Povestea Cazinoului din Mamaia, de la strălucirea interbelică la ruina din prezent. Cum arăta stațiunea cu parc, restaurant, terase și pasarela cu tobogane, debarcadere și o terasă-bar
0În vara anului 1935 era inaugurat, la Mamaia, cel de-al doilea cazinou de pe litoral, de această dată în prezența regelui Carol al II-lea. Nu a trecut mult până când faima lui să treacă granițele, iar vilegiaturiștii să își etaleze costumele de baie din care se dezgolea din ce în ce mai mult trupul, iar seara să apară în haine croite după ultima modă. În comunism, aici au funcționat o bibliotecă, un restaurant și un club de noapte. În prezent, construcția este înconjurată de ruine, de mizerie și de o plajă pustie.
Înainte de anul 1904, Mamaia era doar o legendă. Mamaia, spune un vechi cântec turcesc, era o creștină, nevasta unui bei din Moldova, voinic tare, care s-a bătut cu turcii. Răpus în luptă, a fost rupt în bucăți cu cămilele, iar frumoasa sa nevastă, cu tot cu fetița de lapte, bălană, cu părul de aur, pe care o chema Dina Constandina, a fost luată roabă. Pașa de la Silistra a lăsat-o aici, unde este Constanța, cu parale multe și cu slugi. Fata a crescut și era iubită de toți turcii. Când se întorcea de la biserică, turcii o dezmierdau „Ghiuzel Kiustanda“. Au trăit liniștite o vreme, până când, într-o zi, pașa de la Silistra a ajuns din nou aici, aducând roabei sale aur de la Stambul, dar ea nici nu voia să audă și nu se dezbrăca de hainele sale cernite, de doliu.
Atunci, turcul și-a pus în cap să o fure pe Mamaia, dacă altfel nu se putea să fie a lui. Hotărât, într-o zi, a trimis tâlhari pe luntre care au răpit-o pe Mamaia. Femeia a strigat tare. Auzind-o din casă, fata sa cu păr bălai a strigat: „Mamaia, Mamaia!“ și a sărit în apă ca să prindă luntrea. Atunci, femeia, speriată că i se îneacă fata, spune legenda, a făcut cruce la Allah al ei și, în loc de apă, a întins o punte de nisip. Fata a fugit pe nisipul care s-a întins sub picioarele ei, ca drum între ape. „Agla, ciogiuc, agla, Agla Mamaia...“ („Plânge, copilă, plânge, Plânge pe Mamaia...“) este legenda cântată de turcii bătrâni în sunetul daulului şi al zarnalei, prin cârciumile din Canara, Cogealia și Anadalchioi, din jurul lacului Siutghiol, numit de turci „Lacul de lapte“.
Legenda de după legendă
Așadar, stațiunea Mamaia este clădită pe o legendă. În anul 1904, primarul Ion Bănescu a deschis drumul spre limba de pământ dintre mare și lac, pe întinderea de nisip pustiu, cu câteva case și un sat pescăresc, care a devenit „perla litoralului românesc“. Edilul a dispus construirea unor pavilioane la Mamaia și a unui cazinou din lemn, iar pentru a facilita accesul la noua plajă a fost construită o linie ferată pe ruta Constanța-Mamaia, iar barăcile de la „Vii“ și linia ferată care ducea într-acolo au fost demolate ca să nu mai aibă protipendada cum să mai ajungă. În câteva luni, „Viile“ au murit. S-a născut Mamaia.
Ion Bănescu visa la o stațiune cu palate și grădini luxuriante, dar planurile sale, puse pe hârtie de către arhitectul francez Edouard Redont, au rămas doar amintiri, deoarece mandatul său a încetat în anul 1907. „Băile de la Mamaia, cartierul românesc și noua biserică și școală din Constanța sunt operele lui Bănescu. Tot el a luat inițiativa pentru construirea bazinului și pentru alimentarea orașului cu apă din Dunăre“, scria presa la moartea primarului vizionar, în anul 1909.
Cele mai scumpe ruine
Anii au trecut și vechiul cazinou din lemn se degrada și așa a apărut necesitatea ridicării unuia nou. În anul 1928, Mamaia nu mai plăcea vizitatorilor. „Iată-ne ajunşi la Mamaia, după ce cu multă anevoinţă maşina a reuşit în fine să străbată şoseaua plină de gropi ce leagă băile de oraş. E tot vechea Mamaie, aşa cum o cunoaştem de ani de zile, cu baraca în rulotă ce pretinde a fi cazinou, cu podeţul din spre mare putrezit şi cu cabinele de bac sparte, căci în timpul ernei se găsesc şi dintr’aceia cari vizitează băile spre a achiziţiona lemne de foc. Plaja cu toate ale ei – hai să le denumim instalaţiuni – prezintă un jalnic aspect pe care, comparându-l cu cei 900.000 lei acordaţi de antreprenori, găsim că, cel puţin pentru moment, băile Mamaia sut cele mai scumpe ruine“, nota ziarul „Dacia“ în anul 1928.
„În halul în care se află, Mamaia nu mai constituie o atracţie pentru Constanţa, mai ales acum când vizitatorii nu se mai mulţumesc numai c-o plajă stearpă, care le oferă nisip, soare şi apă“, încheia autorul, care dădea și soluții: „În prim rând, e nevoe de-o reţea de comunicație în măsură de-a asigura legături lesnicioase cu oraşul. Şoseaua trebueşte refăcută ca să permită vehiculelor o circulație facilă. Trenurile să circule mai des, tot aşa şi autovagoanele, până la miezul nopții, astfel ca şi seara plaja să fie la dispoziţia publicului. Instalaţiunile de băi trebuesc renovate, iar numărul cabinelor sporit spre a se evita aglomeraţia. E necesar deasemenea un serviciu de salvare, pentru ca viaţa celor ce se scaldă să nu fie periclitată. Apoi, pe plajă, ar trebui să existe aparate de gimnastică, amenajate pentru copii şi mese cu umbrar dintr’acelea ce erau înainte de război. Localul cazinoului ar putea fi deasemenea refăcut cu totul, căci e desgustător“.
Mamaia, stațiunea cu cazinou, tren și palat
Nu a trecut mult până când în mijlocul stațiunii Mamaia să se înalte un nou cazinou, care, împreună cu cabinele și cu barul maritim formează un complex. În anii ’30, guvernanții de atunci au decis să transforme Constanța într-o staţiune de importanţă națională. Așa s-au născut două simboluri ale locului: pasarela și noul cazinou. Necesitatea construirii unei pasarele venea din faptul că „în afară de orașul Bucureşti, niciun oraș din ţară nu a progresat atât de mult ca oraşul Constanţa. Fiind cel mai important port maritim de pe litoralul nostru, prin care se face un export din ce în ce mai intens, fiind singurul port militar, întrucât adăposteşte şi flota de război şi o staţiune climaterică de prim rang, toate guvernele i-au acordat o deosebită atenţie, creându-i însemnate venituri suplimentare din taxele de export“, scria ing. Constantin Cătuneanu, asistent la Şcoala Politehnică din Bucureşti, în volumul „Două lucrări urbanistice – acoperirea Dâmboviţei – Pasarela dela Mamaia“.
Pe lângă lucrările edilitare, cum ar fi canalizarea, alimentarea cu apă şi cu energie electrică, guvernanţii au decis că sunt necesare consolidarea malurilor şi modernizarea plajei din Mamaia. Astfel, spune autorul, a fost parcelată o parte din plajă pentru a se construi vile pentru vizitatorii care „vor să locuiască în permanenţă la Mamaia şi crearea a două bulevarde ce vor permite un mijloc de transport rapid, comod şi convenabil: unul pe malul lacului Siutghiol, altul pe litoralul mării“.
Proiectul continua cu un splendid parc, cu restaurant, cazinou şi terase, numeroase cabine utilate cu tot confortul şi eleganţă, iar ca punct principal de atracţie pentru vizitatori – o pasarelă lungă de aproape 130 de metri ce cuprinde ca anexe: două tobogane pentru tineret, două debarcadere pentru şalupe şi bărci şi o terasă-bar, ridicate în locul pavilionului vechi, care în anul 1919 fusese deja refăcut, în urma unui incendiu.
Istoria nașterii Cazinoului
Cazinoul a fost construit de doi investitori constănțeni, lucrarea ridicându-se la suma de 10 milioane de lei, deși ei subevaluaseră costurile. „Subsemnații Jacob Aristide, domiciliat în oraşul Constanţa, strada Tomis nr. 10, şi Gheorghe Timiraş invalidu de războiu, fost concesionar al jocurilor de noroc din Constanţa şi Carmen Sylva în anii 1934/1939, domiciliat în strada Tache Ionescu nr. 76, conform jurnalului Consiliului de Miniştri care prevede permiterea jocurilor de noroc, avem onoare a oferi pentru exploatarea exclusivă a tuturor jocurilor de noroc în Staţiunea Mamaia, pe termen de şase ani cu începere dela 1 Aprilie 1939“, spuneau ei în solicitarea adresată Primăriei Constanța.
„Ne obligăm să construim pe un teren suficient care ni se va da gratuit de Primărie pe malul mărei la Mamaia, din beton armat, o somptuoasă clădire Cazinou pe suprafaţa de cca. 1.100 metri pătraţi, clădire care va costa cca. 7.000.000 lei şi care va rămâne la expirarea concesiunei proprietatea exclusivă şi absolută a Primăriei Municipiului sau Statului Român, după cum veţi bine-voi a decide. Toate încăperile acestui cazinou ne obligăm să le mobilăm cu mobilier de prim rang, care deasemenea la expirarea concesiunei va rămâne Statului. Imediat după aprobarea prezentei, vom începe construcţiunea Cazinoului la care ne obligăm a lucra zi şi noapte pentru a putea fi terminată până la data de 15 iunie a.c. iar până la această dată fiind liber a practica jocurile în încăperile bufetului dela Mamaia“, conform actului oficial.
„Aproape la 2 zile aveam câte o furtună“
Arhitectul care a conceput această bijuterie a fost Victor G. Stephănescu, care anterior își pusese amprenta pe Marea Moschee (cunoscută și drept Moscheea Carol) şi pe clădirea Primăriei din Piaţa Ovidiu, în prezent sediul Muzeului de Istorie şi Arheologie Constanţa. „Multe porţiuni din lucrare au trebuit să fie refăcute, o adevărată muncă de Sisiph“, „Executarea a fost destul de anevoioasă, fiind într-o epocă a anului când timpul e foarte nestabil. Aproape la 2 zile aveam câte o furtună. Materialele şi sonetele erau transportate pe nişte platforme susţinute pe osii ce în loc de roţi aveau nişte butoiaşe, deoarece nisipul ud nu putea suporta presiunea roţilor cu obezi înguste. Chiar materialele ce erau aduse pe plaje erau transportate pe căruţe şi când ajungeau pe nisip erau remorcate de camioane automobile. Pe măsură ce înălţimea apei creştea, se supraînălţa platforma“, aflăm din descrierea execuţiei proiectului.
Nici amenajarea toboganelor nu a fost mai ușoară. „La nici două zile dela turnarea toboganului din dreapta, o puternică furtună a scos planşele dela fundaţie şi a smuls o parte din fundaţie. A fost necesar a se completa fundaţia făcându-se ancoraje de fier pentru o bună legare a noului beton. Operaţia a fost destul de dificilă, executându-se sub apă cu ajutorul scafandrierilor“.
Investiția din Mamaia, ce avea 130 de metri lungime, a fost inaugurată la 15 august 1935 în prezenţa regelui Carol al II-lea, a membrilor guvernului şi a autorităţilor Municipiului şi Portului Constanţa. „În aceeaşi zi fiind şi ziua Marinei, o delegaţie de ofiţeri de marină polonezi a prezentat Regelui nostru o sticlă cu apă din Marea Baltică. De pe planşeul barului, Suveranul a turnat conţinutul sticlei în Marea Neagră exprimându-şi speranţa şi dorinţa ca amestecul apelor celor 2 mări să devie în viitor simbolul înfrăţirii celor 2 popoare amice, simbol ce a luat formă concretă prin tratatul semnat zilele trecute la Varşovia“, scria inginerul Constantin Cătuneanu.
Feeria din centrul stațiunii
De atunci, cazinoul și pasarela au devenit puncte de atracție ale stațiunii Mamaia, în jurul cărora s-a dezvoltat loisirul. Cum arăta cazinoul la acea vreme? Aflăm dintr-o descriere publicată în revista „Ziarul științelor și călătoriilor“ din 1937: „Renumele staţiunii îl face însă grandiosul său cazinou. Deşi de curând isprăvit, faima lui s-a răspândit totuşi repede, încât mulţi dintre vizitatorii care trec pe la Mamaia vin deseori numai ca să-i vadă cazinoul. În construcţia sa, cât şi a anexelor sale destinate băilor de mare, s-ar putea spune că modernismul şi-a spus ultimul său cuvânt.
În dreapta si stânga cazinoului se întind ca nişte uriaşe braţe, ce parcă vor să cuprindă marea, şirurile celor 600 de cabine individuale, aşezate în două etaje, cu intrări având aspectul unor pontice napolitane. Câte două săli mari pentru duşuri, cu mozaic pe jos si cu plăci de porţelan pe pereţi, stau la dispoziţia vilegiaturiştilor. În faţa fiecărui şir de cabine se întinde câte un patio spaniolesc, cu covoare de iarbă şi flori şi cu câte un bazin în care fântâni lasă să cadă şuşotind şuviţe de apă cristalină.
Spre mare, cazinoul îşi desface ca un uriaş evantaliu trei terase aşezate în amfiteatru. Toate trei sunt pardosite cu mozaic. Balustrada teraselor este ornamentată cu numeroase ghivece da flori în care petunii de toate culorile îşi răspândesc discret parfumul lor suav. Terasa cea mai de sus este acoperită de o uriaşă platformă de beton, susţinută de graţioase colonade tot de beton. Această terasă, mai ales, este necontenit plină de lume care, dimineaţa, oferă privitorului aspectul încântător al costumelor de bae multicolore, croite în formele cele mai variate, iar seara spectacolul tot atât de armonios al toaletelor elegante scornite de ultima modă. Ultima terasă, care este şi cea mai mare, este străjuită deoparte şi de cealaltă de două obeliscuri înalte şi svelte, terminate prin câte o mică platformă, de care atârnă globuri electrice cari o luminează feeric“.
Aici, vreme de câțiva ani, s-au jucat averi, jocurile de noroc fiind permise la acea vreme doar în câteva orașe din țară, printre care și pe litoral. Până la venirea la putere a comuniștilor, cazinoul, alături de Palatul Regal, inaugurat în anul 1926, și Hotelul Rex, deschis în prezența regelui Carol al II-lea, în anul 1936, erau inimile după care bătea distracția din stațiune.
De la bibliotecă și frizerie la discotecă pe valută
Doamnele cu crinolină și domnii cu frac au rămas în poveste, iar Cazinoul a avut, de-a lungul anilor ce au urmat, mai multe utilități. O vreme, în el au răsunat cizmele Armatei Roșii, iar după plecarea sovieticilor din țară, clădirea Cazinoului din Mamaia a reintrat în circuitul turistic, însă nu a mai funcționat niciodată ca un loc al norocului și al ghinionului.
În anul 1956, aflăm din revista „Munca“, în clădirea Cazinoului se deschisese o bibliotecă. „Bibliotecile celor două cluburi, de la vila «1 Mai» şi din localul fostului cazino, numără la un loc peste 14.000 de volume. La ambele cluburi amatorii găsesc jocuri de şah, şubah, tenis de masă etc. Există şi un teatru de vară cu o capacitate de 1.500 de locuri“. Ulterior, aici s-au deschis o frizerie și un atelier de reparații încălțăminte, așa reiese dintr-un articol din numărul din anul 1977 al publicației „Almanah Auto“: „Meşteşugarii cooperatori constănţeni ce-şi desfăşoară activitatea pe tot întinsul litoralului, de la Mamaia şi pînă la Mangalia, sunt pregătiţi să ofere vizitatorilor anului turistic 1977 cele mai diverse prestaţii de servicii. În Mamaia, la parterul hotelului Cazino funcţionează unități de frizerie, coafură, reparaţii de încălţăminte şi confecţii. Tot aici se află şi un bazar în incinta căruia vizitatorii vor avea surpriza vizitării unei expoziţii cu produse de artizanat“.
O vreme, la parterul Cazinoului a funcționat un restaurant cu specific pescăresc, unde în bazine mari creșteau pești, pe care clientul și-i alegea în meniu, iar la etaj era deschis un club de noapte, pe valută, la care intrau și românii. În anul 1971, reporterul de la „Informația Bucureștiului“ a mers în stațiunile de pe litoral. O seară s-a oprit și la restaurantul-bar „Cazino“. „ Am rămas totuşi dezamăgiţi. Localul (unde se adaugă o remiză de... 12% la nota da plată) îşi serveşte consumatorii, inclusiv cei de la barul de noapte (cu bilet de intrare) pe tăvi din material plastic (la fel cu cele de la bufetul expres); pentru şampanie se folosesc pahare obişnuite, deoarece restaurantul nu are în dotare şi... cupe“.
Pasarela – înnisipată, cazinoul – o ruină
Sfârşitul acestor simboluri ale stațiunii Mamaia a început la scurt timp de la Revoluţie, când pasarela, declarată monument istoric, a ajuns în administrarea Litoral SA, o companie care a primit la acea vreme mai multe active de pe litoral. Construcția s-a degradat an de an, a fost distrusă cu picamerele, urmând să dispară pentru totdeauna, însă, în urma presiunilor opiniei publice, autorităţile au decis să facă o expertiză să vadă dacă mai poate fi salvată. În cele din urmă, a fost înnisipată în cadrul operațiunii de lărgire a plajei, în așteptarea unor vremuri mai bune. În timp ce pasarela istorică devenea o ruină, fostul primar Radu Mazăre a comandat realizarea unei noi pasarele, la o distanță de doar câteva sute de metri de cea veche.
Din clădirea Cazinoului, care este, de asemenea, monument istoric, au rămas doar amintiri. Înconjurată de ruine, de mizerie și de o plajă pustie, construcția cazinoului e ciuntită. Lumea trece indiferentă pe lângă această clădire veche de un secol. În aripa de nord s-a deschis Hostel Cazino Mamaia, care dispune de 49 de camere de tip hostel și 8 studiouri, conform site-ului de prezentare. Tot de aici aflăm că „această clădire a fost construită în 1923, împreună cu clădirea celebrului Casino Mamaia, care a fost reședința de vacanță a regelui în acel moment“. Cândva „perla litoralului românesc“, Mamaia este acum din ce în ce mai pustie.
Se încarcă comentariile...
