze pentru a supraviețui. L-au hrănit pe micul prinț Haakon și s-au odihnit în adăposturi improvizate atunci când furtunile de zăpadă îi împiedicau să-și continue drumul. Potrivit relatărilor, au fost încolțiți de inamici, dar au luptat spate în spate, cu copilul ascuns între ei, și ar fi doborât câte cinci sau șase adversari înainte de a-și continua călătoria prin furtună.

În cele din urmă, cei doi războinici, acoperiți de gheață, flămânzi și epuizați, au ajuns cu copilul în siguranță. Inge Bardsson, unchiul lui Haakon, l-a recunoscut drept moștenitor și a acceptat să conducă în numele său.

Haakon a devenit rege al Norvegiei în 1217, la vârsta de 13 ani. A domnit timp de 46 de ani, până în 1263, iar perioada domniei sale este asociată cu epoca de aur a Norvegiei medievale. A pus capăt luptelor dintre facțiuni, a dezvoltat orașele și comerțul și a extins influența regatului. În timpul domniei sale, Groenlanda și Islanda au recunoscut autoritatea coroanei norvegiene, iar Insulele Orkney se aflau deja sub stăpânirea Norvegiei. În 1247, Haakon a fost încoronat de un trimis al papei.

Se spune că cei doi războinici care l-au purtat prin furtună și i-au salvat viața au rămas gărzile sale de corp și oamenii săi de încredere. Povestea lor a inspirat filmul artistic „The Last King”, lansat în 2016.